Multimedia Sony Xperia XZ1 Compact
Stereofonie OK, surround de apreciat şi un bas în sfârşit bun
Îmi place că până şi Samsung a înţeles că trebuie să ai difuzoare stereo pe un telefon din ziua de azi pentru a conta. Sony a înţeles asta de mult, deşi primele experimente ale lor nu au fost chiar perfecte. Au avut timp să se perfecţioneze, aşa că Sony Xperia XZ1 Compact a venit cu ceva experienţă în cârcă.
Are difuzoare stereo în faţă, sub şi deasupra ecranului, în fante discrete. Telefonul ştie de toate, fie că denumirile va suna alien: DSEE HX, LDAC, FLAC, ClearAudio+, S-Force Front Surround şi aptX HD. Practic tot ce trebuie să dai play la melodii de rezoluţie înaltă şi să le auzi bine şi pe căşti Bluetooth şi wired, dar şi la difuzoare.
Playerul muzical instalat de Sony aici integrează Spotify şi oferă o tonă de opţiuni de egalizare. Avem DSEE HX, ClearAudio+, opţiuni legate de genuri muzicale, 5 canale custom cu reglaje şi Clear Bass. Sunetul cu surround poate fi şi el reglat şi mai avem şi Dynamic Normalizer, Auto Optimization şi 4 opţiuni de sensibilitate a microfonului. Experienţa de ascultare ne-a adus un spate care vibrează vârtos, clar prea mult pentru o experienţă plăcută.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 160.Sony Xperia XZ1 Compact80,4 (dBA)
- 161.Samsung Galaxy Note 9 (Exynos 9810)80,4 (dBA)
- 162.Redmi Note 1180,4 (dBA)
- 163.Samsung Galaxy A5580,4 (dBA)
- 164.OPPO Reno 3 Pro (5G)80,3 (dBA)
- 165.OPPO Find X2 Neo80,3 (dBA)
- 166.Motorola Edge 40 Neo80,3 (dBA)
- 167.OnePlus 7 Pro80,2 (dBA)
- 168.Motorola Moto G5280,2 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 109.Sony Xperia XZ1 Compact89,1 (dBA)
- 110.Honor Magic6 Lite89,1 (dBA)
- 111.Honor Magic7 Lite89,1 (dBA)
- 112.Samsung Galaxy S689 (dBA)
- 113.Huawei P40 Lite89 (dBA)
- 114.Motorola Moto G5289 (dBA)
- 115.Motorola edge 60 Pro89 (dBA)
- 116.Nokia 6.288,9 (dBA)
- 117.Motorola Moto G60s88,9 (dBA)
Test - Putere volum spate
- 1.LeEco Le Max 295 (dBA)
- 2.Redmi Note 9 Pro (Global)94,6 (dBA)
- 47.Sony Xperia XZ1 Compact89,1 (dBA)
- 48.Samsung Galaxy S689 (dBA)
- 49.Nokia Lumia 93089 (dBA)
- 50.iHunt Freedom89 (dBA)
- 51.Samsung Galaxy A3 (2017)89 (dBA)
- 52.Huawei P40 Lite89 (dBA)
- 53.Nokia 6.288,9 (dBA)
- 54.Allview X3 Soul Style88,8 (dBA)
- 55.Xiaomi Redmi Note 4X88,8 (dBA)
Volumul e foarte ridicat, sunetul e clar, basul excelent şi stereofonia e as. Nu e uşor să acoperim difuzoarele cu mâna la audiţie, deci un plus aici. Testele cu decibelmetrul au arătat valori destul de înalte, cu 89.1 dBA jos şi 80.4 dBA sus la testul cu sample-ul acustic. Cu valoarea maximă am depăşit LG G4 şi LG G5, dar am fost sub Xperia L1.
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 408.Sony Xperia XZ1 Compact94,1 (dBA)
- 409.Samsung Galaxy Z Flip694,1 (dBA)
- 410.Xiaomi Mi A194 (dBA)
- 411.Honor Magic 4 Lite94 (dBA)
- 412.Huawei Mate Xs 294 (dBA)
- 413.Motorola RAZR 5094 (dBA)
- 414.Nokia 193,9 (dBA)
- 415.Motorola RAZR 50 Ultra93,9 (dBA)
- 416.realme 12 Pro+93,8 (dBA)
În Riptide GP Renegade am ajuns la 94.1 dBA, deci peste Xperia XZ1 şi Huawei P10 Plus, în acelaşi timp sub Samsung Galaxy A3 (2017), Xperia XA1 şi Huawei P9 Lite (2017). Se descurcă excelent, deci vă puteți aștepta la calitate aici. Vibraţia e totuşi o problemă, poate şi volumul neuniform (diferenţa 10 decibeli între sus şi jos/ stânga - dreapta în landscape).
Cameră Sony Xperia XZ1 Compact
Cea mai bună optică din rândul telefoanelor XS
Atunci când am testat iPhone 8 pe finalul anului trecut l-am tot pus sub spectrul ameninţării lui Sony Xperia XZ1 Compact. Ceva de genul "lasă că vine Xperia XZ1 Compact şi o să să vezi ce se întâmplă". Ce e drept puteam doar specula pe atunci, pentru că şi iPhone 8 a avut o cameră foarte bună în zona telefoanelor cu ecran mic, sub 5 inch. Totuşi acest Xperia trece la un nou nivel, după cum aflaţi mai jos.
În mare avem cam acelaşi setup optic că la Xperia XZ1, ceea ce nu e puţin lucru, acela fiind telefonul meu preferat (personal) din 2017 la capitolul cameră. Varianta Compact aduce un senzor principal de 19 megapixeli Motion Eye (Sony Exmor RS), care măsoară 1/2.3 inch şi capturează pixeli de 1.22 microni. Avem şi deschidere F/2.0, tehnologie G Lens şi filmare Slow Motion la 960 FPS, plus stabilizare Steadyshot pe 5 axe.
În față găsim o cameră de 8 megapixeli, cu senzor Exmor R şi lentilă cu unghi de vizualizare wide, de 120 de grade. Şi aici avem Steadyshot. Interfaţa camerei e tipică Sony, nimic schimbat faţă de experienţa lui XZ1. Captura foto se face rapid, avem zoom fluid, iar focalizarea e foarte rapidă, aproape ca Samsung de rapidă. Modurile de captură sunt în continuare Superior Auto şi Manual, acesta din urmă cu reglaje balans de alb, shutter, focalizare, ISO şi expunere. Avem şi HDR, iar filmarea 4K apare sub formă de "aplicaţie" separată. La selfie putem alterna între captura wide angle şi cea standard.
În ce priveşte galeria de fotografii, deşi era o zi de decembrie, am prins foarte mult soare. Culorile au arătat perfect, fie că e vorba de roşu, verde, galben sau albastru. Sunt calibrate perfect pentru ochiul meu şi zic că stau mai bine decât la un iPhone 8 sau Galaxy A8 (2018) să zicem. Claritatea este excelentă şi iarăşi Sony este regele detaliilor, datorită rezoluţiei ridicate.
Puteţi da zoom cât doriţi, fără a pierde prea multe detalii. Şi schimbările de perspectiva se fac reuşit, chiar şi fără Bokeh, datorită unei focalizări eficiente şi rapide. Nu prea m-a impresionat cum arată captura selfie, cel puţin cea wide angle, prea curbată pentru gusturile mele. O prefer pe cea standard, care etalează fiecare por facial, fir de barbă şi haine în mod excelent. Aici e un caz clasic de "se vede prea bine" şi suspectez ceva extra procesare.
Am testat zoomul telefonului până aproape de maxim pe nişte cadre cu raţe în parc şi am fost total impresionat de detalii de penaj şi colorit. În privinţa prim planurilor şi aici totul arata excelent, astfel că m-am putut apropia foarte mult de subiecţi şi Xperia XZ1 Compact e la egalitate cu orice flagship din 2017 la calitatea capturii. Chiar şi cu soarele în faţă am avut succes şi am înregistrat un dynamic range bun mereu, până şi în situaţiile când soarele se ivea dintre nori.
Trebuie totuşi spus că se vede că acest telefon nu prinde aşa multă lumină ca un handset cu deschidere F/1.6 sau F/1.7, deci probabil veţi simţi nevoia să umblaţi la expunere în mod Manual, cum am făcut chiar eu când foloseam acest telefon pentru a face fotografii la unboxing-uri uneori. Concluzia capturii pe timp de zi? Îl bate pe iPhone 8 şi doar selfie-ul wide angle să îi fie neajuns. Eu zic că se bate şi cu Galaxy S8, iar experienţa de captură foto ziua e identică cu cea a lui Xperia XZ1.
În condiţii low light am remarcat din prima faptul că blitzul se descurcă excelent când iluminează cadrele, fără să le înece în lumină albă, fără să creeze zone roşiatice sau neclarităţi. Noaptea mai scade din calitatea detaliilor când dăm zoom, dar în general prindem multe detalii la capturile landscape standard, fără zoom. Halourile stâlpilor de iluminat sunt cam mari, prea mari pentru pretenţiile lui 2017 şi 2018.
Nuanţa gălbuie inevitabilă noapte e aici, dar nu într-o proporţie exagerată. Duse sunt vremurile când Xperia-urile albăstreau totul noaptea sau făceau artefacte portocalii. În afară de halouri şi poate unele nuanţe mai ciudate, aş zice că Xperia XZ1 Compact se comportă ca un flagship clasic noaptea. Mi se pare peste iPhone 8 în aceste condiţii, dar rămâne cu lipsa de iluminare mai multă, asociata telefoanelor cu deschidere mai generoasă a diafragmei.
Veţi observa deci cadre nocturne mai luminoase cu un telefon cu deschidere F/1.6, asta e sigur. La categoria "ecrane mici, sub 5 inch" e totuşi regele fotografiei, fie că e vorba de zi, noapte sau selfie.
Să vedem şi cum stăm cu filmarea totuşi. Am filmat în format MP4, Full HD la 30 sau 60 FPS, cu bitrate de 18 Mbps sau 30 Mbps. La filmarea 4K am ajuns la 56 Mbps. Captura Slow Motion e impresionantă dacă nu ai mai văzut asta niciodată, dar necesită foarte multă lumină să arate decent şi e realizată la o rezoluţie modestă (480p dacă nu mă înşel). La stabilizare am avut pretenţii cât casa, pentru că Xperia XZ1 a fost perfect la acest capitol.
Modelul Compact suferă totuşi de ceva vibraţii şi refocalizare când am coborât acele scări cel puţin. În rest dacă mergeţi pe teren plat stabilizarea e perfectă. Parcă şi microfonul a făcut ceva figuri când a bătut crivatul discret de decembrie cu 10 grade afară. Dynamic range-ul echilibrat de la fotografii, cel care ştie care e treaba cu soarele şi norii este păstrat perfect aici.
De zoom am fost cam dezamăgit, iar filmarea 4K a fost pur şi simplu superbă la claritate, culori şi calitate. Zic că e la fel ca la Galaxy S8, Note 8 sau iPhone-uri. Şi focalizarea a fost mulţumitoare şi locul unde se vede cel mai clar că pălesc detaliile e la captura la 60 FPS. Filmarea selfie e puţin tremurată, iar uneori fata devine neclară. Cumva când am ales varianta wide angle a arătat ceva mai bine filmarea, mi se pare.
Zic că un vlogger la început de carieră e mulţumit, dar un veteran nu. Eu o să rămân cu focalizarea şi culorile din această experienţă de captură video. O să reafirm şi că acest Compact se poate cu orice telefon Samsung şi HTC sau iPhone de anul trecut, dar totuşi stabilizarea e parcă sub Note 8 şi Xperia XZ1. În condiţii low light am filmat doar Full HD MP4 şi am ajuns la 18 Mbps şi 30 FPS.
Aici lucrurile sunt cam gălbui, dar claritatea rămâne OK. Zoomul nu impresionează în mod deosebit, halourile iar sunt mari şi cred că acesta e călcâiul lui Ahile pentru Xperia XZ1 Compact. Nuanţele de culoare iarăşi sunt în grafic măcar, dar al doilea video are un flicker semnificativ, după cum vedeţi. Microfonul este acceptabil, iar lucrurile par puţin cam întunecate, venind de la Huawei Mate 10 Pro sau Galaxy S8 să zicem.
Deşi acesta este unul dintre puţinele puncte slabe ale acestui Xperia, eu zic că are destulă muniţie să se plaseze per total peste LG G6, Huawei P10 şi ASUS ZenFone 4. Joacă în liga lui Galaxy S8, HTC U11 şi Note 8, e peste iPhone 8 şi îţi oferă cam 85% din ce îţi oferă şi un Xperia XZ1.
Benchmark-uri Sony Xperia XZ1 Compact
Îl ajută rezoluţia şi nici nu se încinge
Sony Xperia XZ1 a făcut o impresie bună în benchmark-uri şi ca atare ne aşteptăm ca şi versiunea sa Compact să aibă un comportament similar. Mai ales pentru că vine cu acelaşi CPU, cantitate de RAM şi plusul unui ecran cu mai puţini pixeli de mişcat.
Avem un CPU Snapdragon 835 aici, 4 GB RAM şi 32 GB stocare USF, din care 9.47 GB sunt utilizaţi. La utilizarea de zi cu zi nu am avut parte de lag, ceea ce era de aşteptat. Aplicaţiile pornesc rapid şi indiferent de câte aplicaţii am avut deschise nu am avut parte de încetinirea sistemului. Riptide GP Renegade rulează rapid, ca să nu mai vorbim de Last Day on Earth, care e chiar solicitant.
Trecând la benchmark-uri, cu un AnTuTu care plasează telefonul pe locul 14 all time, peste Pixel 2 XL şi Sony Xperia XZ1. Suntem sub iPhone 7 şi Nokia 8, totuşi. În GeekBench 4 sub testul mulţi core ne-am plasat pe locul 9, peste Xperia XZ1 şi HTC U11, dar şi Pixel 2 XL, deci stăm foarte bine. Ne bat doar hituri că Galaxy S8 şi Xiaomi Mi 6. În 3DMark Slingshot 3.0 telefonul a prins locul întâi, depăşind toate marile flagship-uri de anul trecut.
Toate sunt rezultate excelente, evident ajutate de rezoluţia şi ecranul mic. La testele de temperatură am fost fix la limită, cu 39.5 grade în GFXBench şi 40.4 grade în Riptide GP Renegade, dar în realitate nu am simţit vreo urmă de încingere.
Test Temperatură în Benchmarks
- 1.realme C2126 (°C)
- 2.CAT S4226,2 (°C)
- 390.Sony Xperia XZ1 Compact39,5 (°C)
- 391.Samsung Galaxy S10 Lite39,6 (°C)
- 392.Samsung Galaxy Z Fold739,7 (°C)
- 393.Huawei P40 Lite 5G39,7 (°C)
- 394.Allview X3 Soul Lite39,7 (°C)
- 395.Samsung Galaxy Z Flip739,8 (°C)
- 396.Samsung Galaxy S2439,8 (°C)
- 397.realme GT Master Edition39,8 (°C)
- 398.Huawei Honor 8X39,8 (°C)
Test Temperatură în jocuri
- 1.Motorola edge 60 Fusion25,7 (°C)
- 2.Apple iPhone 16e25,7 (°C)
- 519.Sony Xperia XZ1 Compact40,4 (°C)
- 520.Allview X1 Soul40,5 (°C)
- 521.Allview Soul X540,6 (°C)
- 522.Sony Xperia X Compact40,6 (°C)
- 523.Karbonn Sparkle-V40,6 (°C)
- 524.Allview X1 Xtreme40,6 (°C)
- 525.Redmi Note 10 Pro40,7 (°C)
- 526.Huawei P9 Lite40,7 (°C)
- 527.Huawei Mate Xs 240,8 (°C)