Scapăm, în sfârșit, de drumurile la ghișeu pentru înmatricularea unei mașini. Proiectul de lege care elimină ultima etapă fizică din proces – obținerea datelor de conectare – a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 26 noiembrie. Este pasul final legislativ, urmând doar promulgarea de către președintele Nicușor Dan și publicarea în Monitorul Oficial pentru ca noul sistem să devină lege aplicabilă.
Legea a fost inițiată de Radu Miruță, deputat USR și ministru al Economiei, și are ca scop eliminarea completă a interacțiunii cu ghișeul fizic al Direcției Generale Permise și Înmatriculări. Începând cu 2024, înmatricularea era parțial online, dar era nevoie de un drum inițial pentru generarea contului. Noua lege rezolvă tocmai acest aspect.
După promulgare, DRPCIV va fi obligată să ofere posibilitatea creării conturilor direct pe site-ul propriu și să transmită automat datele de acces către utilizatori. Tot procesul se va putea desfășura complet digital – de la depunerea documentelor până la plata taxelor și ridicarea numerelor.
O digitalizare amânată, acum oficială
Până acum, sistemul era „semi-digitalizat”. OUG 38/2023 deschisese calea către un proces online, dar implementarea a fost incompletă. Concret, românii încă trebuiau să meargă la DRPCIV ca să primească datele de logare în platformă – un paradox într-un sistem care se voia digital. Acum, după aprobarea noii legi, acest pas devine inutil.
Inițiatorul proiectului a descris modificarea ca „un act de igienă civică”. Radu Miruță a precizat că ideea a pornit încă din opoziție, dar și-a găsit susținere în Parlament: „Mi s-a spus că nu se poate. Iată că s-a putut”, a declarat acesta după votul final. El a mulțumit și celor din MAI care lucrează deja la partea tehnică pentru ca platforma online să fie funcțională și ușor de folosit.
Ce va însemna, concret, înmatricularea online
Odată ce legea intră în vigoare, șoferii vor putea face totul online, fără să stea la cozi sau să depună dosare fizic. Printre operațiunile ce vor putea fi făcute integral digital:
- Crearea contului direct pe site-ul DRPCIV
- Încărcarea documentelor (cerere, cartea de identitate, actul de proprietate etc.)
- Plata taxei pentru certificatul de înmatriculare (49 lei)
- Achitarea costului plăcuțelor: 40 lei pentru număr la rând / 85 lei pentru număr preferențial
- Confirmarea RCA și finalizarea înmatriculării în termenul legal de 30 de zile
Singura condiție pentru ca toate aceste lucruri să devină realitate: promulgarea rapidă a legii și publicarea în Monitorul Oficial, etapă care – cel mai probabil – va avea loc în săptămânile următoare.


