Tesla fixează 1 octombrie pentru prezentarea noului Roadster, după aproape nouă ani de la debutul proiectului și o serie de amânări devenite parte din povestea mașinii. Tesla a publicat mesajul „Go for launch” alături de grafica „10.01”, adică 1 octombrie drept data prezentării. Elon Musk a confirmat ulterior că este vorba despre noul Roadster.
Grafica trimite și la partea cea mai neobișnuită a proiectului: colaborarea cu SpaceX. Informațiile apărute în ultimele luni vorbesc despre o versiune limitată cu propulsoare cu gaz rece, sistem care ar putea permite Roadster-ului inclusiv să se ridice de la sol. O asemenea demonstrație ar putea avea loc chiar la eveniment, însă deocamdată vorbim despre planuri raportate, nu despre specificații finale confirmate de Tesla. După atâtea termene ratate, scepticismul vine deja în echiparea standard.
Mașina prezentată pe 1 octombrie s-ar putea să aibă puține în comun cu prototipul din 2017. Informații recente indică faptul că vechiul design a fost abandonat în favoarea unui proiect nou, descris drept un hypercar cu fibră de carbon. Ideea se leagă și de promisiunile mai vechi ale lui Musk privind un vehicul capabil să „zboare”, despre care Mobilissimo scria încă din 2025.
Calendarul Roadster merită însă privit cu reținere. A doua generație a fost prezentată inițial în noiembrie 2017, iar Tesla vorbea atunci despre livrări în 2020. În noiembrie 2025, Musk mutase prezentarea variantei de producție pe 1 aprilie 2026, dată care a trecut fără eveniment, după care au urmat alte ferestre vehiculate pentru vară.
Nici evenimentul din 1 octombrie nu trebuie confundat cu începerea livrărilor. Musk a afirmat anterior că producția ar urma să înceapă la 12–18 luni după prezentare. Dacă acel interval rămâne valabil, vorbim despre toamna lui 2027 până în primăvara lui 2028. Pentru cei care așteaptă Roadster-ul din 2017, diferența dintre „unveil” și „production” este probabil cea mai importantă specificație din toată povestea.
