Netflix lucrează la un joc complex, un titlu AAA pentru care caută noi dezvoltatori

1.488 ori
<b>Netflix lucrează la un joc complex, un titlu AAA pentru care caută noi dezvoltatori</b>Netflix și-a deschis recent propriul studio de jocuri video, pe lângă cele pe care le-a achiziționat în urmă cu câteva luni. Platforma de streaming încearcă să intre pe nișa de cloud gaming de ceva vreme. În primă fază au fost integrate în aplicație

Netflix și-a deschis recent propriul studio de jocuri video, pe lângă cele pe care le-a achiziționat în urmă cu câteva luni. Platforma de streaming încearcă să intre pe nișa de cloud gaming de ceva vreme. În primă fază au fost integrate în aplicație jocuri de mobil fără IAP-uri, iar acum pare că Netflix se pregătește să includă și câteva titluri mai complexe, de PC. Se vehiculează acum că proaspătul studio de jocuri lucrează la un shooter, un titlu AAA pentru care caută noi dezvoltatori. Mai multe detalii avem mai jos.

Nu avem prea multe detalii, însă compania a postat un anunț prin care specifică că e în căutarea unui om creativ pe poziția de Game Director. Acesta va contribui la planificarea jocului încă din fază de concept, până la lansarea operațiunilor de producție. Descrierea job-ului mai specifică că se cere atenție la  detalii și o expertiză de top în această industrie.

Pare că Netflix încearcă să dezvolte un shooter multiplayer cu gameplay captivant. Compania a listat și alte job-uri, inclusiv pentru ingineri. Nu avem încă informații despre bugetul alocat de Netflix pentru acest joc însă. Pe lângă faptul că dezvoltarea acestui titlu poate dura câțiva ani, crearea sa necesită mulți bani. 

Și Amazon a încercat ceva similar în urmă cu ceva timp și a pierdut bani grei. Acum, Netflix speră ca experiența sa pe nișa de cloud gaming să fie mai productivă.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×