Sony Xperia XZ1 Compact Review (OS, UI & Apps, Plusuri și minusuri, Concluzii, Video Review, Note, Disponibilitate)

Autor:  | Publicat în:  Sony 3.019 ori
<b>Sony Xperia XZ1 Compact Review</b>Atunci când i-am făcut recenzia lui Apple iPhone 8, telefonul a tot stat sub spectrul şi ameninţarea care suna ceva de gen "lasă că vine Sony Xperia XZ1 Compact şi se va vedea care e micuţul cel mai bun". La urma urmei aceste două telefoane sunt complet..

OS, UI & Apps Sony Xperia XZ1 Compact

În continuare un UI elegant, dar fără noutăţi majore

Aici am putea să dăm copy/paste la tot ce am zis pentru Sony Xperia XZ1, pentru că se aplică aceleaşi reguli şi impresii. Totuşi dacă îmi amintesc eu bine, pe atunci luam primul contact cu Oreo, deci ăn cazul lui Sony Xperia XZ1 Compact suntem ceva mai versaţi în ale biscuitului.

Ca de obicei Sony a pus un strat gros de "tencuială" Xperia UI peste Oreo, atât de gros încât nici nu ai modul Picture in Picture, dar măcar ai noile Setări cele compactate. Ca de obicei interfaţa Xperia e glossy, colorată şi are acea abordare cool şi abstractă niponă văzută la televizoarele Sony şi consolele PlayStation (în interfaţă). Avem totuşi Notification Dots/Badges şi noul tip de Quick Settings şi notificări (canale, snooze şi mici iconuri pentru cele care nu încap în zona dropdown clasică).

Interfata grafica Sony Xperia XZ1 Compact

Îmi place mereu să repet în recenziile de telefoane Oreo un lucru care mă sâcâie la acest Android: shortcut-ul Settings e foarte mic şi greu de apăsat mai ales pe ecranele mici. Revenind la Xperia XZ1 Compact, el etalează cel mai din stânga homescreen dedicat feed-ului Google, iar pentru multitasking pune la bătaie caruselul şi split screen (deşi pe un ecran aşa mic nu e chiar practic).

Dacă ţinem apăsat pe ecran accesăm zona de widget-uri (stock), fundaluri şi teme. Putem alege aici şi tranziţii, grila de aplicaţii, iar Setările va permite să umblaţi la mărimea iconurilor şi la felul în care arată. Pentru web browsing avem Chrome, care se mişca destul de rapid şi o tastatură nu chiar atât de comodă şi bine spaţiata ca la iPhone 8 spre exemplu.

Zona de Setări nu oferă prea multe extra-uri aş zice. Sony nu face abuz de gesturi de control, comenzi vocale şi alte nebunii cu desenări de simboluri pe ecran. Scannerul de amprente a fost de asemenea supus la test, acesta aflându-se integrat în butonul Power. Sac, noi avem aşa ceva, piaţa din America nu! Scannerul de amprente are un setup în 21 de paşi şi este rapid şi precis la deblocare, deşi nu e chiar cel mai comod buton Power de apăsat aici (prea plat).

Sony oferă şi o zonă cu recomandări de aplicaţii de instalat la un swipe în jos distanţa. Apropo de aplicaţii, avem multişoare instalate, 41 la număr, inclusiv utilul AVG Protect, dar şi enervantul 3D Creator. Nu mă înţelegeţi greşit, e drăguţ, futurist şi ce mai vreţi, simplul fapt că puteţi crea o machetă 3D a unei persoane dragi şi să o imprimaţi fiind mare lucru, dar setup-ul şi tutorialele te omoară. Dacă nu treci de ele nu poţi folosi aplicaţia...

Mai avem şi o aplicaţie PlayStation, putem folosi telefonul drept controller sau să conectăm un joystick PS4 la el, mai avem şi News, Sketch, Movie Creator şi Amazon Shopping. Aştept poate un Android mai aerisit pe viitor.

Plusuri și minusuri Sony Xperia XZ1 Compact

Părți pozitive
  • - construcţie solidă
  • - ecran foarte, foarte luminos
  • - performanţă crescută
  • - baterie excelentă
  • - difuzoare stereo
  • - captură foto şi video peste iPhone 8
  • - captură low light de calitate
  • - WiFi rapid
  • - Android 8.0 Oreo la bord
Părți negative
  • - prea mic pentru cei cu mâini mari, poate şi prea gros
  • - tastatura nu e deloc comodă
  • - muchii groase
  • - spatele vibrează rău la ascultarea de melodii
  • - stabilizarea imaginii sub Xperia XZ1
  • - butonul Power nu e comod

Concluzii Sony Xperia XZ1 Compact

Ştiu că am tot repetat-o, dar o fac pentru subliniere: acesta este cel mai performant, zgomotos, luminos, uimitor la nivel optic telefon cu ecran sub 5 inch. Îi dă clasă lui iPhone 8 la ecran şi cameră, dar şi baterie, plus acustică. Practic tot ce contează, corect? Unii oameni chiar vor telefoane mici şi compacte şi acesta este idealul pentru ei. Gândiţi-vă că l-am folosit şi pentru muncă, conferinţe, unboxinguri etc şi şi-a făcut treaba admirabil. Are rost să vă mai zic că rulează PUBG Mobile ca un campion?

Nu e deloc departe de Xperia XZ1 şi de alte flagshipuri mari din 2017. În secunda în care îl vedeţi scăzând sub 2000 sau 1800 de lei devine o ofertă de nerefuzat.

Video Review Sony Xperia XZ1 Compact

Note Sony Xperia XZ1 Compact

  • Design8,6/10
  • Display9,5/10
  • Hardware9,4/10
  • Baterie9,6/10
  • Connectivitate9,4/10
  • Multimedia9,2/10
  • Cameră9,1/10
  • Benchmark-uri9,6/10
  • Temperatură9,5/10
  • OS, UI & Apps9,3/10
  • Preț9/10
  • Total9,29/10

Disponibilitate Sony Xperia XZ1 Compact

Prețuri actualizate
  • 1234
Sony Xperia XZ1 Compact9,2910
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×