Dacă e mijloc de an, atunci e momentul bilanţurilor şi de această dată vorbim despre eMAG şi partenerii săi din Marketplace. Sellerii români din marketplace-ul regional eMAG au exportat 5 milioane de produse în Ungaria şi 3.3 milioane în Bulgaria doar în prima jumătate a acestui an.
Aflăm că segmentele de top care au generat aceste exporturi sunt electro-IT, home & deco, consumabile, jucării, auto, fashion şi sport. Jumătate dintre sellerii care vând prin programul cross-border sunt prezenţi în toate cele 3 ţări din regiune: România, Ungaria şi Bulgaria. De asemenea, în prima lună de la lansarea Fulfilment by eMAG cross-border, un sfert dintre sellerii înscrişi s-au extins în Bulgaria şi Ungaria.
În acest moment sunt 5000 de antreprenori români activi în programul cross-border eMAG Marketplace. Ei au realizat exporturi de peste 5 milioane de produse în Ungaria, în vreme ce în Bulgaria au mers 3.3 milioane de produse în primele 6 luni din an. Jumătate dintre aceşti antreprenori sunt prezenţi în toate cele 3 ţări din regiune.
Accelerarea ofertei de produse în cele două ţări s-a produs mulţumită programului Fulfilment by eMAG (FBE) cross border, care a debutat recent, iar prin intermediul său sellerii pot livra produsele direct din depozitul din Ungaria, România şi Bulgaria, la aceleaşi costuri. În doar o lună de la lansare, un sfert dintre sellerii care erau înscrişi în program s-au extins în Ungaria şi Bulgaria.
Se pare că şi în Ungaria există acelaşi trend la capitolul comenzi şi anume că 50% dintre produsele exportate să fie comandate cu livrare la Easybox. Produsele listate de selleri în eMAG Ungaria şi Bulgaria au parte de traducere în 2 limbi, fără costuri extra, dar şi de conversia automată a preţurilor în monedele locale.
Stocurile sunt uşor de gestionat, prin sincronizare automată. eMAG se ocupă de logistică, de la recepţie, depozitare, picking, împachetare, livrare, relaţii cu clienţii şi retur