Apple a lansat oficial noul cipset M5 în această lună, sosind odată cu un nou iPad Pro în variante de 11 și 13 inch, cât și MacBook Pro în versiune de bază. În 2026 urmează să vedem noi dispozitive ce au sub capotă acest procesor. Lista include Mac Mini, Mac Studio, ca alternative desktop, dar și seria MacBook Air cu procesor M5, ce vine în variante de 13 și 15 inch. Toate aceste lansări sunt programate pentru 2026. Detalii avem mai jos!
MacBook Pro cu M5 Pro / Max
Pentru cei ce așteaptă variante cu M5 Pro / Max ale noului MacBook Pro, pare că acestea vor sosi la începutul anului 2026. Actualul model lansat recent este „limitat” la cipul M5 standard și aduce un ecran de 14 inch. La începutul anului viitor ne putem aștepta la modele de 14 și 15 inch, cu CPU-uri ceva mai puternice.
După lansare ar trebui să ajungă destul de rapid în România, având în vedere că MacBook Pro M5 e deja disponibil la precomandă pe plan local.
MacBook Air M5
Actualul Air cu M4 a apărut în luna martie a anului 2025. Asta înseamnă că varianta cu cipset M5 ar trebui să sosească în aceeași perioadă a anului 2026. Se vehiculează că modelele de 13 și 15 inch din seria Air nu vor sosi mai devreme de luna februarie a anului viitor. Alături de acestea ar sosi și macOS Tahoe 26.2.
Laptopurile vor păstra designul variantelor precedente, dar vor beneficia de upgrade-uri sub forma unui procesor M5 mai puternic și mai eficient din punct de vedere energetic.
Mac Mini M5
Mac mini a trecut printr-un proces de redesign în 2024, astfel că M5 nu ar aduce schimbări vizibile. Sunt în teste două modele, aparent: 873g și J873s. Unul va veni cu procesor M5, dar va exista și o variantă cu cipset M5 Pro. E așteptat în cadrul unui eveniment de primăvară, în 2026.
Mac Studio și iMac
Mac Studio cu M5 este, cel mai probabil, programat pentru vara lui 2026. Apple nu e constant cu această serie, deci nu știm dacă vom primi procesor M5 Ultra sau ceva mai nou în acest caz. De asemenea, nu există indicii solide cu privire la iMac (2026). Nu ar fi exclus ca Apple să sară pentru o generație.


_592x305.jpg)
_592x333.jpg)


