Samsung Gear Fit 2 va fi disponibil în trei variante de culoare; iată-l în noi imagini de presă

904 ori 06-05-2016
Samsung Gear Fit 2 va fi disponibil în trei variante de culoare; iată-l în noi imagini de presă

Imaginile cu Samsung Gear Fit 2 sosesc în continuare pe web, asta după ce chiar ziua trecută vedeam dispozitivul alături de setul de căști Bluetooth GearX. Materialul de astăzi ne confirmă existența a trei versiuni de culoare pentru noul produs, printre acestea numărându-se următoarele nuanțe: negru, roz, respectiv albastru.

Ca dotări, acest tracker fitness ne oferă un display AMOLED de 1.84 inch, 4 GB spațiu intern de stocare, dar și un modul GPS. Există și posibilitatea ca Samsung să aducă certificare IP68 pentru acest terminal, standard ce asigură funcționarea produsului chiar și în apa de până la 1.5 metri, timp de 30 minute.

Ne așteptăm desigur și la prezența unui senzor cardiac la bord, dar și a senzorilor meniți să monitorizeze pașii parcurși, timpul de activitate, sau caloriile consumate. Acest device purtabil nu este singurul pregătit de către Samsung în acest moment, pe listă fiind adăugate și noile tablete din seria Galaxy Tab S3 și smartphone-ul Galaxy C5.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Ceasuri inteligente

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>