Pentru că tot e în cinematografe filmul "Companion", axat pe ideea unor roboţi de companie care o iau razna, iată că pică la fix această ştire. Apple are de gând să lanseze roboţi casnici din anul 2028. Avem detalii mai jos.
Conform unui analist reputat Apple e în căutare de segmente noi de produs de explorat. Roboţii ar putea fi răspunsul. Deocamdată e totul în faza de concept, dar în câţiva ani roboţii Apple ar putea să facă curat în casă, să ne servească oaspeţii şi să aibă grijă de oameni bolnavi. Evident, vorbim despre roboţi umanoizi bipezi, în stilul celor Tesla sau Xiaomi.
Gigantul american e totuşi precaut cu intrarea în segmente noi de piaţă, de vreme ce şi-a anulat automobilul inteligent în 2024, după ani de travaliu în van. Apple analizează perspectiva atât de roboţi umanoizi, cât şi non umanoizi, pentru integrarea cu ecosistemul smart home. Tot aud de un braţ robotic pentru iPad, iar recent a apărut şi acea "Lampă Pixar" pentru laboratoare.
Totuşi un robot umanoid e mult mai complex şi un prim pas pentru a îl realiza ar fi să cumpere nişte startup-uri care lucrează la asta, sau de ce nu, chiar nişte giganţi, pentru că are fonduri.