Listă uriașă de produse Apple încă nelansate scapă online: iPhone pliabil, AirTag 2, chiar și un „robot” se află în pregătire

1.626 ori
<b>Listă uriașă de produse Apple încă nelansate scapă online: iPhone pliabil, AirTag 2, chiar și un „robot” se află în pregătire</b>Se pare că Apple are un calendar încărcat pentru următorii ani, dacă ne luăm după o scurgere de informații masivă apărută în beta-ul timpuriu de iOS 26. Lista cu produse și funcții, descoperită de cei de la MacRumors, aduce în prim-plan nu doar

Se pare că Apple are un calendar încărcat pentru următorii ani, dacă ne luăm după o scurgere de informații masivă apărută în beta-ul timpuriu de iOS 26. Lista cu produse și funcții, descoperită de cei de la MacRumors, aduce în prim-plan nu doar dispozitive actualizate, ci și unele complet noi. Pentru ecosistemul Apple, unele produse sunt chiar surprinzătoare. Aruncam o privire asupra leak-ului mai jos!

Dispozitive menționate care ar debuta în 2026

În primul rând, AirTag-ul primește o versiune nouă, AirTag 2, care probabil va aduce îmbunătățiri pe partea de localizare și poate o integrare mai avansată cu rețeaua „Find My”. Alături de el apare HomePod mini 2, semn că Apple nu renunță la zona de smart home, ba chiar o extinde. Lista mai include:

  • Studio Display 2: Monitor de top, posibil cu display mai luminos și tehnologie ProMotion;
  • Apple TV (2026): Nu avem detalii tehnice momentan, dar probabil va aduce un procesor actualizat;
  • Un robot „de masă” (Tabletop robot): Poate fi un device precum Echo Show de la Amazon, ce dispune de funcții de mobilitate și AI

iPad-ul nu lipsește nici el din planuri. Apare iPad 12 cu procesor A19, dar și noua serie iPad Air cu procesor M4. Până acum acest CPU a ajuns pe iPad Pro, astfel că mutarea sugerează o extindere a puterii în gamele mai accesibile de tablete.

Viitoarele iPhone-uri, inclusiv un model pliabil

Leak-ul menționează și o listă de iPhone-uri. O parte dintre acestea au avut deja parte de leak-uri. Iată despre ce e vorba:

  • iPhone 17e: așteptat în primăvară ca succesor direct pentru iPhone 16e;
  • iPhone 18 Pro și 18 Pro Max: Modele ce vin în toamna anului 2026, dar leak-ul nu dezvăluie detalii cu privire la hardware-ul lor;
  • iPhone pliabil: Nu știm dacă vine în 2026, dar faptul că este deja în build-ul de iOS 26 sugerează că Apple lucrează activ la acest model;
  • iPhone Air 2: Deși sunt surse ce spun că a fost amânat, codul său e încă prezent. Asta sugerează că proiectul nu e complet abandonat și sunt șanse ca primul iPhone Air să aibă parte de un succesor direct.

Mac-uri de generație nouă, inclusiv o variantă accesibilă

Pe partea de macOS, lista e plină de upgrade-uri. În frunte apare un model accesibil despre care am tot auzit în ultimele luni, cu șanse mari de debut în primăvara anului 2026. Iată lista de MacBook-uri:

  • MacBook accesibil cu procesor A18 Pro: probabil o variantă fără coolere, accesibilă, pentru elevi, studenți, uz general;
  • MacBook Pro cu M5 Pro/Max și mai departe M6 Pro/Max: O confirmare că Apple lucrează deja la două generații în avans;
  • MacBook Air cu procesor M5, Mac Studio și Mac Mini: toate actualizate cu noul CPU M5.

E interesant că M5 și M6 apar deja în cod, sugerând că timeline-ul de lansare e accelerat. Practic, Apple are roadmap-ul pe următorii 2-3 ani clarificat deja în software.

Căști AR, un Vision Pro mai ieftin și Apple Watch Ultra 4

Pe partea de purtabile se conturează o gamă mai diversificată de dispozitive, de la căști AR/VR, până la noul Apple Watch Ultra 4. Iată lista cu dispozitive:

  • Vision Air: probabil o variantă mai ieftină de cască de realitate extinsă;
  • Vision Pro mai ieftin: Nu e clar dacă se ieftinește prima generație sau e un model cu totul nou;
  • Ochelari AR: Nu avem nume de model, dar apar coduri în sistem ce sugerează dezvoltarea a două versiuni de ochelari AR;
  • Apple Watch Series 12 și Watch Ultra 4: Upgrade-uri iterativ așteptate în zona de smartwatch-uri Apple.

Apple pare să ia în serios ideea de a construi o familie completă de dispozitive pentru realitate augmentată și mixtă. Probabil în următorii 3 ani vom vedea un ecosistem similar cu cel pe care l-au dezvoltat pentru iPhone și Mac.

Noul leak arată și dezvoltarea mai multor generații de procesoare. Asta confirmă că Apple are în lucru iterații multiple pentru fiecare categorie de produse din portofoliu. Acum, rămâne de văzut care dintre device-urile menționate mai sus vor debuta în 2026 și, evident, dacă nu cumva unele dintre acestea vor fi anulate înainte de debut.

Chiar dacă Apple lucrează la aceste proiecte la nivel intern, nu avem o garanție asupra lansării oficiale a acestora.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×