Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: România este pe cale să devină cel mai important centru european pentru infrastructura SpaceX

229 ori 16-06-2026
Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: România este pe cale să devină cel mai important centru european pentru infrastructura SpaceX

Prin intermediul AGERPRES aflăm că România se pregătește să joace un rol important în dezvoltarea comunicațiilor prin satelit. Investițiile realizate de SpaceX ar putea transfrorma țara noastră într-un punct strategic la nivel european. Declarația a fost făcută de vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, în cadrul Forumului România Digitală. Mai jos avem detalii!

Oficialul a precizat că SpaceX a investit deja în România zeci de milioane de euro, suma apropiindu-se de pragul de 100 de milioane de euro. În acest context, el susține că România va deveni cea mai relevantă țară din Europa din punctul de vedere al infrastructurii dezvoltate de compania americană.

Pavel Popescu a anunțat, de asemenea, că și Amazon pregătește proiecte în domeniul spațial pe piața românească. Potrivit acestuia, autoritățile sunt deschise colaborării nu doar cu SpaceX, ci și cu alte companii precum AST sau Eutelsat, în încercarea de a atrage noi investiții și tehnologii.

Vicepreședintele ANCOM consideră că Europa se află într-un moment decisiv în ceea ce privește comunicațiile prin sateliți aflați pe orbită joasă. El a subliniat că aceste sisteme au devenit esențiale inclusiv în contextul războiului din Ucraina, unde comunicațiile civile și militare sunt susținute de astfel de rețele.

În opinia sa, reglementările europene nu ar trebui să blocheze dezvoltarea unor tehnologii deja funcționale, mai ales în situații de criză, precum conflictele armate, dezastrele naturale sau cutremurele. Oficialul a afirmat că ANCOM și-a exprimat public poziția potrivit căreia limitarea colaborării cu singura companie care deține o infrastructură globală capabilă să asigure comunicații în astfel de situații reprezintă o abordare greșită.

Totodată, Pavel Popescu a susținut că România trebuie să renunțe la percepția de „țară de mâna a doua” și să își asume un rol mai activ în dezbaterile europene privind tehnologiile strategice. Acesta a afirmat că investițiile realizate deja în România vor începe să producă efecte în perioada următoare, iar infrastructurile dezvoltate de marile companii tehnologice vor deveni tot mai prezente în viața de zi cu zi.

Tema transformării digitale și a competitivității economiei românești s-a aflat printre subiectele centrale ale celei de-a opta ediții a Forumului România Digitală, organizat de publicația Financial Intelligence.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>