Turul Magazinelor #634: Telefon 5G uriaş la preţ bun, reduceri mari la Xiaomi Mi 9T Pro, OnePlus 7 şi laptop Dell Core i3 prea ieftin

4.058 ori
<b>Turul Magazinelor #634: Telefon 5G uriaş la preţ bun, reduceri mari la Xiaomi Mi 9T Pro, OnePlus 7 şi laptop Dell Core i3 prea ieftin</b>Am intrat în săptămâna cea mare a lui Black Friday şi a reducerilor reale, ca la carte. Ne facem încălzirea cu vreo 4 telefoane, 3 flagship-uri şi un model entry level, dar şi cu un laptop Dell Core i3 cu 8 GB RAM la o sumă excelentă

Am intrat în săptămâna cea mare a lui Black Friday şi a reducerilor reale, ca la carte. Ne facem încălzirea cu vreo 4 telefoane, 3 flagship-uri şi un model entry level, dar şi cu un laptop Dell Core i3 cu 8 GB RAM la o sumă excelentă. Avem şi un scaun de gaming cu luminiţe, iar telefoanele din Turul de azi sunt OnePlus 7, Galaxy A10, Xiaomi Mi 9T Pro şi Huawei Mate 20X. Iată ofertele:

1. Xiaomi Mi 9T Pro

Xiaomi Mi 9T Pro

Preţul lui Xiaomi Mi 9T Pro a început să se stabilizeze, după ce o perioadă a fluctuat/urcat. Acum îl găsiţi la PCGarage.ro la sub 1700 lei. Vorbim despre un telefon cu veleităţi de flagship din prima parte a lui 2019, cu procesor SD855, 6 GB RAM şi 64 GB stocare. Nu e cu nimic mai prejos ca hardware faţă de Xperia 5, care e mult mai scump. Evident la camere pot fi ceva diferenţe. Acest Xiaomi are şi o cameră triplă cu AI şi senzor principal de 48 MP, iar în setup se află şi o cameră ultra wide, în vreme ce camera selfie este una pop up de 20 de megapixeli.

2. Huawei Mate 20 X 5G

Huawei Mate 20 X 5G

Nu prea avem multe opţiuni de telefoane 5G pe piaţa din România, vreo 3 la număr de fapt: un Samsung, un Xiaomi şi acest Huawei. Huawei-ul e singurul cu ecran uriaş, aproape de tableta, de 7.2 inch şi singurul care suporta şi stylus. E clar un device de productivitate, cu o cameră apropiată de a lui Mate 20 Pro şi 8 GB RAM la bord. Costă 4999 lei la Quickmobile.ro, poate chiar mai puţin cu 3% dacă aplicaţi codul cupon "QUICK202".

Telefonul are procesor Kirin 980, care încă se ţine bine, baterie de 4200 mAh şi ecran OLED de 7.2 inch Full HD+. Are o cameră de 40 MP, plus una telephoto de 8 MP cu zoom optic 3X şi o cameră de 20 MP ultra wide.

3. Scaun gaming Inaza Rainbow

Inaza Rainbow

Proaspăt intrat în oferta evoMAG.ro, acest scaun de gaming se remarcă faţă de rivalii săi prin faptul că are... luminiţe. De fapt este vorba despre un sistem de iluminare RGB, care poate completa în mod excelent un setup de gaming. Costă 899 lei şi vine cu două cadouri: kit tastatură, mouse şi mouse pad Redragon şi acumulator extern de 10.000 mAh Segotep. Alimentarea scaunului se poate face de la PC sau de la un power bank.

4. Samsung Galaxy A10

 Samsung Galaxy A10

Samsung Galaxy A10 a reuşit performanţa să fie şi mai ieftin decât în Turul de săptămâna trecută. Acum este doar 545 lei la Altex şi vine cu 2 GB RAM şi 32 GB stocare. Este cel mai ieftin telefon cu One UI la bord şi reuşeşte să fie destul de arătos, deşi are acest preţ mic. Are o cameră de 13 MP de la care am aşteptări bune, mai ales că e acelaşi senzor principal ca pe Galaxy A20e. Şi bateria de 3400 mAh ar trebui să fie bună la acest nivel, mai ales având în vedere ce au oferit celelalte modele Galaxy A testate de noi.

5. OnePlus 7 

OnePlus 7

Azi este 11.11, adică Singles Day în China. E ziua în care sunt sărbătoriţi cei single, care nu au soţie sau partener de viaţă. Ei primesc reduceri speciale, dar reducerile sunt pentru toată lumea de fapt. La GearBest spre exemplu am găsit un OnePlus 7 la doar 1678 lei. Pentru un telefon cu procesor Snapdragon 855 şi o cameră solidă nu sună rău deloc. Primiţi şi 8 GB RAM şi 256 GB stocare şi deja o să primiţi imediat Android 10 şi cel mai nou Oxygen OS la primul update după ce îl scoateţi din cutie. Avem şi difuzoare duale stereo la bord.

6. Laptop Dell Vostro 3584

Dell Vostro 3584

La Cel.ro am găsit preferatul meu: laptop Core i3 sub 1500 de lei. De această dată nu e ASUS sau Lenovo, ci un model Dell. Costă doar 1399 lei şi aduce atât procesorul Core i3 Kaby Lake, cât şi 256 GB stocare SSD şi 8 GB RAM. MĂ surprinde atât RAM-ul, cât şi rezoluţia Full HD pe ecranul de 15.6 inch şi garanţia pe 3 ani. Parcă totul sună prea bine! Are baterie cu 3 celule, de 42 Whr, care şi ea sună bine şi laptopul vine şi cu port USB 2.0, HDMI, 2 porturi USB 3.1, card reader şi două difuzoare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×