Turul Magazinelor #602: New entry Xiaomi la super preţ, power bank pentru laptop, Nokia 4.2 şi un televizor smart de câteva sute de lei

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 1.613 ori
<b>Turul Magazinelor #602: New entry Xiaomi la super preţ, power bank pentru laptop, Nokia 4.2 şi un televizor smart de câteva sute de lei</b>A crescut temperatura şi au crescut şi reducerile şi ofertele bune, în cantitate. Suntem la ediţia 602 a Turului Magazinelor şi mi se pare mie, sau cam plouă cu oferte pentru televizoare în ultima vreme? Am găsit un TV smart

A crescut temperatura şi au crescut şi reducerile şi ofertele bune, în cantitate. Suntem la ediţia 602 a Turului Magazinelor şi mi se pare mie, sau cam plouă cu oferte pentru televizoare în ultima vreme? Am găsit un TV smart la preţ excelent, dar şi un power bank care îţi alimentează laptop-ul. Cel mai nou telefon Xiaomi e în România şi costă mult mai puţin decât mă aşteptam. Avem şi un Nokia 4.2 la sumă corectă şi un robot de aspirare Samsung care începe să sune bine. Toate ofertele sunt mai jos:

1. Xiaomi Mi CC9

Xiaomi Mi CC9

Xiaomi îşi anunţa primele telefoane rezultate din achiziţionarea brandului Meitu cu câteva săptămâni în urmă. Unul dintre ele este deja la Quickmobile.ro şi preţul sau mi se pare excelent, pentru ce oferă. E sub 1400 lei, poate chiar mai puţin dacă aplicaţi codul "QUICK202", pentru o reducere de 3%. Avem de-a face cu un telefon cu design foarte similar cu Xiaomi Mi A3. Diferenţa e că vine cu ecran Super AMOLED Full HD mai mare, de 6.39 inch şi are CPU puternic Snapdraogn 710.

Dispune de 128 GB stocare, 6 GB RAM şi o cameră selfie de 32 MP. În spate găsim o cameră de 48 MP, plus una ultra wide de 8 MP şi una de 2 MP pentru Bokeh. Nici designul nu arată rău deloc.

2. Televizor LED Nei 32NE4505, HD ready, Smart TV

 Nei 32NE4505

Am tot văzut televizoare la oferta la evoMAG.ro în ultima vreme şi acum descoperim un model smart TV la doar 598 lei. E drept că are diagonală de 80 cm şi rezoluţie de 1366 x 768 pixeli, dar unii ar da rezoluţia pe funcţionalitate extinsa. Are două difuzoare surprinzător de generoase, de 8W, plus slot CI Plus, 2 porturi USB 2.0 şi 2 porturi HDMI. Are şi WiFi şi aplicaţii.

3. Robot de aspirare Samsung VR10M701HUW/GE

Samsung VR10M701HUW/GE

Orice robot aspirator sub 1000 lei e chilipir, am spus-o şi o mai spun. Acest model Samsung costă 899 lei la eMAG.ro şi vine cu un corp subţire, care îi permite să treacă pe sub scaune, mese şi mobilă. Ştie să cureţe bine şi colţurile, folosind o perie cu peri aspri, care este amplasată aproape de partea din faţă. Atunci când i se descarcă bateria, se va deplasa automat la staţia de andocare pentru a se reîncărca. Atenţie la nivelul de zgomot de 72 dB şi capacitatea de colectare de 0.3 litri.

4. Nokia 4.2

Nokia 4.2

Poate telefonul Nokia de buget care ne intrigă cel mai mult la ora actuală, acest Nokia 4.2 e doar 699 lei la evoMAG.ro. Vine cu 3 GB RAM, 32 GB stocare şi un design care sincer nu arată rău deloc. Are buton dedicat Google Assistant, mod Walkie Talkie şi un procesor Snapdragon 439. Vine şi cu ecran HD+ de 5.71 inch şi o cameră duală de 13 MP + 2 MP în spate. Bateria de 3000 mAh şi Android 9.0 Pie cel curat fac echipă bună. Recomand să îl găsiţi pe o nuanţă mai colorată, pentru că arată mai bine.

5. Honor 20 Lite

Honor 20 Lite

Un telefon foarte scump la vedere în România, acest Honor 20 Lite e doar 215 euro la Cafago.com. E unul dintre cele mai ieftine telefoane Huawei cu camera triplă, dacă nu chiar cel mai ieftin, combinând o cameră de 24 MP, cu una de 8 MP şi una de 2 MP. În față are o cameră selfie impresionantă, de 32 MP. Procesorul său Kirin 710 a fost văzut şi pe Huawei P30 Lite şi Mate 30 Lite, iar cei 4 GB RAM şi 128 GB stocare sunt excelenţi pentru a se bate cu Galaxy A50, fiind mai ieftin decât el totuşi. Are şi ecran Full HD+ de 6.21 inch.

6. Power Bank 23200 mAh

Power Bank 23200 mAh

În general avem în Turul power bank-uri modeste şi stas de 10.000 mAh. Facem o excepţie pentru un uriaş de 23.200 mAh, care aparent îţi încarca şi laptopul. Costă 489 lei la GearBest.com. Poate fi adus la bordul unui avion şi are protecţie contra scurt circuitului şi supra alimentării. Cântăreşte 730 de grame şi e realizat din ABS. Poate încărca simultan un laptop, tabletă, telefon şi multe altele.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×