Sony Xperia 1 Review detaliat în Română (Hardware, Baterie, Connectivitate)

2.802 ori
<b>Sony Xperia 1 Review detaliat în Română</b>"Excentric" este un cuvânt pe care o să îl tot repet legat de telefonul Sony Xperia 1. Nu e un telefon standard, stas, copie sau clona a nimic... Sony a inaugurat aspectul 21:9, a produs un telefon luuuuung cât o zi de post, bazat pe materiale premium. A

Hardware Sony Xperia 1

Cu pedala la maxim, la prima vedere

Sony Xperia 1 ar fi unul dintre cele mai bine dotate telefoane din 2019, dacă te uiţi numai la faptul că are ecran 4K şi procesor Snapdragon 855. Apoi îţi aminteşti că există bestia ROG Phone 2, cu Snapdragon 855+ şi 12 GB RAM sau Nubia Red Magic 3 care filmează 8K...

Video-review Sony Xperia 1, secțiunea hardware

Mă rog, că telefon mainstream, comercial şi nu nişat e cam cel mai puternic. Ecranul 4K nu este fitecine, ci vine cu panou OLED de 6.5 inch, curajos în exprimare, prin aspectul 21:9 şi cu suport HDR BT.2020. Avem parte de procesorul Snapdragon 855, alături de 6 GB RAM, plus 64 sau 128 GB stocare şi slot microSD. La interior se afla o baterie de 3330 mAh, care nu e aşa rea cum pare când te gândeşti la diagonală şi rezoluţie.

Informații Generale
  • Producător:
  • Sony
  • Model:
  • Xperia 1
  • Data anunțării:
  • Februarie 2019
  • Disponibilitate
  • Disponibil cu preț începând de la 3,649.50 lei
  • Culori disponibile
  • Negru, Gri, Mov, Alb
  • Sistem de operare
  • Android
  • CPU
  • Single-core 2.84 GHz + Triple-core 2.42 GHz + Quad-core 1.8 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 855
  • GPU
  • Adreno 640
  • Senzori
  • Accelerometru, barometru, compas, giroscop
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, BDS, GALILEO
  • Senzor amprente
  • Da
Dimensiuni
  • Greutate
  • 180g
  • Lungime
  • 167mm
  • Lățime
  • 72mm
  • Grosime
  • 8,2mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • OLED
  • Diagonală
  • 6,5inch
  • Rezoluție
  • 3840x1644pixeli
  • Densitate pixeli
  • 643
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass 6
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 82
 
Camera
  • Camera Principală
  • 12megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 2160p@24/30fps, HDR, 1080p@60fps, 1080p@30fps, gyro-EIS, 1080p@960fps
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, bliț LED, eye tracking, panoramă, Dual Pixel, PDAF, OIS, stabilizare optică a imaginii, deschidere f/1.6 senzor principal, deschidere f/2.4 senzor secundar, zoom optic 2x, senzor triplu ultrawide, deschidere f/2.4 senzor triplu
  • Camera Frontală
  • 8megapixeli
  • Cameră Triplă
  • 12megapixeli
  • Cameră Secundară
  • 12megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 6GB
  • Internă
  • 64GB, 128GB
  • Slot Card
  • microSD, până la 512 GB ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, MMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3, .wav
  • Formate video redare
  • .mp4, .h264
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Single-SIM, Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 800, 900, 850, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 12(700), 13(700), 17(700), 19(800), 20(800), 26(850), 28(700), 29(700), 32(1500), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500), 66(1700/2100)
Conectivitate
  • Viteză conexiune
  • HSDPA, 42.2 Mbps, HSUPA, 5.76 Mbps, LTE, CAT19, 1600 Mbps DL, 150 Mbps UL
  • Bluetooth
  • 5.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • DLNA
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 3330mAh
  • Încărcare rapidă
  • 18W
Diverse
Detalii smartwatch

În faţă pe de altă parte, camera de 8 MP sună puţin cam depăşită, iar trecând în spate vedem că Sony s-a aliniat cu restul lumii şi propune 3 camere, fiecare cu câte un senzor de 12 MP. Avem o cameră principală de 12 MP, cu deschidere F/1.6, una de 12 MP cu obiectiv telephoto şi zoom optic 2X şi una de 12 MP ultra wide. Bifam şi stabilizarea pe 5 axe pe două din camere, filmare 4K şi chiar filmare 4K HDR, o raritate.

Aproape uitase să vă zic că avem şi difuzoare stereo Xperia 1 şi un sistem special de vibraţie dinamică, care amplifică efectul muzicii ascultate. Pe partea de conectivitate avem de toate, de la două slot-uri SIM, la WiFi dual band, Bluetooth 5.0, GPS, NFC şi USB Type-C. Cititorul de amprente este pus lateral şi toate acestea se regăsesc într-un corp rezistent la apă şi praf în regim IP65/IP68.

Pachetul complet, poate chiar prea mult pentru unii.

Baterie Sony Xperia 1

Nu stabileşte recorduri, dar le bate pe ale telefoanelor Sony

Nu îmi amintesc că Sony să fi produs vreun telefon Xperia cu baterie memorabilă, dar lista e încă deschisă... Sony nu sare stacheta miliamperilor cu bateria lui Xperia 1, propunând doar o unitate de 3.330 mAh. Are măcar încărcare rapidă, iar pe hârtie ni se promite că ajungem la 50% în 30 de minute. Avem şi faimosul Stamina mode, care opreşte bateria din a se încărca inutil peste noapte, în pragul de a ajunge la 100%.

Video-review Sony Xperia 1, secțiunea autonomie baterie

Trecând la testele noastre, am ajuns la 11 ore şi 29 de minute de playback video, un rezultat bun aş zice, deşi cred că pot numi vreo 5 flagship-uri care stau mai bine. Depăşim totuşi Nokia 9 Pureview şi pe Xperia XZ3, dar rămânem sub Honor View 20, iPhone XR şi Xiaomi Mi Mix 3. În PCMark, testul de utilizare continuă ajunge la 10 ore şi 9 minute, ceea ce nu e rău deloc.

Test - Video playback

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro27h 50m
  • 2.Allview P8 Energy22h 24m
  • +
  • 114.Sony Xperia 111h 29m
  • 115.Xiaomi Redmi Note 711h 29m
  • 116.Sony Xperia X Compact11h 22m
  • 117.UMi Super11h 21m
  • 118.Sony Xperia XZ211h 21m
  • 119.HTC U11 Life11h 15m
  • 120.Meizu Pro 6 Plus11h 14m
  • 121.ASUS Zenfone 2 Laser ZE550KL11h 11m
  • 122.Samsung Galaxy S6 Edge+11h 9m

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.Motorola Moto G7 Power17h 57m
  • +
  • 63.Sony Xperia 110h 9m
  • 64.Samsung Galaxy A8 (2018)9h 55m
  • 65.Motorola Moto G6 Plus9h 54m
  • 66.Xiaomi Pocophone F19h 54m
  • 67.Motorola One Action9h 53m
  • 68.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)9h 46m
  • 69.Samsung Galaxy A6 (2018)9h 44m
  • 70.Allview X4 Soul Vision9h 41m
  • 71.Motorola One Vision9h 41m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

Stăm mai bine decât Google Pixel 3 XL şi ASUS ROG Phone, dar depăşim şi Huawei Mate 20 Pro. Suntem sub OnePlus 7 Pro şi Huawei P30 Pro totuşi. Încărcarea full se face în 1 oră şi 46 de minute, mult dacă iei în calcul ce pot face Motorola şi Huawei acum. Totuşi după o oră ajungi la 82% baterie, ceea ce nu e chiar rău. Setările bateriei includ modurile Stamina şi Ultra Stamina, care vă aduc câteva ore în plus de utilizare. Avem şi Adaptive Battery.

Test - Încărcare 100%

  • 1.Motorola Moto G7 Plus42m
  • 2.Huawei Mate 20 Pro53m
  • +
  • 68.Sony Xperia 11h 46m
  • 69.LG G61h 46m
  • 70.Xiaomi Mi A21h 47m
  • 71.HTC U111h 47m
  • 72.Huawei P10 Plus1h 47m
  • 73.LG G Flex 21h 47m
  • 74.Samsung Galaxy S9+1h 48m
  • 75.Sony Xperia 51h 49m
  • 76.ASUS ZenFone 3 (ZE552KL)1h 49m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Nu e rău având în vedere faptul că totuşi lucrăm cu un ecran 4K (nu e 4K mereu totuşi).

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.ASUS Zenfone Zoom S16 (%)
  • 2.Huawei P30 Pro14 (%)
  • +
  • 55.Sony Xperia 18 (%)
  • 56.Samsung Galaxy A808 (%)
  • 57.Samsung Galaxy A708 (%)
  • 58.Motorola One Zoom8 (%)
  • 59.Motorola Moto G57 (%)
  • 60.Samsung Galaxy Note 87 (%)
  • 61.Allview X4 Soul Infinity Plus7 (%)
  • 62.HTC U11 Life7 (%)
  • 63.ASUS ZenFone 5 (ZE620KL)7 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.Motorola Moto G7 Plus44 (%)
  • 2.OnePlus 640 (%)
  • +
  • 29.Sony Xperia 126 (%)
  • 30.Samsung Galaxy A8026 (%)
  • 31.Huawei P10 Plus25 (%)
  • 32.HTC U1125 (%)
  • 33.Motorola Moto Z3 Play25 (%)
  • 34.Motorola Moto G6 Plus24 (%)
  • 35.Huawei Honor 1024 (%)
  • 36.Xiaomi Mi Mix 324 (%)
  • 37.Xiaomi Redmi K2024 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Moto G7 Plus82 (%)
  • 2.Huawei Mate 20 Pro75 (%)
  • +
  • 27.Sony Xperia 152 (%)
  • 28.Samsung Galaxy A8052 (%)
  • 29.Huawei P1051 (%)
  • 30.Huawei Honor 1051 (%)
  • 31.Motorola Moto Z3 Play51 (%)
  • 32.Razer Phone 251 (%)
  • 33.Huawei P10 Plus50 (%)
  • 34.OnePlus 6T50 (%)
  • 35.Motorola Moto G5 Plus49 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.ASUS ZenFone 5z (ZS620KL)98 (%)
  • 2.Samsung Galaxy Note 10+98 (%)
  • +
  • 37.Sony Xperia 182 (%)
  • 38.Sony Xperia 582 (%)
  • 39.Nokia 8 Sirocco81 (%)
  • 40.Huawei P10 Lite79 (%)
  • 41.HTC U1179 (%)
  • 42.Allview X4 Soul Infinity Plus79 (%)
  • 43.CAT S6179 (%)
  • 44.Apple iPhone 11 Pro Max79 (%)
  • 45.Samsung Galaxy A8 (2018)78 (%)

Connectivitate Sony Xperia 1

Îmi place accesul uşor la SIM-uri, dar şi vitezele mari

Sony Xperia 1 e supradotat la ecran şi are toate camerele de care are nevoie, dar cum rămâne cu conectivitatea? Are variante single SIM şi dual SIM şi personal apreciez că nu mai trebuie să vânez o agrafă sau ac pentru a îi accesa SIM tray-ul. El se trage cu unghia din zona de sus, având o adâncitură specială..

Video-review Sony Xperia 1, secțiunea conectivitate

La bord avem un port USB Type-C 3.1 şi suport 4G LTE de Categorie 19 cu agregare 4X4 MIMO. Şi WiFi are suport pentru toate benzile consacrate, iar pentru localizare avem GPS, Glonass, Galileo şi Beidou. Pe lista opţiunilor de conectivitate se afla şi NFC, Bluetooth 5.0 şi avem şi PS4 Remote Play. Practic poţi folosi telefonul ca joystick, dar şi second screen pentru consola, vizionând gameplay-ul pe ecranul sau.

Speedtest Sony Xperia 1

Apelurile s-au auzit tare şi clar, anulând chiar şi zgomote puternice din jur. Nu uităm de SpeedTest, în care am atins un impresionant 272 Mbps la download în reţeaua Orange România, dar şi 87.2 Mbps la upload în aceeaşi reţea. Stăm bine şi la WiFi cu 256 Mbps la download şi 25.5 Mbps la upload. Cifre de flagship pursânge şi opţiuni la fel.

Compatibilitate 4G LTE: 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 12(700), 13(700), 17(700), 19(800), 20(800), 26(850), 28(700), 29(700), 32(1500), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500), 46, 66(1700/2100)

  • 1234
Sony Xperia 18,8510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×