Galaxy S25 FE păstrează în mare parte același setup foto ca la generația anterioară. Pe față, primim o cameră selfie de 12 MP, upgradată față de cei 10 MP din S24 FE, și care este identică cu senzorul de pe modelele standard Galaxy S25. Poate filma 4K la 60 FPS, lucru important pentru vloggeri sau pentru cei care își filmează călătoriile.
Video-review Samsung Galaxy S25 FE, secțiunea Cameră
În spate avem trei camere:
- 50 MP wide (Samsung ISOCELL S5KGN3, f/1.8, OIS, Dual Pixel PDAF, 1/1.57")
- 12 MP ultrawide (f/2.2, 13mm, 1/3")
- 8 MP telephoto 3x (OmniVision OV08A10, f/2.4, OIS, PDAF, 1/4.4")
Practic, dacă privim doar hardware-ul, nu avem mari salturi față de S24 FE, doar că selfie-ul e mai competent. Așadar, îmbunătățirile vin mai mult din procesarea imaginii și algoritmii de optimizare.
Fotografii realizate ziua (Ploiești)
Avem fotografii realizate în Ploiești. În lumină bună, S25 FE se comportă mai mult decât decent. Avem detalii clare, la un nivel comparabil cu flagship-urile de acum 1-2 ani. Culorile sunt bine calibrate, iar dynamic range-ul face față cerului puternic luminat, dar și umbrelor de pe clădiri.
Fotografiile standard, scoase la 12,5 MP prin pixel binning, arată bine în marea majoritate a cazurilor. Totuși, dacă privești atent, pe suprafețe uniforme (cer, pereți), se poate observa zgomot fin. Per total îmi plac capturile realizate, de la flori, la statui, clădiri și vegetație.
Pare că Samsung a înțeles că utilizatorii folosesc frecvent zoom 2-3x, așa că l-a implementat aici în regim optic. Rezultatul: fotografii clare, cu puțină pierdere de detaliu, aproape imposibil de deosebit de cele 1x în condiții de zi.
Pentru portrete, modul 2x cu Portrait activat oferă rezultate plăcute, chiar dacă la un zoom puternic pe ecran detaliile par să fie ușor estompate. Senzorul telephoto e mic și în teorie limitat, dar surprinzător de util. Ziua scoate cadre cu contrast bun și culori vii, foarte apropiate de paleta camerei principale.
Aș zice că senzorul ultrawide de 12 MP nu ne avantajează în acest caz. Totuși, algoritmul de corecție al distorsiunilor funcționează bine. Astfel, nu obținem capturi curbate, iar din punct de vedere cromatic, aceste fotografii păstrează culorile oferite de camera principală. Îmi place în special fotografia cu Palatul Administrativ din centrul orașului.
Cât despre selfie-uri, aici pare să avem singurul upgrade real când vine vorba de hardware. Selfie-urile ies clare, cu pielea naturală, bine expusă și cu dynamic range ridicat. Fața e mereu iluminată corect, chiar și atunci când soarele e în spate.
Pentru cei ce folosesc mult Instagram, TikTok sau apeluri video, upgrade-ul este cu siguranță justificat.
Fotografii realizate ziua (București)
Alex vine în completare cu mostre foto realizate în București, unde a reușit să surprindă ceva mai multă culoare decât am găsit eu în Ploiești, după părerea mea. Avem capturi cu flori ale căror pistil se lasă admirat în câteva capturi de tip macro reușite, capturi ultrawide ce se apropie din punct de vedere coloristic cu cele realizate cu camera principală.
Îl vedem și pe Alex în selfie-uri, aș zice, memorabile, cu un contur bine diferențiat de fundal. A încercat mai multe filtre selfie ce își fac treaba bine, excelent pe alocuri. Deși apar unele fire de păr estompate parțial. sunt vizibile doar dacă dăm zoom pe fotografie.
Zoom-ul este OK, cu aceeași mențiune: capturile arată bine pe la 3X, detaliile și culorile fiind redate realist. Arhitectura clădirilor e frumos surprinsă în aceste fotografii, iar la un moment dat apar în cadru și pisicuțe înfometate, fotografiate cu zoom. Nu stă rău, după cum spuneam.
Îmi plac mult fotografiile cu acel desert cremos. Arată delicios și transmit cumva „emoții”, tot acel amalgam de texturi diferite fiind excelent redat.
Fotografii realizate noaptea
Noaptea, avem tot cadre realizate în Ploiești, în centru bine iluminat al orașului. La fel ca în cazul altor modele, Samsung a adăugat aici un mod „Auto” care decide dacă trebuie folosit Night Mode-ul, în funcție de condițiile de iluminare. În cadrele cu Night Mode se observă o diferență vizibilă. Avem cadre mai clare, culori mai bogate și un dynamic range vizibil îmbunătățit.
Pare însă că algoritmul exagerează uneori, iar unele obiecte arată ușor „artificial” noaptea. Nu ajungem totuși la acea textură de „schiță” specifică modelelor low-end. Zgomotul e controlat aici, avem ceva detalii și mici compromisuri dacă alegi să folosești ceilalți senzori pentru captură (în special la nivel de culoare). Recomandarea mea: folosiți mereu Night Mode.
Claritatea fotografiilor realizate cu Night Mode e bună, nu prea observ halo-uri nici în cazul surselor de iluminare, în condițiile în care vedem așa ceva chiar și în cazul modelelor mult mai scumpe de pe piață.
Îmi place mult fotografia de la statuia lui Caragiale, cea făcută lângă Palatul Culturii. Captura Portrait face senzație chiar și noaptea, cu puțină lumină pentru animarea fundalului.
Bonus: avem mostre realizate de Alex în București, pe ploaie și vijelie. Terminalul s-a descurcat admirabil, după părerea mea. Culorile arată bine, capturăm și cu zoom, cu riscul de a pierde o cantitate, aș zice nesemnificativă de detalii. Night Mode se dovedește din nou eficient, multe obiecte căpătând nuanțe mai realiste odată activat.
Video
Camera principală filmează până la 8K 30 FPS, iar restul senzorilor merg până la 4K 30 FPS. Senzorul principal ne permite să filmăm 4K la 60 FPS și aș zice că aici e „the sweet spot” în ceea ce privește captura video. Pentru stabilizare ne folosim de OIS și EIS, astfel că avem și un mod Super Steady aici (care scade rezoluția capturilor la 2K).
Filmările sunt destul de detaliate, chiar şi cu soarele în faţă. Nu văd urmă de supraexpunere la vegetaţie şi îmi plac detaliile surprinse în cazul filmării cu fântâna, inclusiv stropii de apă fiind bine redați. La testul de zoom lucrurile arată bine la 3X, dar nici la 4.5X nu sunt rele. Se simte şi un Audio Zoom care preia zgomotul din zona unde am dat zoom.
Avem filmări prin care testăm stabilizarea atât în Ploiești, cât și în București, atât cu și fără mod Super Steady. Nu văd trepidaţii sau vibraţii prea multe și nu prea simt nevoia să activez acel mod special, recunosc. E bine că putem filma în 2K totuşi în cazul activării Super Steady, nu doar FHD, cum se întâmpla în trecut.
Nu stăm deloc rău la capitolul selfie, noul senzor excelează la acest capitol și ne permite să filmăm la calitate 4K. Avem detalii și culori bine redate. De partea audio s-a ocupat Alex și a ieșit un scurt vlog reușit. Aș putea consuma conținut filmat la această calitate, cu siguranță. Practic, te apuci liniștit de vlogging cu acest model. E trecut cu brio și testul de focalizare pe acel hidrant roșu găsit în centrul orașului.
Filmarea nocturnă aduce ceva zgomot, dar doar în zonele slab iluminate. Culorile sunt redate bine, mai ales în cadrele realizate în București. Apar reflexii și halouri ici-colo, dar e ceva ce vedem și în cazul flagship-urilor mult mai scumpe de pe piață. Multe dintre mostrele realizate în București arată ca în jocurile video unde pornim RTX-ul, mai ales că ploua torențial.
Zic că s-a descurcat exemplar și noaptea, cu mici neajunsuri doar în zonele foarte slab iluminate.
Disponibilitate
Prețuri actualizate






















































































