Realme 8 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo) (Hardware, Baterie, Connectivitate)

7.894 ori
<b>Realme 8 Pro review detaliat în limba română (evaluare Mobilissimo)</b>După ce am testat un Realme 8, am trecut la Realme 8 Pro, unul dintre cele mai accesibile telefoane cu camera de 108 megapixeli. Este şi debutul unui astfel de senzor pe un telefon branduit Realme. Acest smartphone costă 1399 lei, a debutat în România

Hardware realme 8 Pro

Upgrade cuminte faţă de predecesor + senzor foto nou

Realme 8 Pro combină dotări clasice de telefon midrange din 2020 cu unele de telefon high midrange din 2020 şi 2021. Ecranul de 6.4 inch Super AMOLED e acelaşi de pe Realme 8, cu rezoluţie Full HD+ şi Always On Display. Şi Realme 7 Pro avea un panou similar şi aceeaşi rezoluţie.

Video-review Realme 8 Pro, secțiunea Hardware

Terminalul a mai păstrat de la predecesor capacitatea bateriei, de 4500 mAh, doar că se încarcă mai lent acum la 50W şi nu 65W că modelul din 2020. Avem şi acelaşi CPU Snapdragon 720G de 8 nm. Primim şi 8 GB RAM şi 128 GB stocare UFS 2.1, nu chiar diferit de Realme 7 Pro. Avem şi slot microSD dedicat, jack audio jos şi un difuzor singular în dreapta portului USB-C 2.0. Există şi conectivitate 4G, WiFi dual band, Bluetooth 5.0 şi GPS. Cât despre camere, cea selfie are 16 MP, acolo unde Realme 7 Pro avea una de 32 MP.

Informații Generale
  • Producător:
  • Realme
  • Model:
  • 8 Pro
  • Data anunțării:
  • Martie 2021
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Albastru, Negru, Galben
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • Realme UI
  • CPU
  • Dual-core 2.3 GHz + Hexa-core 1.8 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 720G
  • GPU
  • Adreno 618
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, senzor de proximitate
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, BDS
  • Senzor amprente
  • Da, Sub display, Optic
Dimensiuni
  • Greutate
  • 176g
  • Lungime
  • 160,6mm
  • Lățime
  • 73,9mm
  • Grosime
  • 8,1mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • Super Amoled
  • Diagonală
  • 6,4inch
  • Rezoluție
  • 2400x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 411
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 83,3
  • Rată refresh
  • 60Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 108megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@30fps, 1080p@30/60/120/480fps, 720p@960fps, gyro-EIS
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, PDAF, cameră wide, camera ultra-wide, camera macro, cameră bokeh, HDR, panoramă
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Cameră Bokeh
  • 2
  • Cameră Macro
  • 2
  • Camera Frontală
  • 16megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 6GB, 8GB
  • Internă
  • 128GB
  • Tip stocare
  • UFS 2.1
  • Slot Card
  • microSD ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Mono
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1, 3, 5, 7, 8, 20, 28, 38, 40, 41
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Bluetooth
  • 5.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • OTG/MHL
  • Da
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polyme
  • Capacitate
  • 4500mAh
  • Încărcare rapidă
  • 50W
Diverse
Detalii smartwatch

Totuşi are un senzor Sony de această dată, unul cu pedigree, găsit şi pe OnePlus 9. În spate se afla o vedetă mai mare, o cameră quad cu senzor principal de 108 MP, care combină 9 pixeli în 1, exact cum făcea şi cel de pe Galaxy S20 Ultra. Este un Samsung ISOCELL HM2, înrudit cu cel de pe flagshipul Samsung şi oferind capacitate de zoom digital lossless 3X prin crop şi AI. Avem şi camera de 8 MP ultrawide, 2 MP Macro şi 2 MP Bokeh, dar şi bliţ LED. Camera filmează 4K şi are mod Înstelat foto şi video, dar şi Tilt Shift.

Pentru securitate bifam un cititor de amprente optic în ecran.

Baterie realme 8 Pro

Surpriza anului 2021 până acum

După ce am văzut că Realme 8 e bestial că autonomie, aveam aşteptări mari şi de la Realme 8 Pro, chiar dacă avem o baterie cu 500 mAh mai mică. La interior e o unitate de 4500 mAh, fix cât avea Realme 7 Pro. Diferenţa e că modelul din 2020 se încarcă la 65W, iar cel nou la 50W. Pe hârtie ni se promite alimentare până la 50% în 17 minute şi la 100% în 47 minute. Să vedem cum stăm la testele noastre!

Video-review Realme 8 Pro, secțiunea Baterie

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 75.realme 8 Pro22h 26m
  • 76.OnePlus 8T22h 25m
  • 77.Allview P8 Energy22h 24m
  • 78.Huawei Mate X622h 23m
  • 79.Samsung Galaxy Z Fold622h 16m
  • 80.Honor Magic5 Lite22h 15m
  • 81.Huawei nova 13 Pro22h 15m
  • 82.Vivo X90 Pro22h 4m
  • 83.Xiaomi Mi Note 10 Lite22h 3m

Rezultatele au fost şocante! Şocant de bune vreau să zic... Începem cu faptul că suntem pe locul 3 all time la playback video, cu 22 ore şi 26 de minute, un scor gigantic. Doar un telefon cu baterie de 11.000 mAh şi ASUS ROG Phone 3 stau mai bine. Avem mai mult decât dublu faţă de S20 Ultra şi îl depăşim pe Realme 7 Pro cu 3 ore. Am depăşit şi rivali apropiaţi ca preţ precum Huawei P40 Lite, POCO X3 NFC şi Oppo Reno 4 Lite. Şi la utilizarea continuă stăm bine, cu 15 ore şi 45 de minute, locul 18 all time.

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 65.realme 8 Pro15h 45m
  • 66.Motorola Moto G5215h 45m
  • 67.Samsung Galaxy S24 Ultra15h 43m
  • 68.Motorola Edge 30 Ultra15h 42m
  • 69.Honor Magic V315h 42m
  • 70.Honor Magic5 Pro15h 41m
  • 71.Motorola Edge15h 37m
  • 72.Motorola Edge 20 Lite15h 34m
  • 73.Motorola razr 60 Ultra15h 28m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 83.realme 8 Pro46m
  • 84.Huawei Mate X647m
  • 85.Honor 20047m
  • 86.OPPO Reno1047m
  • 87.OPPO A9847m
  • 88.Motorola RAZR 202247m
  • 89.Xiaomi Mi 10 Pro47m
  • 90.ASUS ROG Phone 9 Pro48m
  • 91.Honor 200 Pro48m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Depăşim Xiaomi Mi 10 Lite 5G, Redmi Note 9T, Oppo A72. Suntem la egalitate perfectă cu Xperia 10 ÎI, dar ne întrec telefoane ca Moto G8 Power, Realme 8 şi Galaxy A31. Încărcarea primeşte o mare bilă albă: ai nevoie de 46 de minute să ajungi de la zero la 100%. În 15 minute am ajuns la 46%, suficient pentru un sezon lung de vizionare Netflix şi o zi de 8 ore de muncă. Baterie excelentă, cea mai mare surpriză din 2021 până acum. Avem şi opţiuni Power Saving în setări, de parcă ar fi nevoie de ele...

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 57.realme 8 Pro18 (%)
  • 58.Huawei Nova 918 (%)
  • 59.Honor 7018 (%)
  • 60.POCO X4 GT18 (%)
  • 61.Huawei nova 12 SE18 (%)
  • 62.OnePlus 1318 (%)
  • 63.Huawei P40 Lite 5G17 (%)
  • 64.Xiaomi Mi 1117 (%)
  • 65.OnePlus Nord 2 5G17 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 70.realme 8 Pro46 (%)
  • 71.realme GT2 Pro46 (%)
  • 72.OnePlus Nord 346 (%)
  • 73.Honor Magic V246 (%)
  • 74.Honor Magic V346 (%)
  • 75.Xiaomi 12 Lite45 (%)
  • 76.Huawei Mate X345 (%)
  • 77.realme 12 Pro+45 (%)
  • 78.Huawei nova 12 SE45 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 55.realme 8 Pro80 (%)
  • 56.Xiaomi 1280 (%)
  • 57.Huawei Mate X380 (%)
  • 58.Honor Magic V380 (%)
  • 59.Motorola edge 60 Fusion80 (%)
  • 60.Xiaomi Mi 11 Ultra79 (%)
  • 61.Motorola RAZR 202279 (%)
  • 62.ASUS ROG Phone 8 Pro79 (%)
  • 63.realme 12 Pro+79 (%)

Connectivitate realme 8 Pro

Două sloturi nano SIM Cu 4G şi WiFi dual bând

Realme 8 Pro se mulţumeşte cu conectivitatea 4G, lasa 5G-ul pe modelele Realme Q. Avem parte de două sloturi nano SIM aici, separate de cel microSD. Primim şi port USB-C 2.0 în zona inferioară, dar şi conectivitate 4G LTE în 10 benzi. Pe partea wireless mai găsim şi WiFi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, dar şi NFC.

Video-review Realme 8 Pro, secțiunea Conectivitate

Pentru localizare avem GPS, AGPS, Glonass şi Beidou. Există şi WiFi Direct şi jack audio Nu strica şi un emiţător infraroşu, dar nu poţi să le ai pe toate. Apelurile se aud tare şi clar, nu am obiecţii aici. Am bifat şi testele cu aplicaţia SpeedTest de la Ookla, obtinand 83.8 Mbps la download 4G în reţeaua Orange România şi 66.5 Mbps la upload. Se putea mai bine, dar ţine şi de condiţiile de reţea. La testul WiFi în reţeaua RCS&RDS/Digi am ajuns la 254 Mbps la download pe routerul WiFi 6 şi 326 Mbps upload.

Realme 8 Pro

Rezultate bune, indiferent că faci streaming, te joci mai mult sau mai puţin competitiv sau doar consumi video.

  • 1234
realme 8 Pro910
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×