Amazon face şi.... televizoare!? Anunță noile Fire TV-uri cu Alexa+; Modele Omni QLED, 2-Series, 4-Series și stick 4K de 39 USD

363 ori
<b>Amazon face şi.... televizoare!? Anunță noile Fire TV-uri cu Alexa+; Modele Omni QLED, 2-Series, 4-Series și stick 4K de 39 USD</b>Amazon a dat drumul oficial noii generații de Fire TV-uri, aducând în joc modele noi din seriile Omni QLED, 2-Series și 4-Series, alături de un Fire TV Stick 4K Select upgradat. Piesa centrală însă e integrarea Alexa+

Amazon a dat drumul oficial noii generații de Fire TV-uri, aducând în joc modele noi din seriile Omni QLED, 2-Series și 4-Series, alături de un Fire TV Stick 4K Select upgradat. Piesa centrală însă e integrarea Alexa+, care transformă modul în care găsești și consumi conținut. E vorba de căutare conversațională, recomandări personalizate și chiar informații live din sport, toate accesibile prin voce. 

Amazon Fire TV

Mărturisesc că nu ştiam că Amazon face şi televizoare, ci doar Fire Stick-uri. Noile televizoare promit o viteză mai mare, design îmbunătățit și funcții inteligente Omnisense, disponibile acum și pe modelele mai accesibile. Modelul de top, Omni QLED Series, e disponibil în variante de la 50 la 75 de inci și vine cu un ecran cu 60% mai multă luminozitate față de generația anterioară, plus aproape dublul zonelor de local dimming, pentru contrast mai bun. Are suport pentru Dolby Vision și HDR10+ Adaptive.

Tehnologia Omnisense reglează automat culorile în funcție de lumina din cameră, aprinde ecranul când intri în cameră și afișează artă interactivă sau fotografii când nu te uiți la TV. Alexa+ e complet integrat, astfel că poți controla totul doar cu vocea, de la redarea conținutului până la luminile din casă.

Amazon Fire TV

Pentru cei cu bugete mai restrânse, Amazon a lansat Fire TV 2-Series (32 inch și 40 inch, doar HD) și 4-Series (43 inch – 55 inch, cu suport 4K), care aduc un design cu rame ultra-subțiri din metal și procesoare quad-core cu 30% mai rapide decât modelele anterioare. Și acestea primesc Omnisense și funcția Dialogue Boost, care ridică volumul vocilor fără să exagereze cu zgomotul de fundal – util mai ales în filmele cu mixaj audio dubios.

Amazon Fire TV

În plus, Fire TV Stick 4K Select, la doar 39,99 USD (183 lei), oferă streaming 4K cu HDR10+ și un sistem de operare Vega optimizat pentru viteză. E compatibil cu Netflix, Prime Video și în curând și cu Xbox Cloud Gaming, Luna și Alexa+.

Disponibilitatea începe luna viitoare, dar precomenzile sunt deja deschise. Omni QLED pornește de la 479,99 USD (2.187 lei), 4-Series de la 329,99 USD (1.505 lei), iar 2-Series de la 159,99 USD (731 lei). Alexa+ vine la pachet cu aceste modele, dar și pe anumite televizoare Hisense și Panasonic. Ce aș nota este că produsele Fire TV deși așteptate în Europa, nu se livrează în România de către Amazon DE

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×