Top 10 cele mai populare smartphone-uri high end pe Mobilissimo.ro în luna iunie 2019: Samsung îşi reia tronul, iar telefoanele cu cameră inedită iau medalii

Autor:  | Publicat în:  Topuri telefoane 2.607 ori
<b>Top 10 cele mai populare smartphone-uri high end pe Mobilissimo.ro în luna iunie 2019: Samsung îşi reia tronul, iar telefoanele cu cameră inedită iau medalii</b>A mai trecut o fila din calendar, iunie 2019 de această dată şi avem toate marile flagship-uri cu Android ale anului lansate deja. Faţă de luna mai, când au debutat OnePlus 7 Pro şi ZenFone 6 sau Honor 20 Pro

A mai trecut o fila din calendar, iunie 2019 de această dată şi avem toate marile flagship-uri cu Android ale anului lansate deja. Faţă de luna mai, când au debutat OnePlus 7 Pro şi ZenFone 6 sau Honor 20 Pro, în iunie nu am avut nici o lansare de flagship. A fost o perioadă de cimentare a hiturilor, de revenire a unor flagship-uri prezentate la început de an, acum cu preţ mai bun, dar şi de noutăţi în zona midrange mai degrabă. 

Huawei a trecut peste o parte din interdicţia SUA, fiind iertată de Trump, Galaxy S10e s-a ieftinit, iar OnePlus 7 Pro a fost scos din cutie de noi. Ca să nu mai vorbim că am scos din cutie şi Xperia 1, care a început să se vândă în sfârşit pe parcursul lunii iunie. Acum tragem linie, facem socoteală şi revenim cu un top 10 al celor mai populare telefoane high end pe iunie 2019, realizat în baza unui algoritm care ia în calcul accesările voastre, comparaţiile realizate pe site, dar şi cât de des a fost căutat fiecare telefon pe site-ul nostru.

10. Huawei P30

Varianta mai ieftină de P30 Pro, acest Huawei P30 mi se pare o curiozitate în acest top. Cinic şi obiectiv vorbind, ieşi mai câştigat dacă alegi un Honor 20 sau chiar 20 Pro, doar că telefoanele acelea nu se vând încă la noi. E posibil să ieşi mai bine şi cu un ZenFone 6 sau Xiaomi Mi 9T. Pe de altă parte, Huawei P30 are un zoom 3X optic respectabil şi 30X digital care încă impresionează. E foarte greu să alegi între el şi Mate 20 Pro, pentru că au destule în comun. Ce e drept Mate 20 Pro are camer[ ultra wide de 20 MP, iar acest model de 16 MP. Mate-ul mai plusează şi la baterie, dar acest device are avantajul că e un pic mai compact la 6.1 inch în diagonală. Unii vor fi atraşi şi de nuanţele flamboiante.

(Cel mai bun preț actual: 2.424 lei folosind codul QUICK202)

9. Sony Xperia 1

Chiar dacă Sony Xperia 1 a fost anunţat la MWC 2019, la început de an, de abia în luna iunie a început să ajungă în magazine. Şi a făcut-o cu tam-tam, cu oferte care includeau televizor cadou sau căşti cadou, la Orange, respectiv evoMAG.ro. E singurul flagship din 2019 cu ecran 4K, marchează trecerea Sony la o cameră triplă pentru un flagship şi a inaugurat şi formatul 21:9. Aduce multe noutăţi, experimente şi a primit şi unboxingul nostru luna trecută, ca boost de popularitate pe site.

(Cel mai bun preț actual: 3.799 lei)

8. Huawei Mate 20 Pro

Huawei Mate 20 Pro rămâne un oldie şi goldie, lansat toamna trecută, dar mai actual ca oricând. A tot avut oferte şi pierdut din preţ, iar terminalul e folosit la multe evenimente pentru captura foto şi video de colegul Alex. A realizat cu el hands on pentru ASUS ZenFone 6, Honor 20 Pro şi a prins câteva bunătăţi culinare la Street Food Festival-urile verii. Deja la Quickmobile.ro acest telefon e doar 2599 lei, sau chiar mai ieftin dacă aplicaţi acel cupon "QUICK202", care îi scade preţul cu 3%. A fost unul dintre primele flagship-uri Huawei care au filmat ceva mai bine şi selfie-urile sale rămân reper. Se descurcă admirabil şi la Bokeh şi la gaming.

(Cel mai bun preț actual: 2.522 lei folosind codul QUICK202)

7. Huawei P30 Pro

Mi se pare şocant picajul lui Huawei P30 Pro de pe locul 3 în luna mai 2019 pe locul 7. Mă rog... şocant şi nu prea, având în vedere lumina proastă în care a stat flagship-ul pe fondul disputei SUA - Huawei. Telefonul rămâne totuşi unul de calitate, cu difuzoare foarte solide, un ecran luminos şi camera cu cel mai bun zoom de pe piaţă. E campion şi la captura low light, bateria este excelentă şi odată dispărută problema cu SUA cred va urca iar în topuri. Nu ar strica şi o scădere de preţ, pentru că S10+ a primit deja una... sau două.

(Cel mai bun preț actual: 3.799 lei)

6. Xiaomi Mi 9

Cel mai ieftin flagship cu procesor Snapdragon 855 este acest Xiaomi Mi 9. La GearBest.com costa la un moment dat doar 1600 de lei. Cred că sunt şi multe magazine care deja îl au sub 2000 de lei şi la noi. Are o cameră triplă lăudată de DxOmark, un design în gradient şi un CPU care nu mai are nevoie de nici o prezentare. MIUI nu mai e sperietoarea chineză de acum câţiva ani, iar update-urile au început să vină tot mai des. Un posibil boost de popularitate e oferit şi de magazinul oficial Xiaomi din Mega Mall în Bucureşti, unde telefonul este intens promovat şi are oferte speciale. Mi se pare inedit că luna trecută nu era în top 10 şi nici măcar top 15. Cred că includerea sa de câteva ori în Turul Magazinelor a contat.

(Cel mai bun preț actual: 1.940 lei folosind codul QUICK202)

5. Samsung Galaxy S10

Fix la mijlocul topului îl găsim pe Samsung Galaxy S10, pentru cei care nu vor un ecran foarte mare de S10+ şi nu au nevoie nici de 2 camere selfie. Aş zice că apariţia sa aici ar fi datorată faptului că şi el a pierdut din preţ odată cu suratele sale din tripletă. Terminalul a fost şi acoperit de noi în acel material video special care explica avantajele seriei Galaxy S10, cu argumente pentru fiecare device şi segment de public. Stă foarte bine la baterie, difuzoare, putere de procesare şi camerele sunt la fel de puternice ca la Galaxy S10+.

(Cel mai bun preț actual: 3.104 lei folosind codul QUICK202)

4. Samsung Galaxy S10e

Scăzut sub pragul psihologic de 2500 de lei, era de aşteptat ca Samsung Galaxy S10e să apară în acest top şi pe un loc atât de sus, cum ar veni menţiune la şcoala generală. Faţă de celelalte modele S10, aici avem extra culori şi nuanţe pentru cei tineri. Camera selfie şi camerele principale nu sunt cu nimic mai prejos decât la S10 şi S10+, fiind pastrate fix camera principală şi camera ultra wide, bună pentru călătoriile turistice ale verii. Procesorul e de flagship şi pot să zic că S10e este telefonul care a îngropat iPhone XR, pornind încă din start cu un preţ cu 400 de lei mai mic. Acum e cu 1000 de lei mai mic.

(Cel mai bun preț actual: 2.499 lei)

3. OnePlus 7 Pro

Luna trecută încoronat pe locul întâi, acum doar medaliat cu bronz. OnePlus 7 Pro a fost scos din cutie de noi şi a avut câteva mostre foto postat pe Grupul de Facebook care s-au viralizat rapid. E vorba despre testele de zoom. Ca să nu mai vorbim că în iunie telefonul a primit 3 actualizări de software, mai toate importante şi una rezolvând toate problemele pe care le avea camera. Preţul e mai mare decât ne-a obişnuit OnePlus, dar a crescut şi factorul premium. Au fost şi reduceri la magazinele din China, iar pagina sa de pe Mobilissimo.ro s-a actualizat cu rezultatele testelor noastre, care arată foarte flatant, chiar şi în comparaţie cu rivalii Huawei sau Samsung: baterie, benchmark etc. Sunt şanse să urce iar după publicarea recenziei video.

)Cel mai bun preț actual este de 699 euro)

2. ASUS ZenFone 6

ASUS ZenFone 6 se găseşte fix pe locul pe care l-am lăsat şi luna trecută, adică pe 2. De această dată i-am realizat în iunie şi recenzia completă, în formatul cel nou şi frumos. Am disecat din nou galeria din Valencia şi telefonul a devenit rapid sold out în România, la toţi retailerii mari. Ca orice produs care nu se găseşte, este şi mai dorit pe ideea "fructului oprit". Circulă vești că stocul e gata de reîmprospătare, ceea ce a dus la multe refresh-uri din partea fanilor. Procesorul său îl pune pe multe locuri întâi la benchmark-uri, camea este as pe selfie şi perfectă pentru turişti şi nu filmează deloc rău. Preţul, dacă se stabilizează la promisiunea iniţială de 2400 de lei e foarte bun.

(Cel mai bun preț actual: 2.699 lei)

1. Samsung Galaxy S10+

Atunci când la final de martie publicam recenzia lui Samsung Galaxy S10+ el costa 4700 lei. Acum este 3300 lei la evoMAG.ro. În fiecare an parcă să devalorizează şi mai rapid flagshipurile... Ce rămâne bătut în cuie aici este bateria excelentă, dar şi cea mai bună cameră selfie din 2019, cel puţin la filmare. Acustica stereo e reper pe care îl menţionăm mereu, mai ales la stereofonie şi surround.

Samsung şi-a dat şi silinţa să corecteze tot din mers, cu update-uri pentru cititor de amprente, Night Mode şi orice bug întâlnit de public. One UI este cea mai bună interfaţă din mainstream din 2019, la bătaie cu OxygenOS, iar cine are acest device nu prea are motive să facă trecerea la Galaxy Note 10 în august. Camera ultra wide e acolo sus în topuri, la egalitate cu Huawei P30 Pro şi peste Xperia 1 şi OnePlus 7 Pro aş spune. Cel mai bun preț actual este de 3.589 lei folosind codul QUICK202.

Iată cum arată şi locurile 11-15 din acelaşi top:

  1. Huawei P20
  2. Xiaomi Redmi K20 Pro
  3. Samsung Galaxy Note 9
  4. Huawei P10
  5. Xiaomi Mi Mix 3

Şi avem şi un top 5 al telefoanelor neanunţate încă:

  1. Samsung Galaxy Note 10
  2. Google Pixel 4
  3. Samsung Galaxy Note 10 Pro
  4. Xiaomi Mi CC9
  5. Apple iPhone XI

De asemenea, iară un top 15 de telefoane midrange pe luna iunie 2019 pe Mobilissimo.ro:

  1. Samsung Galaxy A50
  2. Huawei Mate 20 Lite
  3. Huawei P30 Lite
  4. Xiaomi Mi 9T
  5. Xiaomi Redmi K20
  6. Motorola One Vision
  7. Samsung Galaxy A60
  8. Samsung Galaxy A10
  9. Allview Soul X6 Xtreme
  10. Huawei Nova 5
  11. Xiaomi Mi 9 SE
  12. Huawei P20 Lite (2019)
  13. Google Pixel 3a
  14. Motorola Moto G7 Plus
  15. Huawei P20 Lite
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×