Netflix schimbă tactica: Va continua să licențieze seriale Warner Bros. către Apple TV și alți rivali

3.075 ori
<b>Netflix schimbă tactica: Va continua să licențieze seriale Warner Bros. către Apple TV și alți rivali</b>Netflix intră oficial în „liga producătorilor pentru concurență” după ce a achiziționat Warner Bros. Discovery pentru 83 de miliarde de dolari. E o mutare ce aduce o schimbare notabilă în strategia companiei. Acum, pe lângă producția și distribuția

Netflix intră oficial în „liga producătorilor pentru concurență” după ce a achiziționat Warner Bros. Discovery pentru 83 de miliarde de dolari. E o mutare ce aduce o schimbare notabilă în strategia companiei. Acum, pe lângă producția și distribuția de conținut original pentru platforma proprie, Netflix va administra și licenția conținut pentru alte platforme, inclusiv Apple TV+. Detalii avem mai jos!

Ce înseamnă asta mai concret? Ei bine, Netflix deține acum Warner Bros. Television Group, studioul din spatele unor titluri extrem de populare, cum ar fi Ted Lasso, Shrinking, Presumed Innocent și Bad Monkey. Chiar dacă aceste seriale sunt difuzate exclusiv pe Apple TV+, ele au fost produse de Warner, iar drepturile de producție rămân tot acolo.

Ted Sarandos, co-CEO-ul Netflix, a explicat clar direcția în care merg: „Studioul TV produce și licențiază conținut către terți. Noi nu făceam asta până acum. Acum, o facem.” Cu alte cuvinte, Netflix va continua să producă pentru alte platforme, chiar dacă acestea sunt rivali direcți.

Channing Dungey, șefa Warner Bros. Television Group (și fosta angajată Netflix) va rămâne la cârmă și se va ocupa în continuare de ce seriale ajung în grădina concurenței. Ea a avut un rol important și în succesul unor titluri ca Bridgerton și Emily in Paris în perioada petrecută la Netflix.

E o schimbare interesantă: Netflix nu doar că joacă pe teren propriu, ci și pe al altora. Iar mișcarea poate aduce câștiguri serioase, mai ales că studioul Warner are un istoric solid în livrarea de hituri pentru platforme rivale.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×