MacBook Air M5 începe să aibă probleme serioase de disponibilitate, iar configurațiile cu 32 GB RAM sunt cele mai afectate. TechRadar scrie că termenele de livrare au crescut până la 4-5 săptămâni pentru unele variante, pe fondul crizei globale de memorie. Situația vine la doar câteva luni după debutul generației M5 și după scumpirile operate între timp de Apple.
Dacă te gândeai că dimensiunea ecranului face diferența, problema pare să fie mai degrabă ce pui sub carcasă. Informațiile culese din Apple Store din SUA arată întârzieri atât pentru modelul de 13 inch, cât și pentru cel de 15 inch, însă configurațiile personalizate cu mai multă memorie și stocare sunt lovite cel mai tare. MacBook Air cu 32 GB RAM ajunge astfel într-o situație puțin ironică: plătești în plus pentru configurația mai bine echipată și primești bonus și o porție de răbdare.
Cât se așteaptă acum pentru un MacBook Air?
Situația raportată pentru Apple Store din SUA arată astfel:
- majoritatea configurațiilor MacBook Air de 13 și 15 inch: aproximativ 2-3 săptămâni pentru livrare;
- configurațiile personalizate cu mai mult RAM și stocare: termene mai lungi;
- MacBook Air de 13 inch cu 32 GB RAM: peste o lună pentru expediere, cu ridicarea din unele magazine împinsă spre finalul lui septembrie.
Disponibilitatea prin retaileri terți este momentan mai bună pentru anumite configurații, dar aceasta nu spune mare lucru despre cât vor rezista stocurile. Apple listează actuala generație MacBook Air M5 cu opțiuni între 16 și 32 GB de memorie unificată, iar cei 32 GB sunt plafonul gamei Air.
Problema apare exact la un model care se bazează mult pe combinația dintre portabilitate și suficientă putere pentru muncă serioasă. În review-ul nostru pentru MacBook Air M5, varianta de 15 inch testată avea 16 GB RAM și SSD de 1 TB, iar generația M5 aduce memorie mai rapidă și stocare de minimum 512 GB. Apple a prezentat MacBook Air M5 în martie 2026, în configurații de 13 și 15 inch.
Criza RAM nu se oprește la ușa Apple
Deficitul de memorie este o problemă mai largă a industriei. TrendForce nota încă din prima parte a anului că oferta de DRAM și NAND pentru notebook-uri s-a înăsprit puternic, în timp ce producătorii de memorie direcționează o parte tot mai mare din capacitate către servere și infrastructură AI. Costurile mai mari și disponibilitatea mai slabă au început deja să se propage către producătorii de laptopuri.
Am urmărit aceeași tendință și în zona smartphone-urilor, unde memoria și stocarea au ajuns să cântărească tot mai greu în costul dispozitivelor. Pentru Apple, diferența este că efectul devine acum vizibil direct pentru cumpărător: nu doar prin prețuri, ci și prin timpul necesar pentru a primi configurația dorită. Iar dacă tocmai varianta cu 32 GB este cea vizată, MacBook Air nu mai este chiar achiziția pe care o comanzi azi și o pui pe birou peste câteva zile. eMAG îl are în ofertă aici.
