A început o nouă săptămână, una de primăvară aş spune, frecându-mă la ochi că e început de februarie şi urmează o săptămână cu temperaturi de 20 de Grade. Gata cu aerotermele, începem să ne gândim la timp petrecut afară, fotografiind cu telefoane ca OnePlus 12 sau OnePlus Nord 3, care au super preţuri în Turul Magazinelor #1379.
Pentru că ştim cu toţii că lucrările se fac primăvara, am găsit şi o şurubelniţă electrică la oferta zilei la evoMAG, iar pentru cine vrea să îşi doteze sufrageria cu ceva nou, am descoperit unul dintre cele mai ieftine telefoane QLED, un model Horizon spre 1200 lei. ASUS ROG Phone 8 primeşte şi el o reducere de 10%, iar în curând mâncăm mai sănătos, pentru a scăzut preţul şi la o friteuză Xiaomi. Nu uităm de bonus, un monitor de gaming la 600 lei. Iată ofertele zilei:
1. OnePlus 12
OnePlus 12 scade sub 4000 lei azi, ba chiar se duce spre 3900 lei la Quickmobile, dacă aplicaţi codul "QUICK202". Avem de-a face cu un telefon cu 12 GB RAM aici şi 256 GB stocare. Are o cameră cu tuning precis al culorilor, mulţumită Hasselblad, iar terminalul are şi unul dintre cele mai luminoase ecrane de pe piaţă, aşa cum arată recenzia noastră. Camera periscop, zoom 120X digital, cea mai bună răcire de pe piaţă pentru Snapdragon 8 Gen 3, peste unele telefoane de gaming.
2. Șurubelniță electrică fără fir
Oferta zilei la evoMAG implica o şurubelniţă electrică fără fir, care costă 155.99 lei. Xiaomi Mi Cordless e bună dacă ai de montat mobilă, picioarele unui televizor şi câte şi mai câte prin casă. Are viteza de rotaţie de 200 RPM, produsul este izolat termic şi e compact, îl poţi lua cu tine oriunde. Se poate încărca la 100% în 120-180 de minute şi are biţi din aliaj de oţel S2, unii precişi. E o veste bună şi că avem indicatori LED, care îţi permit să lucrezi în medii slab iluminate.
3. Televizor QLED pe la 1200 lei
Azi la eMAG ai un televizor QLED Horizon, unul smart 4K, de 108 cm, cu preţ de 1338 lei, din care scazi 133 de lei, dacă aplici codul "extraoferta", pentru o reducere de 10%. Vin cu 5 ani garanţie, muchii înguste, magazin Google Play, aplicaţii Netflix, YouTube, Spotify. Are şi comandă vocală şi Dolby Vision, iar pe partea audio are Dolby Atmos. Integrează Chromecast şi are şi port HDMI 2.1.
4. OnePlus Nord 3 spre 2000 lei
OnePlus Nord 3 costă 2065 lei la eMAG azi, în versiunea cu 16 GB RAM şi 256 GB stocare, arătoasă pe verde. Asta dacă veţi aplica codul "mobile", pentru a beneficia de reducerea de 10%. Are camera principală a lui OnePlus 11, cu acelaşi senzor Sony de 50 MP, vine cu procesor de telefon de gaming, MediaTek Dimensity 9000 şi baterie mare, de 5000 mAh, care se încarcă la 80W. Are şi difuzoare stereo şi ecran mare AMOLED, cu refresh rate de 120 Hz. Corp certificat IP.
5. ASUS ROG Phone 8
ROG Phone 8 scade sub 5000 lei azi, când îl găsim la precomandă la eMAG, dar doar dacă aplicaţi codul "mobile". Vorbim despre versiunea cu 256 GB stocare şi 12 GB RAM. Terminalul are butoane de gaming responsive, procesor Snapdragon 8 Gen 3 şi o raritate la telefoanele de gaming: certificare IP68, dar şi camera telephoto cu zoom optic 3X. Mult mai arătos şi elegant decât predecesorii şi cu un ecran de 165 Hz AMOLED peste rivalii actuali Nubia Red Magic. Şi cea mai bună "consola" de tuning a opţiunilor de gaming.
6. Friteuza cu aer cald Xiaomi Air Fryer, 6 L
La un preţ ce aminteşte de friteuzele de o singură persoană, găsim una de 6 litri, pentru toată familia. Costă 399 de lei la Flanco şi permite să găteşti pui, cartofi prăjiţi, creveţi prăjiţi şi alte bunătăţi fără ulei. Se bucura de o circulaţie a aerului încălzit la 360 de grade, pentru gătit cu mai puţin ulei. Are element de încălzire din oţel inoxidabil, care atinge rapid temperatura ţintă şi se combină cu un sistem de circulaţie a aerului cald, filtrând astfel grăsimea, în vreme ce blochează umiditatea.
Bonus: Monitor LED ASUS VY249HF 23.8 inch FHD IPS 1 ms 100 Hz: 617 lei la PC Garage



_378x450.jpg)


