Huawei MediaPad M3 Review (Introducere, Design, Display)

Autor:  | Publicat în:  Huawei 2.214 ori
<b>Huawei MediaPad M3 Review</b>Mobilissimo.ro realizează recenzia tabletei Huawei MediaPad M3, model cu ecran de 8.4 inch şi corp unibody metalic. Terminalul costă 350 de euro în varianta de 32 GB WiFi şi vine cu rezoluţie  de 2560 x 1600 pixeli, dar şi un puternic procesor Kirin 950..

Introducere

Deşi am testat foarte multe telefoane Huawei în ultimul an, o duzină chiar aş îndrăzni să zic, cumva nici o tabletă a companiei nu a ajuns la noi în ultima vreme. E păcat, mai ales că unele modele, precum MediaPad M3 cel anunţat la IFA 2016 au adunat şi o grămadă de premii la debut. Am reuşit să punem mâna pe acest device la Berlin şi acum revenim şi cu recenzia sa. La urma urmei nu în fiecare zi vedem o tabletă axată pe muzică şi livrând o acustică genială...

Avem de-a face cu o tabletă multimedia cu diagonală de 8.4 inch, un device subțire metalic cu acustică premium de la Harman/Kardon şi preţ de 350 de euro în varianta WiFi de 32 GB. Modelul LTE de 64 GB costă 449 euro, iar el aduce la pachet şi o pereche de căşti de top AKG H300, care sunt foarte apreciate şi separat de acest produs. Varianta de test pe care o avem noi soseşte si cu slot SIM si suport 4G LTE.

Design Huawei MediaPad M3

Huawei îşi transpune identitatea de pe telefoane pe tablete

Modele ca Huawei Nexus 6P, P9 şi Nova au început să definească ce înseamnă de fapt "designul Huawei" şi dacă în trecut compania nu ieşea din template-ul de design clasic, acum se distinge faţă de rivali. Această distincţie a fost preluată de la telefoane şi aplicată şi la tablete, cum e cazul lui MediaPad M3.

El aduce cu un Huawei Nova mai mare, cu ceva elemente de Huawei P9 la pachet. E o tabletă metalică, mult mai alungită decât suntem obişnuiţi, fiind ideală pentru consumul video în landscape, cu difuzoarele în dreapta şi stânga noastră. Vine pe auriu sau argintiu, are o carcasă unibody şi designul său nu arată rău deloc. Măsoară 7.3 mm în grosime şi cântăreşte 310 grame, ceea ce poate sună impresionant până afli că iPad Mini 4 măsoară 6.1 mm şi cântăreşte 293 grame. E drept că el are diagonală mai mică cu jumătate de inch.

Butoanele de la bord sunt comode, poate doar în afară de cel touch cu scanner de amprente, care e un pic ambiguu la feedback. Aderența e OK şi tableta se simte destul de uşoară în mână. Spatele e curbat uşor, iar zona frontală nu pare să atragă prea multe amprente şi grăsime. Construcţia e solidă, dar nu am putut să nu remarc şi muchiile tăioase, care vă vor deranja puţin la mână şi degete de-a lungul orelor de vizionare video sau gaming.

Dacă marginile erau rotunjite era un mare win aici, dar designul rămâne premium şi arătos.

Display Huawei MediaPad M3

Loc de îmbunătăţire pentru MediaPad M4

Huawei MediaPad M3 adoptă o diagonală de 8.4 inch şi formatul o predispune la vizionare video. De aceea ecranul e chintesenţial e în decizia de a cumpăra acest produs sau nu. Primim un panou IPS LCD cu rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli, care afişează 16 milioane de culori şi are pe hârtie un contrast de 1500:1. Tot pe hârtie ni se promit şi 400 de unităţi nits de luminozitate.

Ecranul lui Huawei MediaPad M3 vazut la microscop

Playerul video de la bord oferă acustică SWS şi o funcţie Pop Up Play, dar şi reglaj pentru viteza de playback. Atunci când ne-am apucat să privim filme şi seriale pe tableta ne-am întâlnit cu o experienţă de vizualizare luminoasă, clară, cu nişte culori OK calibrate, dar cu unghiuri mai puţin largi decât am fi dorit. Adâncimea negrului e bună, dar ecranul e cam reflectiv şi contrastul e mai degrabă modest.

Luminozitate ecran Huawei MediaPad M3

Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am atins 348 LUX, cu menţiunea că nu e o luminozitate uniformă, fiind şi zone cu alte valori. Considerăm că se putea mai luminos de atât, mai ales că Nexus 7 2013 oferă 508 LUX încă de acum 3 ani. Am depăşit măcar Xiaomi Mi Pad 1 şi ASUS ZenPad S 8.0. În zona de Setări găsim opţiuni de vizualizare a elementelor de pe ecran (Large, Medium, Small), mărimea fontului, reglaje de luminozitate şi temperatura culorii (cald, rece şi o paletă cu nuanţe).

Test Luminozitate ecran

  • 1.ASUS Google Nexus 7 (2013)508 (LUX)
  • 2.Samsung Galaxy Tab S2 9.7460 (LUX)
  • +
  • 20.Huawei MediaPad M3348 (LUX)
  • 21.Allview Viva i8315 (LUX)
  • 22.Cube i7 Remix313 (LUX)
  • 23.Xiaomi Mi Pad 7.9310 (LUX)
  • 24.Chuwi Hi12304 (LUX)
  • 25.Evolio X8 Fusion292 (LUX)
  • 26.Onda oBook 20 Plus290 (LUX)
  • 27.ASUS Transformer Book T100 Chi281 (LUX)
  • 28.ASUS ZenPad 7.0 Z370C274 (LUX)

Există şi o funcţie Color Mode, cu modurile Normal sau Vivid, plus Eye Comfort, care elimină lumină albastră, astfel încât să dormim mai bine. Un ecran OK la vizionarea de filme la interior, dar care putea fi mai bun la luminozitate şi unghiuri.

  • 1234
Huawei MediaPad M38,9010
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×