Turul Magazinelor #580: iPhone SE la preţ excelent, moped electric, bilete la Electric Castle la reducere + aspirator robot sub 900 lei

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 1.751 ori
<b>Turul Magazinelor #580: iPhone SE la preţ excelent, moped electric, bilete la Electric Castle la reducere + aspirator robot sub 900 lei</b>A început o nouă săptămână şi cu ea încă o serie de reduceri atractive. De această dată am găsit un iPhone care se ţine bine şi a pierdut din preţ, dar avem şi un moped electric şi o zi specială de testat trotinete la evoMAG.ro

A început o nouă săptămână şi cu ea încă o serie de reduceri atractive. De această dată am găsit un iPhone care se ţine bine şi a pierdut din preţ, dar avem şi un moped electric şi o zi specială de testat trotinete la evoMAG.ro. Au apărut şi bilete la Electric Castle la preţ mai mic, plus un aspirator robot Rowenta la reducere. Completăm cu două telefoane din China cu valenţe de battery phone şi flagship din 2018. Iată ofertele:

1. Aspirator robot ROWENTA Smart Force Essential

ROWENTA Smart Force Essential

În general facem recomandări solide de aspiratoare robot sub 1000 de lei şi ne mirăm când vin de la branduri mari ca Samsung sau Philips. Azi am găsit şi unul Rowenta, care sună bine de tot sub 850 lei la Altex.ro. Avem de-a face aici cu un model Smart Force Essential, cu rezervor de 0.25 litri şi funcţie Random Room. Are 3 funcţii de curăţare a zonelor complexe, dar şi a pereţilor şi poate evita orice denivelări, dar şi căderile pe scări.

Are o perie motorizată şi una laterală, fiind ideal pentru a aspira praful de pe podelele dure. Autonomia este impresionantă: până la 150 de minute.

2. Apple iPhone SE

Apple iPhone SE

Unul dintre cele mai râvnite telefoane Apple la apariţia sa, iPhone SE a ajuns să coste doar 1199 lei în acest moment la Germanos. Stocul este limitat, iar oferta e disponibilă exclusiv online. Acest smartphone are acelaşi procesor ca iPhone 6s, un Apple A9 şi aceeaşi cantitate de RAM ca 6s, dar şi ca iPhone 7. Ecranul e la fel de mic ca cel de pe 5s şi avem şi Touch ID pentru autentificare.

Două atribute nu i le poate răpi nimeni acestui model: cel mai ieftin iPhone care filmează 4K şi cel mai compact care rulează iOS 12. Camera e peste orice telefon midrange de pe piață care are preţ similar, zic eu.

3. Moped electric Airwheel K10

Airwheel K10

Aici nu e vorba atât de ofertă, cât de întregul lineup de trotinete şi scutere electrice de la evoMAG.ro. Acest moped electric Airwheel K10 costă 2799 lei şi oferă viteză de 25 km/h şi autonomie de 30 km. Are un motor puternic de 350 W şi poate urca pante până la 12 grade înclinare. Roţile sunt de 10 inch şi timpul de încărcare este de 2 ore. Autonomia maximă de 30 km este măsurată cu un pasager de 70 de kilograme, la drum drept.

evoMAG.ro pregăteşte şi o zi specială pentru vehicule electrice: 29 iunie, când poţi veni la showroom pentru a le testa şi vei putea câştiga şi premii la tombola magazinului.

4. Bilete Electric Castle

Bilete Electric Castle

eMAG.ro are bilete la festivalul Electric Castle, la preţuri un pic mai mici decât la marile outlet-uril de bilete. Chiar şi cu câteva zeci de lei, dar sunt binevenite ofertele. Aveţi un bilet pentru o persoană, cu acces pe toată durata festivalului la 599 lei şi unul cu acces general plus camping la 699 lei . În 2019 la castelul Banffy cântă Limp Bizkit, 30 Seconds to Mars, Florence and the Machine, Bring Me the Orizon, Alternosfera, Subcarpați şi mulţi alţii.

5. Vivo Y17

Vivo Y17

Poate cel mai sexy battery phone văzut de mine, acest smartphone vine cu o carcasă glossy mov, care ascunde o baterie de 5000 mAh. Telefonul costă 1085 lei la GearBest.com şi are Android 9.0, 4 GB RAM şi 128 GB stocare. Oferă 3 camere în spate, cu rezoluţie de 13 MP + 8 MP + 2 MP. Avem parte şi de un ecran generos, de 6.35 inch. Greutatea nu e rea deloc la 190 de grame pentru aşa baterie. Camera selfie este de 20 de megapixeli.

6.  Meizu 16

Meizu 16

Vreţi un telefon cu procesor de flagship de an 2018? Ei bine, acest Meizu 16th este o alegere bună, cu procesor Snapdragon 845 la bord şi Android 8.0 Are un ecran Full HD+ de 6 inch şi o cameră duală de 12 MP + 20 MP. Se remarcă prin difuzoarele stereo cu surround şi cititorul de amprente integrat în ecran. Costă 352 de dolari la Aliexpress.com, ceea ce înseamnă 1459 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×