UHANS Max 2: Multimedia destul de generoasă, peste flagship-uri

Autor:  | Publicat în:  UHANS 594 ori
<b>UHANS Max 2: Multimedia destul de generoasă, peste flagship-uri</b>UHANS Max 2 nu e cel mai răsărit telefon din lume, dar face bine câteva lucruri, asta e sigur. Printre ele se numără şi acustica, pe care am pus-o la test şi am ajuns la concluziile de mai jos.

UHANS Max 2 nu e cel mai răsărit telefon din lume, dar face bine câteva lucruri, asta e sigur. Printre ele se numără şi acustica, pe care am pus-o la test şi am ajuns la concluziile de mai jos.

Castile lui UHANS Max 2

În primul rând folosim Google Play Music că player muzical, cu un egalizator stock şi 5 canale custom. Avem şi setări legate de genuri muzicale, funcţia Bass Boost, Surround Sound, dar există şi BES Loudness în Setări. Nu am primit căşti la pachet, iar difuzorul pentru convorbiri e plasat în zona inferioară, în stânga, fiind uşor de acoperit cu mâna la utilizarea telefonului în landscape.

Experienţa acustică a implicat un volum destul de ridicat, claritate bună şi nu am avut parte de distorsionare. Nici spatele telefonului nu a vibrat, iar basul a fost chiar OK. Înaltele se aud bine şi per total experienţă e reuşită. Avem şi radio FM aici. La testul cu decibelmetrul am ajuns la 87.5 dBA, în faţă şi spate la testul cu sample-ul acustic.

Test - Putere volum frontal (jos)

  • 1.BlackBerry Passport95,2 (dBA)
  • 2.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • +
  • 51.UHANS Max 287,5 (dBA)
  • 52.ASUS ZenFone 4 (ZE554KL)87,4 (dBA)
  • 53.Nokia Lumia 93087,3 (dBA)
  • 54.Huawei Mate 987,2 (dBA)
  • 55.Huawei P9 Plus87,1 (dBA)
  • 56.Motorola Moto G5S Plus87 (dBA)
  • 57.HTC U11 Life87 (dBA)
  • 58.Huawei Honor 8X87 (dBA)
  • 59.HTC One M986,9 (dBA)

Test - Putere volum spate

  • 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
  • 2.Allview X4 Soul Infinity Plus93,9 (dBA)
  • +
  • 56.UHANS Max 287,5 (dBA)
  • 57.LG G387,4 (dBA)
  • 58.UMi Touch87,4 (dBA)
  • 59.ASUS ZenFone 4 (ZE554KL)87,4 (dBA)
  • 60.Huawei Mate 987,2 (dBA)
  • 61.Huawei P9 Plus87,1 (dBA)
  • 62.Acer Liquid Jade Primo87,1 (dBA)
  • 63.ASUS ZenFone Max ZC550KL87 (dBA)
  • 64.Allview E3 Jump87 (dBA)

Test - Putere volum multimedia

  • 1.ASUS ROG Phone107,5
  • 2.Nokia 8107,1
  • +
  • 74.UHANS Max 295,5
  • 75.Allview X4 Soul Lite95,3
  • 76.Google Pixel 2 XL95,3
  • 77.Xiaomi Mi 695,2
  • 78.Motorola Moto G5 Plus95,1
  • 79.Xiaomi Mi Mix 2S95
  • 80.LG G694,8
  • 81.Allview Soul X5 Style94,7
  • 82.HTC U1194,6

E un rezultat bun, superior lui Motorola Moto G5 şi Google Pixel 2 XL, dar şi Huawei P10 Plus, în acelaşi timp fiind sub Galaxy A3 (2017) şi Motorola Moto G5 Plus. În Riptide GP Renegade am ajuns la 95.5 dBA, iarăşi rezultat bun şi peste flagship-uri că LG G6 şi HTC U11. E totuşi sub Huawei Mate 10 Lite şi HTC U Ultra. Nu e rău deloc.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Material Video Promovat

(Review Samsung Galaxy S10+ - camera, benchmarks, teste baterie și multe alte informații esențiale, aici)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×