Turul Magazinelor #603: Huawei Mate 20 Lite la cel mai bun preţ, 2 brăţări de fitness sub 200 lei şi Mi A3 din nou la reducere la PCGarage.ro

1.937 ori
<b>Turul Magazinelor #603: Huawei Mate 20 Lite la cel mai bun preţ, 2 brăţări de fitness sub 200 lei şi Mi A3 din nou la reducere la PCGarage.ro</b>Finalul de săptămână aduce şi canicula şi probabil un motiv în plus să stai la aer condiţionat şi să faci shopping. Săptămâna viitoare pe 30 august avem Sfântul Alexandru şi vreo 2 milioane de sărbătoriţi în ţară

Finalul de săptămână aduce şi canicula şi probabil un motiv în plus să stai la aer condiţionat şi să faci shopping. Săptămâna viitoare pe 30 august avem Sfântul Alexandru şi vreo 2 milioane de sărbătoriţi în ţară. Clar poţi face un cadou reuşit, dacă urmezi sugestiile noastre. Am găsit un Huawei Mate 20 Lite şi Xiaomi Mi A3 la preţ record pe plan local, dar şi două brăţări de fitness sub 200 de lei. Completăm cu cel mai ieftin telefon cu cititor de amprente şi Android, dar şi un Galaxy A ieftin cu ecran Super AMOLED. Iată ofertele:

1. HUAWEI Mate 20 Lite

HUAWEI Mate 20 Lite

Cel mai mic preţ văzut de mine pentru Huawei Mate 20 Lite îl găsiţi în aceste zile la Altex.ro. Costă sub 900 de lei şi e un telefon pe care mereu îl amintim în recenziile noastre, ca etalon. Asta pentru că are o cameră duală frontală şi duală şi în spate, ambele performând bine. Bokeh-ul său e dat ca exemplu pozitiv, iar camera per total a fost peste Huawei P30 Lite la unele aspecte, cum am semnalat în recenzie. Procesorul Kirin 710 înseamnă că are aceeaşi performanţă ca P30 Lite, uneori peste conform benchmark-urilor.

2. Xiaomi Mi A3

Xiaomi Mi A3

Xiaomi Mi A3 era 1299 lei când l-am scos din cutie la Mobilissimo.ro acum 2 săptămâni. Acum o săptămână a devenit 1149 lei, iar acum e doar 1099 lei la PCGarage.ro. E un chilipir bun şi aduce la pachet o husă Tellur subacvatică, bună pentru cei care plănuiesc o vacanţă târzie la mare. Telefonul în sine are camera clar peste marii rivali Samsung Galaxy A50, Huawei P30 Lite şi Motorola One Vision. Noaptea e chiar de recorduri şi bateria e fantastică, cu peste 17 ore de vizionat filme pe telefon. Ca să nu mai vorbim de cât de arătoasă e carcasa pe albastru şi faptul că are Android curat, Android Pie în cadrul Android One. 

Bonus: varianta resigilată de la PCGarage e doar 999 lei.

3. Brăţară fitness Samsung Galaxy Fit e

Samsung Galaxy Fit e

O brăţară de fitness atractivă, mică şi compactă, acest Samsung Galaxy Fit e este probabil cel mai ieftin purtabil pe care Samsung îl oferă în România. Costă doar 141 lei la eMAG.ro şi vine pe negru, galben sau alb. Are un corp rezistent la apă până la 5 ATM, rezistă şi la praf sau ploaie şi are şi senzor de puls. Se conectează la telefoane cu iOS şi Android şi are un ecran OLED luminos. Cântăreşte doar 15 grame.

4. Xiaomi Mi Band 4

Xiaomi Mi Band 4

Rămânem la brăţări de fitness cu Xiaomi Mi Band 4, pe care o avem în teste la Mobilissimo.ro în aceste zile şi v-o şi oferim la giveaway. Produsul se găseşte la Quickmobile.ro la suma de 172 de lei, din care puteţi reduce 3% dacă aplicaţi codul "QUICK202". Are un corp de doar 22 de grame, ecran AMOLED color de această dată şi senzor de puls care poate funcţiona 24 din 24, inclusiv când dormiţi.

Monitorizează şi somnul, paşii, va arată notificări şi are şi alertă pentru sedentarism. Bateria ține chiar şi 2 săptămâni.

5. OUKITEL C16 

 OUKITEL C16

Acesta este cel mai ieftin telefon cu cititor de amprente şi scanare facială văzut de mine. Acest Oukitel costă doar 338 de lei la GearBest.com şi este arătos pe nuanţa sa de mov. Are dotări entry level, precum 2 GB RAM şi 16 GB stocare. Vine cu o cameră duală de 8 MP + 2 MP şi o baterie de 2600 mAh. E relativ mic, la diagonala de 5.71 inch, dar are un procesor quad core MediaTek rezonabil.

6. Samsung Galaxy A20

Samsung Galaxy A20

Cel mai ieftin telefon Samsung cu One UI şi ecran Super AMOLED este chiar acest Galaxy A20. Un Redmi 7 killer, telefonul costă 799 de lei la evoMAG.ro, pe nuanţa roşie. Aceeaşi nuanţă ar fi cu câteva zeci de lei mai scumpă la Quickmobile.ro, dar Quick are varianta neagră la doar 749 lei + 3% extra reducere folosind codul QUICK202.

Terminalul are 3 GB RAM, un ecran generos de 6.4 inch, cameră duală de 13 MP + 5 MP şi baterie generoasă de 4000 mAh.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×