Uniunea Europeană a selectat șapte locații strategice pentru primele „fabrici de inteligență artificială”. Aceste centre de excelență au ca obiectiv dezvoltarea unui ecosistem de cercetare și inovare avansată. Cu o investiție de 1,5 miliarde euro, acoperită din fonduri naționale și ale UE, proiectul marchează o etapă cheie pentru dezvoltarea acestei tehnologii în Uniunea Europeană. Mai jos avem detalii!
Fabricile, denumite „infrastructuri de inteligență artificială de înaltă performanță”, vor funcționa în colaborare cu centre de calcul avansat deja consacrate, cum sunt Barcelona Supercomputing Centre (Spania) sau Universitatea din Stuttgart (Germania). Acestea vor accelera formarea modelelor de AI și implementarea soluțiilor la scară largă în diverse domenii economice și sociale.
Lista finale include locații din șapte state europene, fiecare cu un centru de tehnologie de top:
- Barcelona, Spania: „BSC AIF” la Barcelona Supercomputing Centre
- Bologna, Italia: „IT4LIA” la CINECA - Bologna Tecnopolo
- Kajaani, Finlanda: „LUMI AIF” la CSC
- Bissen, Luxemburg: „Meluxina-AI” la LuxProvide
- Linköping, Suedia: „MIMER” la Universitatea din Linköping
- Stuttgart, Germania: „HammerHAI” la Universitatea din Stuttgart
- Atena, Grecia: „Pharos” la GRNET
Aceste centre vor fi esențiale pentru dezvoltarea capacităților europene de a concura cu giganții AI din SUA și China. Proiectul va fi finanțat în cadrul a două programe: Europa Digitală, care va asigura infrastructura necesară, și Orizont Europa, ce se va concentra pe soluțiile inovative de inteligență artificială. Cele 750 de milioane de euro alocate de UE subliniază angajamentul de a transforma Europa într-un lider global al AI.
Fabrica de la Barcelona, spre exemplu, va folosi AI pentru cercetare medicală și climă, în timp ce fabrica din Suedia va aborda probleme de securitate cibernetică și procesare de limbaj natural. Fiecare „fabrică” este configurată să colaboreze cu ecosisteme locale de cercetare și industrie.
Prin această inițiativă, Europa își propune să reducă dependența tehnologică de alte regiuni și să devină un centru global pentru inovație.