Samsung Galaxy Note 10+ REVIEW detaliat în limba română (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

6.724 ori
<b>Samsung Galaxy Note 10+ REVIEW detaliat în limba română</b>Samsung are monopol total asupra segmentului de telefoane high end cu stylus, aşa mult încât singurul său rival a fost... sinele. Asta în cazul Note 7, pe care nu îl mai amintim, decât ca exemplu de management de criza. Note 8 a fost o revenire..

OS, UI & Apps Samsung Galaxy Note 10+

Stylus-ul face şi desface experienţă, cu un plus uriaş la video

Samsung Galaxy Note 10+ oferă în mare aceeaşi experienţă software ca şi Samsung Galaxy S10+, rulând tot Android Pie, cu One UI peste. DAR, este un mare DAR aici, el aduce şi multe opţiuni noi de editare video şi evident funcţionalităţile aferente lui S Pen. De fapt avem aici One UI 1.1, interfaţa custom aplicată de Samsung peste Android 9.0 Pie.

Bixby primeşte în continuare un homescreen dedicat, cel mai din stânga, agregând absolut toate informaţiile care vă trebuie, precum paşi, restaurante de lângă, recomandări de stickere şi aplicaţii, piese în playerul muzical şi postări de pe Facebook. Asistentul virtual Bixby se activează ţinând apăsat butonul din stânga, care are acum şi rol de Power şi de Bixby.

Video-review Samsung Galaxy Note 10+, secțiunea OS & UI & APPS

Ca asistent, Bixby rămâne sub Siri şi Amazon Alexa deocamdată, dar parcă e mai rapid decât generaţiile trecute. Despre One UI nu am multe de spus, în afara faptului că e gândit pentru utilizarea cu o singură mână, cu funcţii de navigare şi tab-uri puse în treimea de jos a ecranului. Avem şi gesturi de navigare în loc de butoane virtuale, dar şi un Night Mode care schimbă paleta de culori cu una întunecată.

Se păstrează panourile laterale Edge cu shortcut-uri şi avem şi widget-uri aerisite, albe şi transparente, pentru un look curat şi bine spaţiat. În zona Quick Settings am găsit şi o funcţie de înregistrare a ecranului, utilă pentru gameri sau dezvoltatori. Vă puteţi include şi fata în acea captură dacă sunteţi un gamer care vrea să îşi înregistreze şi impresiile sale despre joc.

Cititorul de amprente este integrat în ecran şi mi se pare mai rapid şi mai responsiv decât cel de pe Samsung Galaxy S10+. Este în linie cu ce oferă rivali că Huawei P30 Pro şi OnePlus 7 Pro că viteza. Avem şi deblocare facială, dar fără un mecanism de iris sau IR, zicem pas. Revenim la funcţionalitate, cu o zonă de Setări cu multe submeniuri şi o mică obsesie pentru optimizarea resurselor. Găsim multe opţiuni de acest tip în setări. Pentru gameri avem o funcţie Game Booster, care va permite să nu fiţi distraşi în vreme ce vă jucaţi şi curăţă din resurse pentru un gaming fără sughiţuri. Printre aplicaţiile preinstalate avem şi S Health, care va arăta paşii parcurşi, pulsul sincronizat de la vreo brăţară de fitness său ceas, dar şi câtă apă aţi băut şi puteţi adăuga într-un jurnal şi mâncărurile consumate.

Avem şi suita Microsoft Office, magazinul de aplicaţii Galaxy Apps, Samsung SmartThings pentru a controla dispozitive Smart Home, dar şi Samsung Members, pentru noutăţi exclusivităţi.

Am ajuns şi la stylus, care arată şi se mânuieşte fix ca la Note 9. Diferenţa e că acum are autonomie sporită şi raza de acoperire mai mare. Preia funcţiile de telecomandă de la stylus-ul lui Note 9 şi le adăugă unele noi. Acum ţinând apăsat butonul de pe corpul stylus-ului şi rotindu-l în aer vom da zoom din camera telefonului, iar mişcând stylus-ul în dreapta, stânga, sus sau jos putem face trecerea între camere sau opţiunile de fotografiere şi filmare. E satisfăcător să laşi telefonul pe o lespede la un monument şi să faci un selfie cu toată gaşca apăsând doar "pixulețul".

Problema e că unele gesturi de control tip telecomanda mi se pare încă relative şi aproximative şi fie nu m-am obişnuit eu cu ele, fie mai e de lucru la precizia lor. Cât despre funcţionalitatea business a stylus-ului, ea a rămas ca la Note 9. Avem posibilitatea de a scrie de mână, a face o captură de ecran pe care să scriem, să desenăm şi luăm notiţe în S Note şi să scriem pe ecranul în standby.

Avem şi posibilitatea de a decupa din ecran cu stylus-ul şi de a ne înscrie în comunitatea PENUP. Ca noutate avem AR Doodle, cu care desenăm în timp real peste video în vreme ce filmăm. Putem să ne facem de cap cu numeroase peniţe, culori şi texturi, creând veritabile universuri imaginare şi măşti psihedelice peste cei filmaţi. Totul în 3D evident. O noutate este şi faptul că putem converti scrisul de mână în text digital, exportat că fişier Word sau PDF. Putem şi să luăm notiţe pe Calendar din ce am văzut.

Stylus-ul e foarte comod de folosit şi eu o să insist că mă înţeleg mai bine cu el decât cu Apple Pencil.

Clip video editat cu ajutorul S-Pen în Adobe Rush, pe Note 10+

Poate cea mai mare noutate a telefonului este integrarea de funcţii de editare video în Galerie. Aici putem decupa, alipi clipuri, să scriem şi desenăm peste ele cu stylus-ul, să ataşăm stickere, să punem o coloană sonoră, să creştem viteza video-ului, să punem tranziţii şi multe altele. Există şi Adobe Rush, adică un soi de Adobe Premiere Light cu care un vlogger pe fugă îşi poate face treaba destul de competent, dacă nu vrea să editeze lucruri prea complexe, ci doar să lipească nişte cadre, să pună soundtrack, tranziţii şi un efect să două.

Funcţionalitatea DeX a rămas în vigoare, doar că acum nu mai avem nevoie de dock. Doar conectăm telefonul via USB-C la PC sau laptop şi o să avem o integrarea a sa cu Windows şi Mac. Avem drag and drop pentru conţinuturi, notificări de pe telefon ce vin şi pe PC şi altele asemenea. Prin PlayGalaxyLink vom putea şi să începem un joc pe PC şi să îl continuăm pe Note 10+, pe viitor.

Un telefon ultra utilat pe partea video mai ales şi de scriere a notiţelor şi recunoaştere a lor.

Plusuri și minusuri Samsung Galaxy Note 10+

Părți pozitive
  • - design foarte arătos
  • - display luminos, culori plăcute imersiv
  • - baterie peste orice Note şi Galaxy S
  • - performanţă excelentă
  • - cel mai bun telefon cu stylus, de fapt cam singurul...
  • - încărcare rezonabil de rapidă a bateriei
  • - cameră solidă, ziua şi noaptea
  • - Bokeh Video are potenţial, ca şi AR Doodle
  • - cea mai bună filmare selfie de pe piaţă
  • - multe funcţii de editare video native
  • - S Pen comod
  • - stocare UFS 3.0 + microSD
  • - cititor de amprente mai bun decât la S10+
  • - excelent la jocuri
Părți negative
  • - fără jack audio
  • - gesturi telecomandă ale lui S Pen încă nesigure
  • - acustica putea fi mai bună
  • - fără ecran 90 Hz, deşi e în trend
  • - un colorit uşor roşiatic la captura foto nocturnă
  • - modul Night e sub Night Sight

Concluzii Samsung Galaxy Note 10+

Samsung Galaxy Note 10+ este cel mai puternic telefon Samsung pe care l-am văzut în ultimii ani. Adăugă o uriaşă "halcă" de activităţi la cele obişnuite de business ale seriei Note. E vorba despre crearea de conţinut video, editarea sa, ba chiar şi integrarea lui Augmented Reality peste subiecţii umani filmaţi. E primul telefon cu care am filmat un documentar la Mobilissimo.ro şi pentru a îl vom ţine minte.

E un gaming device excelent pentru Call of Duty Mobile, are o baterie bestială şi cea mai bună filmare selfie la care poate visa un vlogger care trăieşte din asta. Îşi păstrează absolut toate funcţiile business, de scriere, desen şi editare şi le potenţează prin exportare de scris digital şi o conexiune DeX mai uşoară la PC. Şi pentru că asta e întrebarea de o mie de puncte, o vom pune şi pe ea: merită trecerea de la Galaxy S10+ la Galaxy Note 10+? Răspunsul e cam 20% DA şi 80% NU, dar balanţa se poate înclina mai mult spre DA, dacă eşti vlogger, editor foto, video şi producător de conţinuturi media. Dacă eşti doar un power user şi gamer, S10+ îţi e încă suficient, în schimb, de la un Note mai vechi, trecerea o recomandăm.

Video Review Samsung Galaxy Note 10+

Note Samsung Galaxy Note 10+

  • Design9,6/10
  • Display9,5/10
  • Hardware9,4/10
  • Baterie9,5/10
  • Connectivitate9,6/10
  • Multimedia8,3/10
  • Cameră9,4/10
  • Benchmark-uri9,2/10
  • Temperatură9,1/10
  • OS, UI & Apps9,5/10
  • Preț8,7/10
  • Total9,25/10

Disponibilitate Samsung Galaxy Note 10+

Prețuri actualizate
  • 1234
Samsung Galaxy Note 10+9,2510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×