Guvernul pare a le fi pus gând rău giganţilor de streaming activi pe piaţa din România, propunând o nouă taxă pe serviciile acestora. Există un proiect de lege care propune înfiinţarea unei taxe de 4% pe abonamentele tuturor platformelor de filme şi seriale şi alte 3% din preţul filmelor descărcate contra cost.
Guvernul estimează că 1.16 milioane de români utilizează platforme de streaming, deci noua taxa ar aduce la buget venituri de 38 de milioane de lei. Acest proiect este în continuarea Ordonanţei nr. 39 din 2004 privind cinematografia, care menţiona o cotă de 3% din preţul operelor audiovizuale descărcate contra cost prin serviciile de transmisie de date, Internet sau telefonie. Banii ar merge spre Fondul cinematografic şi ar stimula această industrie a filmelor din România.
Modificările au fost incluse la propunerea Centrului Naţional al Cinematografiei şi iau în considerare principiile directivei AVMS, aşa cum a fost ea aprobată în 2020. Tot acolo se menţiona şi promovarea operelor audiovizuale europene prin programul de radiodifuziune, dar şi contribuţia financiară a radiodifuzorilor la producţia naţională de opere audiovizuale.
Revenind la streaming, în România primele 3 clasate de pe piaţa deţin 99% cotă de piaţă. Noua taxă s-ar răsfrânge asupra Netflix, HBO GO, Amazon Prime, Spotify, Apple Music şi alte servicii de gen. Ele îşi vor creşte probabil preţul pentru a compensa taxa.