„Skibidi” şi „delulu” au intrat în dicţionarul Cambridge, preluate direct din lingo-ul meme-urilor

628 ori
<b>„Skibidi” şi „delulu” au intrat în dicţionarul Cambridge, preluate direct din lingo-ul meme-urilor</b>Dicţionarele continuă să se schimbe şi până să ajungă în DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), cuvântul „skibidi” a intrat în dicţionarul britanic, alături de alte 6000 de cuvinte. În general „skibidi” apărea în meme

Dicţionarele continuă să se schimbe şi până să ajungă în DOOM (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), cuvântul skibidi a intrat în dicţionarul britanic, alături de alte 6000 de cuvinte. În general „skibidi” apărea în meme şi aflaţi mai jos ce înseamnă.

Vorbim aici despre Universitatea Cambridge, care a anunţat o revizuire a lui Cambridge Dictionary, prin includerea a 6000 de cuvinte noi. Printre ele se numără şi „delulu”, adică „delusional”, adică o persoană care trăieşte într-o lume a iluziilor”. Cei de la Cambridge adăugă doar cuvintele care consideră că vor dăinui şi vor avea puterea de a rămâne în limbajul uman multă vreme.

Cultura Internetului schimbă limba engleză zilnic, iar efectul se vede şi în dicţionar. Skibidi este definit aşa: un cuvânt care poate însemna cool sau rău, poate fi o glumă şi există deja de aproape un deceniu. Prima utilizare mainstream a fost într-o melodie a lui Little Big în 2018. Chiar piesa se numea „Skibidi”.

Apoi avem Skibidi Toilet. „Skibidi Toilet” este un fenomen online bizar și extrem de popular, apărut în 2023, sub forma unui serial animat pe YouTube creat de un artist rus cunoscut ca DaFuq!?Boom!. Serialul are un stil de animație low-budget, creat în Source Filmmaker, și prezintă o lume absurdă unde niște capete de oameni ies din toalete și cântă „skibidi dop dop dop yes yes yes” (un fragment muzical viralizat pe TikTok înainte de asta cu un turc rotunjor care dansa după ce mânca shaorma)

A mai apărut în dicţionar şi tradwife, adică tradiţional wife, adică soţia care postează pe social media, stă acasă, găteşte, are grijă de copii. Inevitabil vă întreb şi pe voi: ce cuvânt aţi vrea să introduceţi în DOOM 2025? A jaguariza? Skibi? Mid? FOMO? Rizz?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×