Nu cu mult timp în urmă am aflat ce va oferi noul abonament „de bogați” Supremium de la Spotify. Ei bine, compania pare că dorește să își crească profitul în următoarea perioadă, iar pentru a îndemna mai mulți oameni să își creeze abonament, au tăiat din funcțiile planului gratuit. Momentan schimbările au loc în India, dar e evident că apare întrebarea dacă aceste restricții vor apărea și la nivel global. Mai jos avem detalii.
Care ar fi schimbările? Ei bine, utilizatorii din India care folosesc Spotify gratuit nu vor mai putea să folosească funcțiile rewind, repeat sau să asculte melodii după bunul plac, manual. În cazul planului gratuit sunt reclame, iar melodiile din playlist-uri sunt redate în mod aleator acum. Sunt schimbări mici ce au ca rol motivarea utilizatorilor de a se abona la serviciul Premium.
Nu e clar dacă Spotify plănuiește să aducă astfel de schimbări la nivel global, însă. Compania oferea deja suficiente funcții pentru utilizatorii care foloseau serviciul gratuit. Până anul trecut pe această piață existau mai multe servicii de streaming muzical populare, oferite gratuit, precum Gaana sau Resso. Ulterior aceste companii au implementat planuri tarifare pentru utilizatori, motiv pentru care Spotify încearcă să țină pasul.
Au avut loc multe schimbări de-a lungul timpului pe piața serviciilor de streaming, multe scumpindu-se în ultimul an. Nu e exclus ca Spotify să ia în considerare acest lucru, însă modificările apar treptat în general, deci nu avem încă motive de îngrijorare.