Căștile OnePlus Buds 4 promit un ANC de excepție și Hi-Res Audio, LHDC 5.0; Se lansează pe 8 iulie

606 ori
<b>Căștile OnePlus Buds 4 promit un ANC de excepție și Hi-Res Audio, LHDC 5.0; Se lansează pe 8 iulie</b>Nu doar Samsung are eveniment la început de lună iulie, ci și OnePlus care pe data de 8 iulie vrea să ne prezinte câteva noutăți, pe plan global. Printre acestea se numără și căștile OnePlus Buds 4 pe care le vedem astăzi într-o serie de randări

Nu doar Samsung are eveniment la început de lună iulie, ci și OnePlus care pe data de 8 iulie vrea să ne prezinte câteva noutăți, pe plan global. Printre acestea se numără și căștile OnePlus Buds 4 pe care le vedem astăzi într-o serie de randări oficiale, listate chiar de către Amazon India. Aflăm și date cheie.

Ca design căștile arată tare bine și seamănă cu generația anterioară, parcă o idee mai compacte și cu o tijă mai scurtă pentru confort sporit, fiind mai ușoare. Avem dopuri din silicon pentru anularea de zgomot, iar OnePlus scoate aici în evidență un ANC de excepție, capabil să anuleze până la 44 dBA din zgomot, cu peste 800 de ajustări pe secundă în timp real. Au primit deja certificare TUV High Performance Noise Cancellation.

OnePlus Buds 4 vor oferi și drivere duale, dual DAC, plus suport Hi-Res LHDC 5.0, cât și 3D Audio pentru o claritate audio superioară și experiență imersivă. Există și un Game Mode 47ms ultra low-latency. Căștile promit până la 11 ore de playback audio cu o singură încărcare și mă gândesc aici că este timpul fără ANC, sau poate avem o surpriză la acest capitol.

Cu tocul de transport/încărcare duc până la 45 de ore autonomie. Buds 4 vor sosi pe verde sau gri, au control tactil și mai oferă Google Fast Pair, conectare la două dispozitive și AI Translation. Să vedem și prețul! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×