Donațiile de pe plan local continuă și astăzi aflăm că Ambasada Chinei în România a donat măști, combinezoane de protecție, dezinfectanți și mânuși pentru spitatele din București. Aceste echipamente de protecție și soluții de igienizare au fost primite de către Primarul general al Capitalei, momentul fiind transmis live chiar aici.
În cealaltă parte a țării, mai precis în Suceava sosesc donații din partea companiei Huawei Technologies România care a trimis către Spitalul de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" un număr de 20.000 de măști medicale, 100 de recipienți de 1 litru cu dezinfectant și 2.000 de seturi de tacâmuri de unică folosință (tacâmuri, veselă, vase de material plastic).
Toate aceste produse au ajuns la spital miercuri seara, fiind deja descărcate și date în uz între timp. Cât despre celelalte inițiative de pe plan local, îi avem pe cei de la Orange România care au donat 400.000 euro către spitale, dar și companiile eMAG, Mobexpert, Banca Transilvania și Bitdefender care au pus în funcțiune platforma "Donează pentru linia întâi".
Recent am aflat și faptul că Allview a început producția de măști în Brașov, iar eMAG a pus în vânzare măști fără adaos comercial.


