Turul Magazinelor #1334: Purificatoare de aer şi telefoane cu ecran OLED sub 1000 lei, laptop cu ecran OLED la ofertă

3.233 ori
<b>Turul Magazinelor #1334: Purificatoare de aer şi telefoane cu ecran OLED sub 1000 lei, laptop cu ecran OLED la ofertă</b>Toamna nu se numără doar Oktoberfest-urile şi cănile de must, ci şi... mirosurile neplăcute. Ştiţi la ce mă refer: cauciucuri arse, frunze arse, cât şi mai câte. Merită investit într-un purificator de aer, mai ales dacă stai la periferia unui oraş

Toamna nu se numără doar Oktoberfest-urile şi cănile de must, ci şi... mirosurile neplăcute. Ştiţi la ce mă refer: cauciucuri arse, frunze arse, cât şi mai câte. Merită investit într-un purificator de aer, mai ales dacă stai la periferia unui oraş mare. Fix aşa ceva am inclus în Turul Magazinelor episodul #1334, dar nu doar atât.

Avem şi laptopuri midrange, unul cu mult RAM şi altul cu ecran OLED, stând sub 3000 de lei fiecare. Am ochit un telefon de buget cu mult RAM sub 1000 lei de la Motorola şi un altul cu ecran OLED la nici 700 lei. Plusăm cu un TV QLED care nu rupe buzunarul. Iată ofertele zilei:

1. Laptop HP 250 G9

HP 250 G9

Acesta poate fi un laptop future proof care să te ţină toată facultatea, având 16 GB RAM, 512 GB stocare şi un procesor Core i5 Gen 12 valabil. Costă sub 2400 de lei la eMAG şi aduce un ecran de 15.6 inch Full HD, protecţie anti glare, webcam HD, difuzoare stereo, microfoane duale. Are şi port HDMI, port LAN, 3 porturi USB-A şi un USB-C. Plus Wi-Fi 6. Cântăreşte 1.74 kilograme şi are touchpad multitouch.

2. Motorola Edge 20 Lite

Motorola Edge 20 Lite

Motorola Edge 20 Lite costă 949 lei la eMAG şi vine cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, în versiunea arătoasă Lagoon Green. Are camera de 108 MP, ceea ce mare lucru la acesst preţ şi baterie de 5000 mAh, care se încarcă la 30W. Aduce şi camera selfie de 32 MP, filmare 4K pe camera principală, procesor Dimensity 720 de 7 nanometri. Rezistă şi la stropire.

3. Televizor QLED la preţ bun

Televizor QLED

Azi am găsit la evoMAG un televizor QLED la preţ bun, de 1449 lei. E un model TCL de 109 cm, cu funcţii smart şi Google TV la bord. Are WiFi, slot CI+, o reproducere avansată a culorilor, suport HDR. Tehnologia Motion Clarity oferă o imagine clară şi dinamica îmbunătăţită. Vine cu un algoritm software MEMC brevetat de TCL, care avansează pe măsură ce vizionaţi meciuri sau programe sau filme cu ritm rapid. Creşte claritatea imaginilor în mişcare rapidă. Are şi Dolby Vision şi HDMI 2.1 şi ALLM pentru un mod de joc cu decalaj maxim de 15 ms. 

4. Laptop ASUS VivoBook 15 OLED X1505ZA

ASUS VivoBook 15 OLED X1505ZA

Acest laptop m-a atras pentru că oferă un ecran OLED la sub 3000 lei. La evoMAG este 2899 lei şi laptopul vine cu procesor Intel Core i5 Gen 12, ecran Full HD de 15.6 inch, 8 GB RAM şi 512 GB stocare SSD. Aduce şi webcam HD, difuzoare stereo, microfoane duale, WiFi 6, baterie cu 3 celule. Toate într-un corp de 1.74 kilograme. Are şi tastatura numerică şi iluminată. 

5. Motorola Moto G41

Motorola Moto G41

Unul dintre cele mai ieftine telefoane cu ecran OLED, Motorola Moto G41 costă 699 lei la PC Garage. Aduce 128 GB stocare, 4 GB RAM, baterie de 5000 mAh şi 4 camere. Bateria se încarcă rapid, la 30W şi aveţi şi încărcător în cutie. Cântăreşte doar 178 de grame, e protejat contra stropirii, are slot microSD, dar şi jack audio. Camera principală are 3 senzori: 48 MP cu OIS, 8 MP ultrawide, 2 MP Macro.

6. Purificatoare de aer la preţ bun la Flanco

Purificatoare de aer

Pe lângă preţul bun al acestor purificatoare, aveţi vouchere de 15% pe loc în coş:

Heinner Forestbreeze Sense 230 HPA-M230, 230 m³/h: 364 lei

  • Karcher AF 20, 220 m³/h: 699 lei
  • Heinner Forestbreeze Sense 205 HPA-M205, 205 m³/h: 499 lei
  • Philips Seria 800i AC0850/11, 3 trepte de viteză, Filtru HEPA, Control aplicaţie, Negru: 849 lei
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×