TCL anunță o campanie dedicată Campionatului EURO 2021 care îl are pe Paul Pogba printre ambasadori; Lansează și concursul „Display Greatness”

1.098 ori
<b>TCL anunță o campanie dedicată Campionatului EURO 2021 care îl are pe Paul Pogba printre ambasadori; Lansează și concursul „Display Greatness”</b>Printre evenimentele speciale organizate în această săptămână s-a numărat și conferința celor de la TCL în cadrul căreia au fost lansate noi televizoare cu tehnologii de ultimă generație, smartphone-uri și concepte

Printre evenimentele speciale organizate în această săptămână s-a numărat și conferința celor de la TCL în cadrul căreia au fost lansate noi televizoare cu tehnologii de ultimă generație, smartphone-uri și concepte inedite de terminale care se și rulează și pliază. Pe lângă aceste noutăți, TCL a prezentat și aplicația TCL Home menită să asigure interconectarea tuturor dispozitivelor electronice de brand, dar și o campanie dedicată Campionatului EURO 2021.

Înainte de a ne povesti despre această campanie, TCL face și o scurtă retrospectivă, amintindu-ne că în 2020 s-a concentrat pe dezvoltarea strategiei "smart display", lansând produse și servicii inteligente care au condus la creșterea cotei sale de piață și a competivității. Statisticile Omdia au scos la iveală faptul că televizoarele TCL s-au clasat în Top 3, în funcție de volumul vânzărilor internaționale, iar modelele TCL LCD au crescut ca și cotă de piață, ajungând în Top 2 la nivel global în 2020. În Europa, vânzările TCL au crescut cu 66% de la un an la altul. 

Printre noile televizoare lansate de TCL pe 13 aprilie am avut seriile C72, C72+ și C82, acestea din urmă fiind televizoare cu tehnologie Mini-LED, rată de refresh de 100Hz, suport 4K HDR Premium și tehnologie 4K HDR Dolby Vision IQ. Păstrează acustica ONKYO iar pe lângă televizoare am văzut și soundbar-ul TS8132 lansat. 

TCL

Revenind la noua campanie dedicată Campionatului EURO 2021, aceasta urmărește să aducă bucuria sezonului sportiv în casele tuturor. TCL invită astfel publicul să accepte provocarea "Display Greatness" într-un mod unic și interactiv. Compania va aduce în arenă ambasadorii legendari ai fotbalului și îi va pune să se ia la întrecere cu proprii fani pe Fortnite. Evenimentul special va fi transmis pe Twitch (aplicație disponibilă pe televizoarele Android TV TCL), iar pentru a participa va trebui să vă înscrieți prin intermediul platformelor a șase gameri profesioniști care vor fi anunțați ulterior.

Aceasta va fi o confruntare uriașă și va implica chat-uri, talkshow-uri, premii TCL și interacțiuni cu fani. Data marelui eveniment va fi anunțată în această săptămână, iar pe lista de ambasadori din lumea fotbalului se numără Paul Pogba, Krzysztof Piątek, Saul Niguez, Harry Kane, Marco Reus și Gianluigi Donnarumma. Detalii extra despre această campanie vor fi dezvăluite în perioada următoare. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×