Prima dronă cu filmare 8K 360 grade e aici: Insta360 Antigravity A1 a debutat!

978 ori
<b>Prima dronă cu filmare 8K 360 grade e aici: Insta360 Antigravity A1 a debutat!</b>Insta360 tocmai a prezentat Antigravity A1, o dronă de 249g care promite să concureze cu DJI și să aducă o experiență complet nouă de zbor. Are şi control intuitiv, FPV și filmare 360 în 8K. Să fie chiar prima dronă 8K 360 sau doar un titlu de marketing?

Insta360 tocmai a prezentat Antigravity A1, o dronă de 249g care promite să concureze cu DJI și să aducă o experiență complet nouă de zbor. Are şi control intuitiv, FPV și filmare 360 în 8K. Să fie chiar prima dronă 8K 360 sau doar un titlu de marketing?

Ca să lămurim treaba: da, Insta360 Antigravity A1 pare să fie prima dronă dedicată cu cameră 360 în 8K, capabilă să filmeze în toate direcțiile cu două lentile fisheye, exact ca un Insta360 X5... dar în aer. Cu toate astea, au mai existat drone care puteau înregistra 8K – inclusiv câteva monstruozități industriale – și drone cu camere 360 DIY, montate de utilizatori. Diferența majoră aici e că A1 integrează totul nativ.

La capitolul control avem în loc de telecomandă clasică un grip controller care seamănă mai mult cu un gamepad de Xbox. Plus Vision Goggles care oferă o perspectivă complet imersivă, cu capul controlând direcția privirii. Cu FreeMotion Tech, poți zbura într-o direcție și privi în alta, ceva ce nu prea vezi la dronele consumer.

Antigravity A1 cântăreşte sub 250g, deci scapă de multe restricții legale din Europa și SUA, ceea ce o face o alternativă interesantă la DJI Mini 5 Pro. Ambele cântăresc fix 249g, dar aici se termină asemănările. DJI merge pe senzor mare, filmare clasică, autonomie solidă, în timp ce A1 e construită pentru spectaculozitate și editare post-filmare.

Cei care vor control total asupra cadrului final, vor iubi posibilitatea de a decide unghiurile și tranzițiile după ce dronă a aterizat. Data estimată de lansare pentru noua dronă este ianuarie 2026. Preț? Nicio veste.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×