Google a lansat mai multe dispozitive de tip Chromecast de-a lungul timpului. Cele mai populare au fost dintotdeauna modelele care pot livra video via HDMI. Totuși, prima generație de astfel de gadget-uri includea și un așa-zis Chromecast Audio, la care Google pare-că a renunțat. Este vorba despre un device ce poate fi conectat la un dispozitiv audio (boxe, soundbar) printr-un jack de 3.5 mm, permițând streaming-ul muzical prin Bluetooth de pe orice dispozitiv. Azi aflăm că acesta ar urma să primească un succesor curând.
Se pare că cei de la 9to5Google au descoperit câteva indicii cu privire la un potențial succesor pentru Chromecast Audio. El apare în codul sursă al aplicației Google Home sub numele de cod „YND”. E grupat alături de primul dispozitiv lansat, codul referindu-se la ambele gadget-uri drept „Chromecast Audio”. De asemenea, aceste dispozitive sunt încadrate separat de dongle-ul Chromecast with Google TV și modelul încă neanunțat cu rezoluție Full HD.
E posibil ca originalul Chromecast Audio, lansat în 2015, să nu fi atins o cotă de vânzări acceptabilă pentru Google. Astfel, proiectul a fost abandonat de către companie, iar producția oprită. Totuși, gadget-ul era util, iar tehnologiile audio și Bluetooth au avansat destul de mult în ultimii ani. Lansarea unui nou model upgradat are sens, deci.
Cei de la 9To5Google mai spun că acest cod s-ar putea refer de fapt la o „tabletă” care ar avea un astfel de gadget atașat drept speaker extern. El s-ar putea deconecta de la terminal și să se conecteze la o boxă sau un alt dispozitiv audio non-smart. Totuși, nu e clar dacă ar functiona tocmai în acest mod, mai ales că primul dongle de acest tip nu avea un difuzor integrat.
Rămâne deci de văzut dacă marele G. chiar are în plan lansarea unui succesor pentru Chromecast Audio. Toate informațiile rămân la nivel de zvon până ce vom afla mai multe detalii. Apropo, primul model Chromecast Audio primea un review detaliat din partea noastră în anul 2016, iar clipul îl aveți mai sus.