Motorola Moto G7 Plus Review (Introducere, Design, Display)

2.255 ori
<b>Motorola Moto G7 Plus Review</b>Seria Motorola Moto G7 a debutat pe 7 februarie în România, iar noi am fost acolo să asistăm la debut. Imediat după, l-am scos din cutie pe Moto G7 Power şi a venit şi recenzia, propulsându-l pe primul loc în topul battery phone-urilor testate la..

Introducere

Seria Motorola Moto G7 a debutat pe 7 februarie în România, iar noi am fost acolo să asistăm la debut. Imediat după, l-am scos din cutie pe Moto G7 Power şi a venit şi recenzia, propulsându-l pe primul loc în topul battery phone-urilor testate la Mobilissimo.ro. Apoi l-am scos din cutie şi pe Moto G7 Plus, care pare să fie cel mai atractiv telefon midrange al momentului, la capitolul multimedia.

Câte telefoane se mai laudă la un preţ de 1.300 de lei cu difuzoare stereo, filmare 4K cu camera din spate şi față şi stabilizare optică pe camera principală? Toate la pachet cu un Android Pie curat şi mai comod la navigare decât Pixel 3 XL. Ca format nu se schimbă mult faţă de Moto G6 Plus, dar la hardware sunt câteva ajustări binevenite în 2019. Hai să le descoperim!

Design Motorola Moto G7 Plus

Sticlă albastru închis + metal subţire

Moto G7 Plus nu e foarte diferit de Moto G6 Plus ca format şi abordare de design. Practic în afară de forma camerei din spate şi breton nu sunt mari diferenţe. Avem sticlă curbată pe margini în spate, în stil Galaxy S7/S7 Edge şi culoarea este un albastru închis elegant.

Spatele atrage ceva amprente şi grăsime, dar din fericire avem o husă la pachet (transparentă şi flexibilă). Telefonul se prezintă cu un breton în formă de lacrimă, discret şi uşor de uitat şi ignorat. În ciuda diagonalei măricele, Moto G7 Plus e uşor de utilizat cu o singură mână. Are o construcţie solidă şi pare mai scump decât este.

Măsoară 8.3 mm în talie şi cântăreşte 176 de grame, OK pentru diagonală de 6.2 inch. Nuanţa de aici se numeşte Deep Indigo, dar există şi un Roşu Viva pe care chiar aş vrea să îl văd. Butoanele sunt comode şi au feedback bun, iar aderenta e solidă. Carcasa rezistă la stropire, dar nu urcă până la standard IP68. Practic îl puteţi stropi doar cu 2-3 lacrimi şi ceva sudoare și nu va avea probleme, dar e exclus să îl băgați sub apă.

Şi o menţiune pentru cârcotaşi: microfonul din spate jos strică tot echilibrul designului, altminteri bun.

Display Motorola Moto G7 Plus

Breton discret, plăcut la binging Netflix, HBO GO

Greu de crezut că telefoanele Moto G6 au fost prezentate în mai anul trecut şi cele Moto G7 în luna februarie a acestui an. Am senzaţia că parcă au debutat ieri şi lumea încă află de ele. Poate şi pentru că terminalele acestea au un design destul de similar, cu mici schimbări la nivel de breton şi cameră. La nivel de ecran Motorola a mers pe abordarea 6+ inch şi breton pentru generaţia 2019.

Video-review Motorola Moto G7 Plus, secșiunea display

Moto G7 Power a avut decupaj lat, dar Moto G7 Plus prefera bretonul "picătură" în ecranul său de 6.2 inch. Panoul este un IPS LCD LTPS şi vine cu rezoluţie Full HD+, adică 2270 x 1080 pixeli, cu aspect 19:9. Ecranul are protecţie Gorilla Glass 3, iar la experienţa de vizionare video am descoperit o lipsă de simetrie.

Display-ul lui Motorola Moto G7 Plus vazut la microscop

Asta pentru că atunci când vizionezi un clip cu G7 Plus ai colţuri curbate în dreapta şi linie dreaptă în stânga, pentru a ascunde bretonul. Culorile sunt calibrate OK, luminozitatea e mulţumitoare, unghiurile de vizualizare sunt largi, iar contrastul este acceptabil. La soare mi se pare că ecranul devine cam gri, aşa cum am zis şi la Moto G7 Power.

Am pornit şi microscopul şi am descoperit aranjament de pixeli RGB Stripes aici. La testul cu luxmetrul am ajuns la 472 LUX, scor deloc rău pe zona midrange, depăşind apropo Samsung Galaxy S10+, Nokia 7 Plus şi LG G6. Suntem sub Samsung Galaxy A8 (2018), Nokia 8 şi Xperia XA2 Ultra. Setările includ luminozitate, Night Light, Adaptive Brightness şi secţiunea Colors, unde poţi alege Natural, Boosted şi Saturated.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Apple iPhone XS Max788 (LUX)
  • 2.Apple iPhone X764 (LUX)
  • +
  • 99.Motorola Moto G7 Plus472 (LUX)
  • 100.Sony Xperia 1472 (LUX)
  • 101.Samsung Galaxy A20e472 (LUX)
  • 102.Allview X2 Soul Pro471 (LUX)
  • 103.Allview P8 Energy471 (LUX)
  • 104.Allview X4 Soul Style471 (LUX)
  • 105.Samsung Galaxy A80469 (LUX)
  • 106.Samsung Galaxy A5 (2017)468 (LUX)
  • 107.Allview V4 Viper468 (LUX)

Puteţi regla şi mărimea fontului şi mărimea itemurilor de pe afişaj. Un ecran solid, în afară de momentele când îl scoţi în soare orbitor.

  • 1234
Motorola Moto G7 Plus8,8610
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×