Nokia 6.1 Review (Introducere, Design, Display)

Autor:  | Publicat în:  Nokia  HMD Global 2.056 ori
<b>Nokia 6.1 Review</b>Nu ştiu cum s-a făcut dar am testat Nokia 6 cel din 2017 super târziu, de abia cu câteva luni în urmă. Merită testat pentru că avea difuzoare stereo şi era best seller în China, primul telefon Nokia după revenire şi alte câteva titluri interesante.

Introducere

Nu ştiu cum s-a făcut dar am testat Nokia 6 cel din 2017 super târziu, de abia cu câteva luni în urmă. Merită testat pentru că avea difuzoare stereo şi era best seller în China, primul telefon Nokia după revenire şi alte câteva titluri interesante. Succesorul său e clar şi el interesant, mai ales că e una dintre puţinele dăţi când un telefon e vândut în magazinele de la noi sub vreo 3 nume diferite: Nokia 6 (2018), Nokia 6.1 şi "Noul Nokia 6".

Nokia 6.1 e până la urmă numele oficial şi la fel de bine se putea numi Nokia 6S. Păstrează acelaşi RAM, ecran, baterie în mare, dar face marele salt de CPU atât de necesar. Camera primeşte optică Zeiss, dar cea selfie rămâne cam la fel. Costă 1.099 lei la retailerii locali şi vine cu un corp metalic arătos, care se inspiră de la atât de lăudatul Nokia 7 Plus, poate cel mai arătos telefon Nokia din epoca HMD. Inspiraţia vine prin acele accente metalice...

În plus face parte din programul Android One, ceea ce înseamnă automat actualizări rapide, de securitate şi versiune Android. Dacă un 6.1 merită atenţia voastră aflaţi mai jos.

Design Nokia 6.1

Materiale bune, ergonomie bună, ceva mai tăios

Nokia 6.1 păstrează conceptul de "tăiat dintr-un bloc de metal", ca şi Nokia 6 înaintea sa. Doar că acum primeşte accentele metalice de "cupru" de la Nokia 7 Plus, deja atât de apreciate.

Are aderența OK şi deşi e un telefon foarte lat, stă bine în mână şi l-am putut folosi cu un singur membru fără probleme. Şi butoanele au răspuns OK la apăsările mele frenetice. Aş zice că e puţin cam prea angular şi dacă e strâns tare în palma poate fi cam "tăios" sau nu foarte plăcut. E bine construit, din materiale premium şi nu pare predispus prea uşor la daune.

Măsoară 8.2 mm în grosime şi cântăreşte 172 de grame, greuţ la 5.5 inch, dar acceptabil. În fată avem un panou uşor curbat, iar muchiile sunt tăiate cu diamantul. Totul e fabricat din aluminiu seria 6.000 şi rămânem la ideea unui hibrid între Nokia 6 şi Nokia 7 Plus. Atenţie totuşi cum îl strângeţi în mână, că e angular. Zona camerei rămâne una specifică Nokia, alungită că o pilulă, cum avea la un moment dat Moto pe seria G4.

Display Nokia 6.1

IPS LCD clasic şi fără probleme

Nokia 6.1 vine în mare cu un ecran similar cu al predecesorului, Nokia 6. E un IPS LCD cu diagonală de 5.5 inch şi rezoluţie Full HD. Are aspect 16:9 (printr-un miracol, pentru că în ziua de azi mai toate telefoanele noi au aspect 18:9) şi protecţie Gorilla Glass 3.

Display-ul lui Nokia 6.1 vazut la microscop

Aş zice că muchiile sunt destul de înguste, dar nu la nivelul telefoanelor din China Vivo, Oppo sau altele de gen. Experienţa de vizualizare este excelentă şi mă refer la calibrarea culorilor, la unghiurile de vizualizare şi luminozitate. Nici contrastul nu e rău, chiar şi în bătaia soarelui nervos de iunie.

Test Luminozitate ecran

  • 1.Apple iPhone XS Max788 (LUX)
  • 2.Apple iPhone X764 (LUX)
  • +
  • 163.Nokia 6.1396 (LUX)
  • 164.Bluboo S3395 (LUX)
  • 165.Allview E3 Sign391 (LUX)
  • 166.Allview P6 Qmax391 (LUX)
  • 167.Mstar S700390 (LUX)
  • 168.UMi Touch390 (LUX)
  • 169.UHANS Max 2390 (LUX)
  • 170.ASUS ZenFone Zoom ZX551ML388 (LUX)
  • 171.ASUS ZenFone 2 Deluxe Special Edition388 (LUX)

Pixelii au aranjament RGB Stripes, când ne uităm la microscop, iar la testul cu luxmetrul am atins 396 LUX. Un scor bunicel aş zice, chit că nu spargem bariera populară de 400 LUX. Stăm mai bine decât Nokia 6, cu ai săi 380 LUX, dar şi mai bine decât LG G3 şi Motorola Moto G6. Suntem sub Nokia 7 Plus totuşi, dar şi sub Xiaomi Redmi 5 Plus sau Moto G5S Plus.

Este un ecran de calitate aş spune, iar în zona de Setări are o funcţie de tip "Ambient Display", setări de luminozitate şi font. Nici urmă de personalizare a culorilor totuşi.

  • 1234
Nokia 6.1, Nokia 6 (2018)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×