Cum s-au schimbat obiceiurile românilor după 2 ani de pandemie (Studiu Fitbit)

1.250 ori
<b>Cum s-au schimbat obiceiurile românilor după 2 ani de pandemie (Studiu Fitbit)</b>După 2 ani de pandemie obiceiurile multora dintre noi s-au schimbat, în special cele legate de viaţă sănătoasă. Fitbit a făcut un studiu pe această temă, unul axat pe obiceiurile românilor. Producătorul de purtabile, parte a Google începând

După 2 ani de pandemie obiceiurile multora dintre noi s-au schimbat, în special cele legate de viaţă sănătoasă. Fitbit a făcut un studiu pe această temă, unul axat pe obiceiurile românilor. Producătorul de purtabile, parte a Google începând de anul trecut ne prezintă aceste rezultate mai jos.

Pentru început aflaţi că suntem... un paradox: atât mai sedentari, cât şi mai atenţi la sănătate. Unii dintre noi au făcut mai mult sport în pandemie, alţii s-au culcat mai devreme, iar aproape jumătate au gătit mai mult acasă. De asemenea, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi au muncit de acasă sau au stat acasă pentru a asista copiii la şcoala online. Acest stat acasă a generat extra stres, dar şi a întărit relaţia cu familia.

Datele analizei Fitbit au fost realizate de către MKOR (Market Opportunity Research) la final de an 2021. Aflaţi că 9 din 10 români s-au declarat afectați de pandemia de Covid-19. Iată şi alte cifre relevante:

  • 49% dintre români au fost mai preocupaţi de propria sănătate în pandemie decât înainte
  • pentru 45% pandemia nu a adus nici o schimbare la capitolul preocupare despre sănătate
  • 20% dintre cei chestionaţi au făcut mai mult sport în pandemie, iar 50% nu au făcut schimbări la acest capitol
  • 28% dintre români s-au culcat mai devreme
  • 45% au gătit mai mult acasă
  • o trime din cei chestionaţi au adoptat o dietă cu mai multe fructe şi legume, iar 20% şi-au diversificat alimentaţia
  • 56% dintre participanţi au muncit de acasă în pandemie
  • 59% au fost stresaţi de acest lucru
  • că avantaje ale muncii de acasă, 47% citează timpul petrecut cu familia şi 43% îmbunătăţirea relaţiilor
  • 95% dintre români declară că au găsit o cale de a face faţă stresului pandemiei. Cea mai des folosită soluţie a fost muzică (60% dintre cei întrebaţi)

În ce priveşte zona de purtabile, în România studiul Fitbit arată că 53% dintre persoanele din mediul urban folosesc un smartwatch sau brăţara de fitness. 23% dintre cei chestionaţi vor să cumpere un astfel de dispozitiv. 9 din 10 participanţi la studiu le folosesc de 3-4 ori pe săptămână pentru monitorizarea mişcării, a somnului sau antrenamentelor. Studiul Fitbit a fost realizat de compania Market Opportunity Research în noiembrie 2021 pe un eşantion de 800 de persoane din mediul urban. 

Despre Fitbit

Fitbit ajută oamenii să aibă o viață mai sănătoasă și activă prin date, inspirație și îndrumare pentru a-și atinge scopurile. Fitbit proiectează produse și experiențe care înregistrează și oferă motivație pentru activitatea fizică și sportul de zi cu zi. Gama de produse inovative și populare Fitbit include Fitbit Sense™, familia de ceasuri Fitbit Versa™, brățările de fitness Fitbit Luxe™, Fitbit Charge 5™, Fitbit Inspire 2™, Fitbit Ace 3™ și cântarul inteligent Fitbit Aria Air.

Platforma Fitbit oferă experiențe personalizate, date și îndrumare cu ajutorul unor instrumente interactive și software dedicat, inclusiv aplicația Fitbit și sistemul de operare Fitbit OS pentru ceasuri inteligente. Serviciul Fitbit Premium, disponibil cu abonament, oferă analize și recomandări în aplicația Fitbit, care ajută utilizatorul să-și atingă obiectivele de sănătate și fitness. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×