Sony Xperia XA2 Review (Hardware, Baterie, Connectivitate)

2.407 ori
<b>Sony Xperia XA2 Review</b>Suntem în mijlocul unui val de produse Sony de testat şi de abia terminasem cu Xperia XA2 Ultra şi Xperia XZ2 şi a apărut Xperia XZ2 Premium. Până să ajungă acesta la noi şi să ne arate ce ştie Sony să facă atunci când integrează 2 camere pe un device..

Hardware Sony Xperia XA2

Sony Xperia creşte şi în zona midrange

Saltul de la Sony Xperia XA la XA1 a fost unul ceva mai modest, mititel, incremental, dar cel la Xperia XA2 e ceva mai însemnat. Gândiţi-vă numai la faptul că am schimbat tipul de procesor, de la MediaTek Helio la Snapdragon şi am trecut de la rezoluţie HD la Full HD.

După un Xperia XA şi XA1 cu baterie de 2300 mAh (care apropo nu a fost rea), sărim la 3300 mAh, ceea ce mi se pare impresionant. Ecranul a crescut cu doar 0.2 inchi în diagonală, dar rezoluţia e acum Full HD, nu doar HD. RAM-ul a rămas tot 3 GB că anul trecut, iar stocarea e tot 32 GB şi slot microSD. Şi camera a rămas la 23 de megapixeli, dar cu tehnologie nouă şi poate filma şi 4K acum.

Informații Generale
  • Producător:
  • Sony
  • Model:
  • Xperia XA2
  • Data anunțării:
  • Ianuarie 2018
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Argintiu, Negru, Roz, Albastru
  • Sistem de operare
  • Android
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 630
  • GPU
  • Adreno 510
  • Senzori
  • Accelerometru
  • GPS
  • A-GPS
  • Senzor amprente
  • Da
Dimensiuni
  • Greutate
  • 171g
  • Lungime
  • 142mm
  • Lățime
  • 70mm
  • Grosime
  • 9,7mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • IPS, LCD
  • Diagonală
  • 5,2inch
  • Rezoluție
  • 1920x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 424
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 75
 
Camera
  • Camera Principală
  • 23megapixeli
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, bliț LED, ISO 12800, SteadyShot, deschidere f/2.0, PDAF, geo-tagging, touch focus, HDR, panoramă
  • Camera Frontală
  • 8megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 3GB
  • Internă
  • 32GB
  • Slot Card
  • microSD, până la 256 GB ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, MMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3, .wav
  • Formate video redare
  • .mp4, .h264
  • Difuzor
  • Mono
Rețele
  • SIM
  • Single-SIM, Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 1900, 2100
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSDPA, 42.2 Mbps, HSUPA, 5.76 Mbps, LTE, CAT12, 150 Mbps UL, 600 Mbps DL
  • Bluetooth
  • 5.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 3300mAh
  • Încărcare rapidă
  • Quick Charge 3.0
Diverse
Detalii smartwatch

Portul principal e în continuare USB Type-C, avem şi două slot-uri SIM (sau unul pe varianta single SIM), iar camera frontală rămâne de 8 MP, dar primeşte un plus pe partea de wide angle. Problema cu XA2 e ca orice va place dintre aceste funcţii noi şi upgrade-uri s-a soldat cu zeci de grame de greutate în plus şi grosime crescută. O altă noutate este scannerul de amprente aflat în spate şi care lipsea de pe XA1.

Regretăm în continuare lipsa de rezistenţă la apă şi difuzoare stereo.

Baterie Sony Xperia XA2

1000 mAh în plus la masa numărul 2!

Ce altă companie a mai adăugat 1.000 de mAh la bateria unui telefon de generaţie nouă în comparaţie cu predecesorul său? Răspunsul este Sony, doar Sony în ultima vreme. Sony Xperia XA2 primeşte o baterie de 3.300 mAh, iar ambii predecesori Xperia XA şi XA1 au avut doar .2300 mAh şi tot erau bunicei.

Test - Video playback

  • 1.OPPO Find X8 Pro38h 41m
  • 2.Honor Magic7 Lite34h 59m
  • +
  • 361.Sony Xperia XA214h 25m
  • 362.Xiaomi 13T Pro14h 20m
  • 363.Samsung Galaxy Z Fold 314h 17m
  • 364.Xiaomi Mi 10T Lite14h 16m
  • 365.Nokia 7 Plus14h 13m
  • 366.Samsung Galaxy Z Flip14h 13m
  • 367.Apple iPhone SE14h 10m
  • 368.POCO F4 GT14h 7m
  • 369.Google Pixel 7 Pro14h

Avem şi suport pentru Qnovo Adaptive Charging, Stamina şi Quick Charge 3.0. La testul nostru de playback video am atins 14 ore şi 25 de minute, un scor excelent, peste multe flagship-uri cu ştaif. Depăşim Huawei Mate 9 şi Galaxy S7, dar şi Galaxy S8. Suntem sub Xiaomi Redmi 5 Plus şi sub Galaxy S7 Edge totuşi.

Test - Utilizare continuă

  • 1.iHunt Titan P11000 Pro26h 47m
  • 2.ASUS ROG Phone 7 Ultimate22h 47m
  • +
  • 339.Sony Xperia XA210h 42m
  • 340.Motorola Moto Z3 Play10h 42m
  • 341.Motorola Defy 202110h 41m
  • 342.Samsung Galaxy S10+10h 39m
  • 343.Honor Magic 4 Lite10h 38m
  • 344.Allview Soul X2010h 37m
  • 345.Honor Magic V510h 37m
  • 346.Google Pixel XL10h 35m
  • 347.ASUS ZenFone 7 Pro10h 34m
Test realizat cu ajutorul PCMark for Android. Acesta măsoară durata maximă a unei sesiuni neîntrerupte de utilizare a telfonului, în condiții ce replică comportamentul uman. Luminozitatea ecranului e reglată la 200 LUX, iar telefonul efectuează operațiuni de navigare pe web, rulează video, copiază fișiere și editează fotografii.

În PCMark tot veşti bune, cu 10 ore şi 42 de minute, ceea ce este un scor foarte solid. Depăşim Google Pixel XL şi Galaxy S8, dar şi Galaxy A8 (2018), în vreme ce rămânem sub Huawei Mate 9 şi Xperia XZ1 Compact. Încărcarea a durat 2 ore şi 36 de minute, destul de lungă aş zice, dacă restul de rezultate nu ar fi mulţumitoare. Durata de încărcare este egală cu a lui Xperia XZ1 Compact După 5 minute de încărcare eram la 5%, după 15 minute eram la 15% şi după 30 de minute eram la 31%. O oră înseamnă 62%.

Test - Încărcare 100%

  • 1.OnePlus 10T18m
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra19m
  • +
  • 564.Sony Xperia XA22h 36m
  • 565.Sony Xperia XZ1 Compact2h 36m
  • 566.Xiaomi Redmi 42h 36m
  • 567.Samsung Galaxy A52 5G2h 37m
  • 568.Sony Xperia XZ12h 37m
  • 569.Sony Xperia XA12h 38m
  • 570.Motorola Defy 20212h 40m
  • 571.iHunt Alien X ApeX2h 41m
  • 572.Acer Liquid Jade Primo2h 41m
Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Test - Încărcare (5 minute)

  • 1.realme GT Neo 3 150W40 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra38 (%)
  • +
  • 429.Sony Xperia XA25 (%)
  • 430.Huawei Y7 Prime (2018)5 (%)
  • 431.ASUS ZenFone Max Pro (M1)5 (%)
  • 432.Xiaomi Mi A2 Lite5 (%)
  • 433.iHunt Alien X5 (%)
  • 434.Nokia 5.1 Plus5 (%)
  • 435.Allview Soul X5 Style5 (%)
  • 436.Samsung Galaxy A405 (%)
  • 437.Xiaomi Mi A35 (%)

Test - Încărcare (15 minute)

  • 1.OnePlus 10T87 (%)
  • 2.Motorola Edge 50 Ultra85 (%)
  • +
  • 428.Sony Xperia XA215 (%)
  • 429.Huawei Mate 20 Lite15 (%)
  • 430.Nokia 5.1 Plus15 (%)
  • 431.Samsung Galaxy A9 (2018)15 (%)
  • 432.Samsung Galaxy A20e15 (%)
  • 433.Xiaomi Mi A315 (%)
  • 434.Xiaomi Redmi Note 715 (%)
  • 435.Xiaomi Redmi Note 8 Pro15 (%)
  • 436.Samsung Galaxy Fold15 (%)

Test - Încărcare (30 minute)

  • 1.Motorola Edge 40 Pro99 (%)
  • 2.OPPO Reno4 Pro 5G98 (%)
  • +
  • 402.Sony Xperia XA231 (%)
  • 403.Samsung Galaxy A6 (2018)31 (%)
  • 404.realme 8 5G31 (%)
  • 405.realme 8i31 (%)
  • 406.Allview X4 Soul Lite30 (%)
  • 407.ASUS Zenfone Zoom S30 (%)
  • 408.Bluboo S830 (%)
  • 409.Huawei Mate 10 Lite30 (%)
  • 410.Nokia 5.1 Plus30 (%)

Test - Încărcare (1 oră)

  • 1.OnePlus Nord N10 5G100 (%)
  • 2.OPPO Find N2 Flip100 (%)
  • +
  • 270.Sony Xperia XA262 (%)
  • 271.Samsung Galaxy A5062 (%)
  • 272.Allview X4 Soul Lite61 (%)
  • 273.Bluboo S861 (%)
  • 274.Nokia 5.1 Plus61 (%)
  • 275.realme 9i 5G61 (%)
  • 276.ASUS ZenFone 4 Selfie Pro (ZD552KL)60 (%)
  • 277.Samsung Galaxy A6 (2018)60 (%)
  • 278.Samsung Galaxy Fold60 (%)

Setările includ Stamina Mode, cu sub funcţiile Battery Time, Balanced şi Performance. Există şi Ultra Stamina Mode, care lasă doar aplicaţiile de bază pornite. Avem şi Battery Care care protejează bateria de supraîncărcare dacă o lăsaţi peste noapte. 

O baterie excelenta per total!

Connectivitate Sony Xperia XA2

Claritate excelentă la convorbiri, viteze bune

Am ajuns şi la conectivitate în sfârşit, iar acesta este un telefon Xperia dual SIM, cu slot-uri nano SIM, ceva standard în ziua de azi. Posibil să aibă şi versiuni single SIM pe undeva pe glob. Sony Xperia XA2 vine cu suport LTE Categoria 4/ Categoria 12, port USB Type-C şi NFC.

Avem parte şi de suport Google Cast, GPS, Glonass, WiFi a/b/g/n, ac, Miracast şi Bluetooth 5.0, deci totul e la zi. Radio FM şi Bluetooth 5.0 aptX sunt incluse în pachet. Când vine vorba de convorbiri, acestea au avut volumul ridicat, iar claritatea a fost perfectă. Şi anularea zgomotului de fond a fost perfectă, iar vocea este profundă şi foarte clară, fără inflexiuni metalice.

Speedtest Sony Xperia XA2

Am făcut şi teste de viteză via SpeedTest şi am atins 256 Mbps la download WiFi şi 25.7 Mbps la upload, deci stăm foarte bine. La 4G am atins 66.4 Mbps la download şi 48 Mbps la upload. Am văzut şi telefoane cu 90 sau 100 Mbps la download, dar per total stăm destul de OK.

  • 1234
Sony Xperia XA29,0510
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×