E LUNI e AMAZON: Marshall Emberton III boxă portabilă Bluetooth cu sunet True Stereophonic, IP67 și autonomie de peste 32 ore

964 ori16-03-2026
E LUNI e AMAZON: Marshall Emberton III boxă portabilă Bluetooth cu sunet True Stereophonic, IP67 și autonomie de peste 32 ore

Seria noastră „E LUNI e AMAZON” continuă cu un gadget care apare frecvent în recomandările pasionaților de audio portabil și care tocmai are o reducere serioasă pe Amazon Germania. Este vorba despre Marshall Emberton III Portable Bluetooth Speaker - o boxă compactă care promite sunetul clasic Marshall într-un format mic, dar foarte puternic. Modelul a atras atenția în ultimele luni pe social media și în comunitățile audio pentru combinația dintre designul iconic al brandului și autonomia impresionantă. În mod normal costa 182 euro, dar acum se găsește cu 27% reducere, o ofertă care o face mult mai interesantă pentru cei care caută o boxă premium portabilă.

Marshall Emberton III vine cu tehnologia True Stereophonic, care creează un sunet multidirecțional ce umple spațiul din jur, fără să conteze prea mult unde este poziționată boxa. Mai mult, funcția Dynamic Loudness ajustează automat echilibrul tonal, astfel încât muzica să sune bine atât la volum mic, cât și la volum mare. Deși este o boxă mică, utilizatorii spun că sunetul este surprinzător de clar, cu înalte bine definite și un bass solid pentru dimensiunile sale. În plus, bateria promite peste 32 de ore de redare, iar certificarea IP67 înseamnă că nu trebuie să-ți faci griji dacă o iei la plajă, la picnic sau într-o drumeție pe ploaie.

Recenziile de pe Amazon sunt extrem de pozitive, cu o medie de 4,7 din 5 stele din peste 8.000 de evaluări. Un utilizator scrie că „sunetul este impresionant pentru dimensiunea boxei, cu înalte clare și bass surprinzător de puternic”, iar altul spune că „este o boxă mică, dar care livrează un sunet spațial și echilibrat, perfect pentru muzică, podcasturi sau filme”. Personal, îmi place mult faptul că Marshall a păstrat designul clasic cu grilaj metalic și accente aurii – arată ca un mini amplificator de chitară și se potrivește perfect pe birou sau în living.

Pe Amazon Germania, boxa este listată acum la 132,18 euro (aproximativ 673 lei), redusă de la 182 euro, ceea ce reprezintă o economie considerabilă pentru un produs premium din zona audio, mai ales dacă ținem cont și de prețurile practicate de alți retaileri, conform Compari.ro. Livrarea este gratuită pentru comenzile de peste 49 euro, inclusiv în România, iar dacă nu ai mai comandat de pe Amazon, poți vedea pașii explicați aici.

Dacă vrei o boxă compactă, rezistentă și cu sunet peste media clasei sale, Marshall Emberton III merită cu siguranță luată în calcul, mai ales la prețul actual cu reducere. Oferta e aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×