Redmi Note 13 Pro+ 5G: OS, UI, aplicații cu…Android 13, în așteptarea noului HyperOS și Android 14

2.784 ori
<b>Redmi Note 13 Pro+ 5G: OS, UI, aplicații cu…Android 13, în așteptarea noului HyperOS și Android 14</b>Având în vedere ca seria Redmi Note 13 s-a lansat destul de târziu în Europa, m-aș fi bucurat să vedem HyperOS preinstalat pe aceste modele din lineup. Totuși, rămânem la un Android 13 și o interfață MIUI 14 deja cunoscută. Experiența livrată

Având în vedere ca seria Redmi Note 13 s-a lansat destul de târziu în Europa, m-aș fi bucurat să vedem HyperOS preinstalat pe aceste modele din lineup. Totuși, rămânem la un Android 13 și o interfață MIUI 14 deja cunoscută. Experiența livrată e similară cu cea primită pe Xiaomi 13 Pro, iar important ar fi să vorbim despre securitate. Primim un cititor de amprente rapid și precis, optic, amplasat la îndemână. El are chiar senzor pentru puls integrat.

În fundal apar optimizări de performanță, probabil ați auzit deja de „Project Razor”. Practic fisierele de sistem ocupă mai puţin, aplicaţiile consumă mai puţină memorie, totul rulează mai lin, s-a schimbat şi arhitectura de sistem. Iconografia a rămas la fel, ca şi personalizarea prin teme, Always On Display, colorit, sunete. Avem şi un Sidebar contextual, cu opţiuni VIdeo Toolbox pentru YouTube sau alte aplicaţii şi playere video, dar şi unele speciale pentru performanţa în jocuri în cazul pornirii lor. Includ şi modificare a vocii, captura video de ecran sau streaming. 

Screenshots interfață grafică Redmi Note 13 Pro+ 5G:

Pe partea de Privacy și Securitate apare un Dashboard ce indică ce aplicații accesează resursele, dar și o aplicație hub Security. Aici apare Facebook Cleaner, scanner de viruși, Blacklist, Game Turbo și alte funcții utile. Avem posibilitatea de a crește memoria RAM cu până la 8 GB preluați din memoria internă.

Folosim navigarea prin gesturi, avem Dark Mode în zona de setări, iar cel mai din stânga homescreen include știrile Google. Putem deschide aplicații pentru multitasking atât în split screen, dar și sub formă de fereastră plutitoare. Apar aici și aplicații precum Galerie, player muzical și player video + un file manager propriu și aplicația Mi Remote pentru controlul altor dispozitive prin intermediul emițătorului infraroșu.

Cum stăm cu update-urile?

Ei bine, în ciuda zvonurilor anterioare lansării care indicau posibilitatea a 3 ani de upgrade-uri Android, în realitate vom avea doar 2 actualizări de OS. Informația este publică și poate fi descoperită pe pagina oficială Xiaomi Security Center, chiar aici.

Toate modelele din seria Redmi Note 13 vor face trecerea la Android 14 și Android 15. Cu alte cuvinte, așteptăm actualizarea HyperOS și Android 14 momentan. Vestea bună e că primim 4 ani de actualizări de securitate.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×