După ce am testat Motorola Moto G6 Plus, care la câteva capitole e chiar mai bun decât Moto X4 şi Moto G6 Play, care e un battery phone sub acoperire, e acum momentul pentru un device intermediar. E vorba despre Motorola Moto G6, modelul titular al seriei, care a debutat cu tot trio-ul la final de lună mai în România.
Costă 999 lei la eMAG.ro şi 979 lei la evoMAG.ro, iar handsetul e disponibil pe negru albăstriu sau argintiu. Este fabricat din sticlă şi metal, fără ambiguităţi ca la Moto G6 Play unde ar putea fi un polimer special sau sticlă... mister. Primim o cameră duală similară aici, dotări midrange, un OS curat şi o cameră selfie cu bliţ. Apropo acest telefon a fost deja confirmat pe lista modelelor ce vor primi Android 9.0 Pie în această toamnă.
Hai să vedem ce poate acest midranger.
Comod, aderent, sexy
De la Motorola Moto X4 încoace, Moto şi-a dat seama cam ce trebuie să facă pentru a cuceri publicul la aspectul vizual. Asta se reflectă în seria Moto G6, care abordează cam aceeaşi rută. E vorba despre un corp din sticlă şi metal, cu un panou din sticlă în spate care pare să îşi schimbe culoarea la lumină.
Teoretic Moto G6 vine pe negru în varianta testată de noi, dar prinde unde albastre la lumină şi fură privirea. Are o ramă metalică solidă, e rezistent la stropiri, dar nu puteţi face baie cu el, pentru că nu are certificare IP68. Măsoară 8.3 mm în grosime şi cântăreşte 167 grame, ambele rezonabile pentru un telefon cu ecran de 5.7 inch. Ca o comparaţie Moto G6 Play la aceeaşi diagonală avea o talie de 9 mm şi cântărea 175 de grame. E drept că avea şi o baterie foarte mare.
Moto G6 este un telefon comod, deloc alunecos, aderent şi care e comod şi uşor de utilizat cu o singură mână. Butoanele au feedback bun la apăsările mele şi remarc şi acei zimţi trademark din jurul camerei în spate. E clar un telefon plăcut privirii, care îmi aminteşte de Galaxy S7 privit din spate. Păcat de muchiile puţin cam mari ale ecranului, pentru că în rest nu am obiecţii.
Inexplicabil de slab, dar culorile sunt OK
Motorola Moto G6 are aceeaşi diagonală de 5.7 inch ca şi Moto G6 Play, doar că în loc de rezoluţie HD+, oferă Full HD+. Vine cu panou IPS LCD, protecţie Gorilla Glass 3 şi aspect 18:9, numit de Moto pompos Max Vision.

Nu are cele mai înguste muchii, e drept, iar la vizionarea video am remarcat o luminozitate modestă, contrast foarte slab la soare, dar culori bunicele. Aş zice că unghiurile de vizualizare sunt largi, dar am văzut şi mai bine de atât la alte IPS LCD-uri. Pare că acest panou a fost un compromis pentru preţ, deşi e cel mai slab din tripleta Moto G6. Pixelii au aranjament RGB Stripes, iar luminozitatea este de 268 LUX, conform testului cu luxmetrul.
Test Luminozitate ecran
- 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
- 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
- +
- 658.Motorola Moto G6268 (LUX)
- 659.Motorola Moto G60267 (LUX)
- 660.LG G Flex 2266 (LUX)
- 661.Redmi 9C NFC264 (LUX)
- 662.Redmi 10263 (LUX)
- 663.Nokia 1262 (LUX)
- 664.POCO M3261 (LUX)
- 665.Motorola Moto G60s258 (LUX)
- 666.Motorola Moto G73 5G257 (LUX)
Asta plasează telefonul în top 12... de la coada clasamentului nostru de 200+ telefoane. E peste Huawei Honor 10 şi Huawei Y7 Prime (2018), dar sub Huawei P8 Lite, primul Galaxy A5 şi LG Q6. E şi cu 50% mai puţin luminos decât Motorola Moto G6 Plus. Să nu faceţi totuşi o sperietoare din aceste date, pentru că ecranul e perfect utilizabil la interior, cum aţi văzut şi voi în recenzie.
Setările de display sunt clasice, de la luminozitate, la luminozitatea adaptivă, un Color Mode, care poate fi setat pe Standard sau Vibrant, dar avem şi un slider pentru culori mai calde sau reci. Putem umbla şi la mărimea fontului şi a itemurilor de pe ecran. Se putea mai bine, mult mai bine...