Stai, Alex, ce caută un material despre fotbal pe Mobilissimo.ro? Păi cumva, tehnologia se împletește cu fotbalul, pentru că mereu vedem reclame la companii tech pe bannerele din lateralul stadioanelor, de la Sony PlayStation la branduri de televizoare, electrocasnice și telefoane. De altfel OPPO a devenit sponsor al naționalei României, chiar dinainte de seria actuală OPPO reno 14 și participând la lansările lor am putut să stau de vorbă cu jucători ca Ilie Dumitrescu, Stelea, Belodedici. Iar eu... am lucrat la ProSport prin 2006, când eram coleg cu Radu Banciu, Dorin Chioțea, Alexandru Catalan. Despre ce vreau să scriu azi? Despre vitriolul din social media, la fiecare înfrângere sau chiar și egal și victorie obținută de națională.
Care e situația cu românii, cu fanii?
Glume, ironii, sarcasm. La fiecare înfrângere, egal sau chiar și victorie neconvingătoare. Mă face să mă gândesc că românii nu au prins ideea de "la bine și la greu" și mă face să mă întreb cum se comportă în căsnicii. La nivel de club văd suporteri care au rămas alături de Rapid sau Dinamo și când au picat în ligi inferioare. Nu mai zic și de Juventus, când a picat de la Calciopoli și a luat-o treptat în sus, fanii au rămas acolo.
Disecând psihologia românului cred că se trage de la faptul că nu se pot lepăda de la fanatismul echipei de club pentru a ține 100% cu cea națională. Pun clubul înainte de națională, se și bat la meciuri ale naționalei suporterii lui Dinamo cu ai Rapidului să zicem.
Clișeele curg: Mircea Lucescu e bătrân, jucătorii sunt "prea pensați, prea tatuați", cu gândul să nu se accidenteze pentru meciurile de la club, unde iau mai mulți bani. Aud asta de decenii și aud și ei asta. Sunt constant comparați cu Generația de Aur și cel mai mult suferă Ianis Hagi la asta, mereu în umbra tatălui.
Pare că nu exista o iubire față de națională, pentru că iubirea e necondiționată. Pare că există un mariaj forțat cu națională, ca naționala ne datorează ceva, ca inevitabil trebuie să joace mereu bine, să câștige tot și să... "nu ne facă de râs". Naționalele produc poate cel mai imprevizibil fotbal. Vedem Franța bătută de Senegal în 2002, Irlanda bătând Portugalia lui Cristiano Ronaldo recent.
Lumea uită că până să ridice Messi Cupa Mondială la ultimul mondial, Argentina nu a mers fantastic. Când Messi strălucea cel mai mult la Barcelona, nu lega mai nimic la națională. În unul dintre cele mai frumoase meciuri văzute de mine, Franța - Argentina 4-3, Messi nu s-a simțit așa mult, asta în 2018. Messi care stă în umbra lui Maradona și în propria umbră cumva.
Dar românii vor mai mult. Vor un fotbal entuziasmant, precum cel din meciul cu Ucraina de la EURO, vor "generația de suflet" și după fiecare succes, deși ei chipurile îl hulesc pe Becali, fac fix ca el, "Să vină Barcelona!", "Batem orice echipă".
Auzim de ani întregi că avem viteză, dribling, talent, fundași ca brazii, dar nu avem coeziune, inteligență de joc și psihic. Și nici "ficat", pentru că jucătorii sunt vicioși și nu au regim de viață adecvat.
Am auzit toate ocările și criticile posibile aduse naționalei, când eșuează. Și laude aidoma de entuziasmante. Deh, popor latin. Acei 11 jucători, plus rezerve se văd de câteva ori pe an, e imposibil să stabilească relații de joc așa rapid, într-un cantonament sau 2-3 meciuri. De aceea se leagă scheletul unei echipe pe 2-3-4 jucători de la aceeași echipă, cum se întâmplă cu FCSB uneori. Cu Craiova, Dinamo, Rapid, rareori.
Dar e greu, jucătorii nu "se simt" pe teren, poți include aici și animozități personale, de echipe, incompatibilitatea stilului de joc și presa care îi întărâtă.
Știu, pare că fac apologia naționalei când joacă prost. Știu exact ce gen de echipă suntem: jucăm bine și foarte bine cu echipele mari și prost și foarte prost cu cele medii și mici. Franța - România de la EURO 2016 mi s-a părut un exemplu bun. Nu am văzut mare diferență între echipe. Pe de altă parte cu Belgia și Olanda la EURO s-a cam simțit distanța, mai ales în repriza a doua.
Să încep să spun de academii de fotbal, de investiții în fotbal, de psihologul necesar jucătorului tânăr, de pasiunea superficială pentru fotbal? De lipsa de "iubire de steag", de mercenariat? Parcă nu are rost. Publicul știe exact ce jucători ar trebui să bage "Nea Mircea" și mereu acuză conspirații sau nepotisme în a îi aduce la echipă pe unul sau altul. Presiuni de la impresari. Nu e imposibil! Nu e exclus!
Dar la final de zi, că îi aduci pe cei potriviți sau pe cei nepotriviți, îți trebuie chimie, legături de joc, mentalitate. Și un bombardament constant de ură în social media nu e calea de a-i face pe băieți să joace mai bine. Pentru că ei nu joacă doar pentru ei sau pentru națională, ci uneori... în ciuda ta, care nu mai crezi în ei de două decenii. Decât la bine, la foarte bine…
.png)
Tehnologie
La final vă las și cu un background tehnologic al parteneriatelor dintre brandurile de tech de la noi, OPPO și partenerii comerciali ai Federației Române de Fotbal.
Parteneriatul dintre OPPO și Federația Română de Fotbal nu a apărut din senin. A fost, mai degrabă, rezultatul firesc al unei convergențe între două lumi: tehnologia mobilă și sportul-rege. Într-o țară în care jumătate din populație se joacă pe telefon, iar milioane de oameni urmăresc meciuri direct pe ecranul de mobil, fotbalul și smartphone-ul cumva se leagă.
OPPO a intrat oficial pe piața din România în 2020 cu un mesaj clar: tehnologia trebuie să fie creativă, accesibilă și prezentă acolo unde sunt oamenii. Așa a apărut ideea unui parteneriat cu FRF, născut în 2023. Federația avea nevoie de un partener tehnologic capabil să ducă brandul echipelor naționale într-o zonă modernă, adaptată unei generații conectate permanent. OPPO căuta o ancoră în sport, o zonă în care prezența lor să fie autentică și direct legată de modul în care oamenii folosesc telefoanele zi de zi.
FRF oferea acces la o comunitate uriașă, la povești, la emoție. OPPO aducea în schimb tehnologie, vizibilitate globală și produse care pot fi folosite direct de jucători, staff și suporteri. De aici s-a născut un parteneriat de minimum doi ani, cu extindere opțională - o colaborare gândită nu ca un simplu logo pe panou, ci ca o integrare reală între fotbal și tehnologie. Parteneriatul e încă în vigoare în noiembrie 2025 și ține cel puțin până la final de an.
Separat de acest acord, FRF a încheiat și alte parteneriate locale, inclusiv pentru distribuirea echipamentelor oficiale prin rețele de retail din România, atât fizic cât și online. În paralel, au apărut pe piață colecții speciale de produse personalizate cu însemnele „tricolorilor” (ex: trotinete electrice, biciclete, accesorii pentru suporteri), dezvoltate în colaborare cu diverși furnizori tech sau sport. Mai mult, partenerii implicați au susținut și procesul de digitalizare al FRF, venind cu know-how din zona IT și retail.


