Huawei P20 Pro Review (Introducere, Design, Display)

Autor:  | Publicat în:  Huawei 3.539 ori
<b>Huawei P20 Pro Review</b>Huawei P20 Pro reprezintă aşa multe premiere pe piaţa smartphone, dar şi premiere Huawei că îmi e greu să le număr. Primul telefon cu camera tripla, primul telefon Huawei cu breton, primul telefon cu acel spate sidefat/cameleonic şi unul dintre puţinele..

Introducere

Huawei P20 Pro reprezintă aşa multe premiere pe piaţa smartphone, dar şi premiere Huawei că îmi e greu să le număr. Primul telefon cu camera triplă, primul telefon Huawei cu breton, primul telefon cu acel spate sidefat/cameleonic şi unul dintre puţinele care are o cameră selfie de 24 MP. Toate prindeau contur la final de martie la Paris şi iată că acum telefonul a ajuns şi pe masa de teste Mobilissimo.ro.

Nu am fost aşa cruzi ca JerryRigEverything să îl crăpăm, dar l-am testat aprig la baterie, cameră, ecran, multimedia şi tot ce vă mai puteţi gândi. În 2018 mai mult ca oricând Huawei vrea să se lepede de aerul de "B flagship" al lui Huawei P10 şi P9, care deşi aveau în mare cameră de flagship, făceau câteva compromisuri care le puneau în eşalonul 2 de telefoane pilot. Nu e un caz singular, pentru ca si LG G5 si LG G6 au fost „B Flagship”.

Huawei P20 Pro costă 3899 lei la evoMAG.ro şi are acelaşi procesor că Huawei Mate 10 Pro, adică un Kirin 970. Face parte din tripleta P20, împreună cu P20 şi P20 Lite şi pariază pe noutăţi ca AI, breton, captură Super Slow Motion şi altele de gen. Aflăm în ce măsură Huawei a absolvit de la categoria B la A în cele ce urmează.

Design Huawei P20 Pro

Atrage domnişoare şi scame

Huawei P20 Pro e exact ca un Porsche din vremurile bune ale companiei: atrage domnişoarele, e glossy, cumva psihedelic în nuanţă, dar are şi micile sale neajunsuri (la Porsche uzura motorului la varianta răcită cu aer de pe vremuri). Huawei P20 Pro atrage scamele, asta e problema sa principală...

E cu siguranţă premium, fabricat din sticlă şi metal, cu sticlă în spate şi sticlă 3D şi în faţă. Arată genial pe nuanţele cameleon sidefate psihedelice de mov/verde şi are şi un Pink Gold care e atractiv. Noi avem varianta neagră, din păcate şi există şi una albastră. În afară de sandwich de sticlă, are şi o ramă metalică solidă şi acesta este un telefon mai degrabă lung şi îngust, decât unul "plat".

Aminteşte cumva de Galaxy Note 8 în privinţa asta. Corpul are certificare IP67, adică rezistă mai degrabă la stropi de ploaie, decât la scufundare în piscină. Huawei P20 Pro măsoară 7.8 mm, o talie mult mai digerabilă decât cea de Galaxy S9+ şi e mai subţire şi decât LG G7 şi ASUS ZenFone 5z. Cu toate astea e cu vreo 20 de grame mai greu decât rivalii, la 180 de grame. Decupajul în ecran e mai puţin lat decât pe iPhone X sau Huawei P20 Liţe şi m-am obişnuit cu el imediat.

Ecranul are muchii înguste, iar telefonul are o aderență excelentă pentru câtă sticlă are în compoziţie. Butoanele au răspuns satisfăcător la apăsările mele. Utilizarea cu o singură mână nu se face prea uşor, terminalul fiind cam prea lung. Spatele atrage ceva grăsime şi amprente, iar camerele cele 3, ridicate peste măsură vor atrage scame pe marginile lor, particule de praf şi păr de pisică. Spre imposibil de curăţat din păcate...

Varianta cameleon merită orice sacrificiu, sincer să fiu. Un telefon premium, arătos, destul de comod, dar are nevoie de husă.

Display Huawei P20 Pro

Un mare salt în faţă pe bază de AMOLED

Huawei P10 şi Huawei Mate 10 Pro nu au doborât recorduri la capitolul display, nici la imersivitate, nici la luminozitate, ba chiar Mate 10 Pro a fost dezamăgitor cu 382 LUX. Huawei P20 Pro are multe de recuperat şi veţi fi încântaţi să aflaţi că o face.

Huawei P20 Pro, cu breton si fara breton

Totul se datorează unui panou AMOLED de 6.1 inch, cu rezoluţie de 2240 x 1080 pixeli şi aspect 18.7:9. Are densitate de 408 ppi, afişează 16.7 milioane de culori şi sincer să fiu decupajul/bretonul nu m-a deranjat deloc. E mult mai discret decât pe iPhone X sau Huawei P20 Lite, la drept vorbind. Şi apropo puteţi ascunde acel breton, făcând zonele care îl flanchează să afişeze un fundal negru şi mascând decupajul.

Ecranul lui Huawei P20 Pro vazut la microscop

Ca un mic reper, Huawei P10 Plus, predecesorul avea un ecran de 5.5 inch, un IPS NEO LCD Quad HD. Experienţa de vizualizare pe actualul AMOLED de pe P20 Pro e plăcută, datorită culorilor foarte vii, unghiurilor largi de vizualizare şi luminozităţii ridicate. Am apreciat şi contrastul, indiferent de cât de torida a fost ziua. E un ecran bine calibrat şi e o plăcere să vezi filme pe el.

Pixelii au aranjament Pentile Matrix, conform microscopului nostru. La testul cu luxmetrul am atins 629 LUX, un scor excelent şi locul 3 all time, dacă luăm în calcul reglajul manual de luminozitate. E cel mai luminos Huawei, e peste Xperia XZ1, Galaxy S8, Note 8 şi Galaxy S9+. În acelaşi timp e sub iPhone X şi Moto Z2 Play. Setările de luminozitate sunt generoase, fie că e vorba de luminozitate (are şi Auto) sau Color/Eye Comfort.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Apple iPhone X764 (LUX)
  • 2.Motorola Moto Z2 Play640 (LUX)
  • 3.Huawei P20 Pro629 (LUX)
  • 4.OnePlus 3626 (LUX)
  • 5.Apple iPhone 6s618 (LUX)
  • 6.Sony Xperia XZ611 (LUX)
  • 7.Sony Xperia XA1 Ultra611 (LUX)
  • 8.Sony Xperia XZ1 Compact611 (LUX)
  • 9.Xiaomi Mi 6609 (LUX)
  • 10.Meizu Pro 6 Plus609 (LUX)
  • 11.Apple iPhone 6 Plus605 (LUX)
  • +

Putem regla tonalităţile pe Natural şi avem şi Color Mode (Normal sau Vivid) plus o paletă de culori de selectat. Mai există şi Eye Comfort, care scapă de nuanţele de albastru care vă deranjează secreţia de melatonină şi va strica somnul. Toate acestea se fac cu un slider dedicat, care face trecerea de la cald la rece şi invers. Tot din zona Settings/Display alegem dacă folosim un homescreen standard cu toate aplicaţiile pe el sau App Drawer.

Video-review Huawei P20 Pro, secțiunea display:

Mai avem şi reglaje pentru afişajul full screen pentru aplicaţii, mărimea textului, mărimea itemurilor de pe ecran şi rezoluţia ecranului. Aici avem Smart, care se adaptează la situaţie, HD+ şi Full HD+. Încheiem cu Auto Rotate şi faptul că avem un ecran excelent, căruia nu cred că îi pot cere decât o rezoluţie mai mare şi muchii mai înguste, deşi mă simt cârcotaş pe nedrept să zic asta pentru că are luminozitate, culori, contrast perfecte.

  • 1234
Huawei P20 Pro8,8510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×