Motorola este una dintre cele mai curajoase companii din zona tech şi mă gândesc aici la faptul că au inventat telefonul mobil, au perseverat pe piaţa telefoanelor modulare şi au îndrăznit să prospere chiar şi când nu au avut un flagship lansat într-un an. Au fost sub tutela Google, acum Lenovo şi sunt gata să inoveze din nou, iar asta este lăsat pe seama unei ramuri numite Motorola 312 Labs.
De acolo ar putea veni următorul telefon pliabil senzaţie, iar eu am avut ocazia să discut cu oamenii de la 312 Labs şi să aflu planurile lor. Dorinţa echipei este să creeze ecosistemul conectat al viitorului, să exploreze metaverse-ul şi formaturi complet noi de terminale mobile şi purtabile. Se lucrează intens la tehnologii AR și VR. Motorola vrea cu siguranţă să aibă o prezenţă mai puternică pe piaţa headseturilor, dar şi pe cea a pliabilelor, dincolo de seria RAZR.
Numele 312 Labs vine de la codul oraşului Chicago, acolo unde "futurologii" de la Moto fac R&D intens pentru a dezvolta produsele viitorului. Acest laborator face parte din proiectul Lenovo de a dublă investiţiile în cercetare şi dezvoltare în următorii 3 ani. Din ce am înţeles busola e setată deocamdată spre AR/VR, acesta fiind subiectul fierbinte al momentului.
Din laboratoarele Moto au mai ieşit ecrane rezistente la spargere, Moto Mods, RAZR, tablete foarte rezistenteXOOM, soluţiile Think Shield şi terminale cât mai curajoase. În general distanţă între o idee în laborator şi un produs comercial este de 12-18 luni, deci mai avem de aşteptat, dar e clar că ni se pregăteşte ceva.
Motorola a înregistrat o creştere financiară impresionantă, cu cel mai bun trimestru din istorie, având un profit de 89 de milioane de dolari şi venituri cu 27% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Asta se datorează portofoliului de produse de succes ca Motorola RAZR, Motorola Edge şi Moto G, dar şi serviciilor ThinkShield pentru mobil şi Moto Talk.
„Motorola 312 Labs este unic prin misiunea de a explora necunoscutul alături de o echipă de cercetare care are expertiza necesară pentru a transforma o idee în realitate. Pentru noi, Motorola, înțelegerea nevoilor consumatorilor noștri este prioritară și considerăm că de progresul tehnologic trebuie să beneficieze toată lumea din prezent și viitor," a declarat Dan Dery, Vicepreședintele Product Diversity Office din cadrul Motorola.