Am filmat un documentar cu Samsung Galaxy Note 10+, să vedem cum se descurcă telefonul; Iată ce a ieșit!

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.153 ori
<b>Am filmat un documentar cu Samsung Galaxy Note 10+, să vedem cum se descurcă telefonul; Iată ce a ieșit!</b>Noi la Mobilissimo.ro filmăm în special recenzii de telefoane, uneori tablete, ceasuri sau chiar console ca NVIDIA Shield. Ne abatem de la format de această dată pentru ceva special, un mini documentar realizat despre staţiunea balneo Buziaş.

Noi la Mobilissimo.ro filmăm în special recenzii de telefoane, uneori tablete, ceasuri sau chiar console ca NVIDIA Shield. Ne abatem de la format de această dată pentru ceva special, un documentar realizat despre staţiunea balneo Buziaş. Acesta a fost filmat în proporţie de 90% cu Samsung Galaxy Note 10+, iar aspecte tehnice le aflaţi mai jos.

În primul rând aflaţi că testam telefonul în cadrul programului Orange Smartphone Tester şi am realizat deja recenzia sa completă. Cum Samsung mi s-a părut că a promovat cel mai mult acest telefon prin capacităţile sale video, am zis să punem la treabă camera quad din spate. 

Documentar Buziaș (1072 - 2019)

Telefonul filmează în 4K la 60 FPS, stabilizează excelent şi ne-a fost de mare ajutor la aceste filmări. Am completat capturile sale cu cele realizate din dronă, doar 5-10% din acest documentar.

Samsung Galaxy Note 10+ a prins excelent culorile clădirilor cotropite de vreme, dar şi culoarea şi textura acelei colonade din lemn care pare să nu se mai termine. Ne-am plimbat şi nu am văzut urmă de motion blur sau picaj de stabilizare, poate doar imagine trasă câteodată (stabilizare reactivă). Ne-am jucat şi cu zoom-ul în mod satisfăcător când am văzut celebrele veveriţe de la Buziaş apărând în cadru (chiar dacă ne-ar fi plăcut în acel moment să îl avem la îndemână pe P30 Pro).

Avem cadre slow motion cu picăturile de apă minerală legendară în toată Europa de Est şi centrală. Albastrul avionului de la final, cel convertit în cârciumă arată excelent, fiind redat exact cum l-a perceput ochiul. Avem şi subiecte în mişcare precum acel tren roşu CFR, dar şi un câine care aşteptă o hamsie şi care fremăta în faţa camerelor de pe Note 10+. Toate prinse perfect focalizat și clar.

Ştiţi că avem noi o vorbă în fiecare review: "filmează în 4K 60 FPS ca la documentarele de pe National Geographic". Ei bine ceva de gen am încercat şi noi şi iată că se poate cu Note 10+, chiar dacă documentarul a fost exportat doar în 25 FPS din cauza limitărilor noastre tehnice. 

Teaser documentar Buziaș, editat cu Adobe Rush direct pe Galaxy Note 10+

O parte din video s-a putut edita chiar pe telefon (teaserul de mai sus), prin opţiunile numeroase de editare video din Galerie, dar şi prin Adobe Rush. Am putut alipi cadre, să punem tranziţii, coloane sonore, efecte, filtre, să scriem peste filmări şi am fi putut pune şi stickere dacă doream. Iar efectul de fast forward tot din Galerie se poate aplica.

Editare Adobe Rush via Samsung DeX

Clipul de altfel este deja la peste 85 de share-uri pe Facebook şi sperăm să se viralizeze şi mai mult, pentru că atât Buziaşul, cât şi Note 10+ merită respectul şi hype-ul.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×