Amazon, dată în judecată pentru Fire TV Stick! Dongle-urile mai vechi ar fi devenit inutilizabile

307 ori
<b>Amazon, dată în judecată pentru Fire TV Stick! Dongle-urile mai vechi ar fi devenit inutilizabile</b>Compania Amazon se confruntă cu un proces colectiv în Statele Unite, după ce mai mulți utilizatori au reclamat probleme legate de funcționarea modelelor mai vechi de Amazon Fire TV Stick. Plângerea vizează în special primele două generații de dispozitive

Amazon se confruntă cu un proces colectiv în Statele Unite, după ce mai mulți utilizatori au reclamat probleme legate de funcționarea modelelor mai vechi de Amazon Fire TV Stick. Plângerea vizează în special primele două generații de dispozitive, despre care se susține că au devenit aproape inutilizabile din cauza lipsei actualizărilor software. Mai jos avem detalii!

Potrivit acuzațiilor, problema nu ține de hardware, ci de încetarea suportului software. Reclamanții susțin că Amazon nu a comunicat suficient de clar momentul în care aceste dispozitive nu vor mai primi actualizări. Mai mult, ar fi existat impresia că suportul va continua până în 2024, deși, în realitate, acesta s-ar fi încheiat mai devreme, prima generație în decembrie 2022, iar a doua la scurt timp după.

În lipsa actualizărilor, aplicațiile au început să funcționeze defectuos, iar performanța dispozitivelor a scăzut considerabil. Unii utilizatori afirmă că stick-urile au devenit atât de lente încât nu mai pot fi folosite în mod normal. Situația este văzută de reclamanți ca un posibil caz de „planned obsolescence” (învechire programată), în care un produs devine inutil nu pentru că se defectează fizic, ci pentru că nu mai primește suport software esențial.

Procesul a fost inițiat de un client care a cumpărat două dispozitive în 2018 și susține că, după câțiva ani, acestea nu au mai putut fi utilizate corespunzător, fiind nevoit să achiziționeze modele noi în 2024. Deocamdată, Amazon nu a oferit un punct de vedere oficial.

Rămâne de văzut dacă utilizatorii afectați vor primi compensații, așa cum s-a întâmplat în trecut în cazul altor produse retrase sau abandonate de companie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×