eMAG mai primește o amendă în Ungaria, iar nota de plată urcă acum cu încă 225 de milioane de forinți, adică aproximativ 621.000 de euro. Autoritatea Maghiară pentru Concurență spune că operatorii platformei nu și-au îndeplinit complet angajamentele asumate anterior pentru sprijinirea companiilor locale, potrivit HotNews. Problema nu pare să fie lipsa totală de acțiune, ci faptul că măsurile promise au fost implementate doar parțial sau incomplet. Genul acela de situație în care „am făcut” și „am făcut tot ce am promis” sunt, juridic, două lucruri foarte diferite.
Cazul pornește dintr-o investigație mai veche, închisă în 2021, când eMAG și-a asumat un program consistent pentru susținerea afacerilor maghiare și dezvoltarea prezenței lor online. Autoritatea spune că unele dintre obiective nu au fost atinse în forma convenită, iar companiile care operează eMAG au recunoscut omisiunile. Nu este nici primul episod de acest fel: platforma a mai fost sancționată în Ungaria pentru îndeplinirea incompletă a unor angajamente asumate în același dosar.
Miza e ceva mai mare decât o simplă dispută locală, pentru că Ungaria este una dintre piețele importante pentru expansiunea regională eMAG. Am scris anterior că sellerii eMAG Marketplace au exportat milioane de produse în Ungaria și Bulgaria, iar platforma a investit serios în extinderea ofertei și a ecosistemului Marketplace din regiune. Tocmai de aceea, astfel de sancțiuni contează mai mult decât suma în sine: lovesc într-o piață în care eMAG încearcă să crească și să convingă sellerii locali că are loc pentru ei.
Este și a doua amendă primită de eMAG în Ungaria în 2026. Compania a transmis că își va respecta în continuare obligațiile de conformitate și că activitatea sa nu este perturbată. Per total, sancțiunile primite de eMAG în Ungaria au ajuns la aproximativ 1,96 milioane de euro. Pentru un jucător de dimensiunea eMAG nu este o sumă care să schimbe businessul peste noapte, dar două amenzi în același an încep deja să arate mai degrabă a problemă de relație cu reglementatorul decât a incident izolat.
