Nothing Fold (1), primul telefon pliabil al companiei e gata pentru lansare în 2025; Iată cum ar putea arăta

2.262 ori
<b>Nothing Fold (1), primul telefon pliabil al companiei e gata pentru lansare în 2025; Iată cum ar putea arăta</b>Nothing Fold (1) ar putea fi primul telefon pliabil al companiei, mai ales după unele teasere oficiale, care promiteau intrarea într-un segment complet nou în 2025. Ei bine azi vedem şi cum ar putea arăta acest pliabil, sub forma unui design concept

Nothing Fold (1) ar putea fi primul telefon pliabil al companiei, mai ales după unele teasere oficiale, care promiteau intrarea într-un segment complet nou în 2025. Ei bine azi vedem şi cum ar putea arăta acest pliabil, sub forma unui design concept.

Nothing Fold (1)

Primul lucru pe care îl remarc e faptul că avem o bandă LED luminoasă inclusiv pe balamaua telefonului. Camera are un design triunghiular, care mă duce cu gândul la un ASUS ZenFone 11 Ultra sau ROG Phone nou. Fiind un telefon eminamente plat şi gri, mă duce cu gândul la un Google Pixel 9 Pro Fold sau un OnePlus Open.

Nothing Fold (1)

Îmi place şi că formatul/aspectul ecranului extern e mai generos decât ce oferă un Galaxy Z Fold 6, ba chiar şi un HONOR Magic V3. Designerul este Sarang Sheth şi menţionează chiar şi specificaţii: ecran extern de 6.5 inch, ecran intern de 8.37 inch şi interfaţa Glyph în spate. Interfaţa Glyph va afişa cifra 1, pentru Fold 1, atunci când bootezi.

Nothing Fold (1)

Interfaţa poate avea şi rol de al treilea ecran, în stilul LED-urilor de pe ROG Phone, de pe spate. Notificările vor curge pe acele LED-uri, pe spate. Pliabilul are 3 camere, inclusiv cea principală, ultrawide şi telephoto/Macro. Are şi două camere selfie, decupate în ambele ecrane. La interior se afla procesorul MediaTek Dimensity 9400, cel de pe OPPO Find X8 Pro, dar şi o baterie de 5500 mAh.

Rulează Nothing OS 3, cu extra widgeturi, iar telefonul măsoară doar 6.3 mm deschis şi 14 mm închis. Se întoarce şi bobina de încărcare wireless, vizibilă prin spatele transparent. Fold 1 ar costa în jur de 1000 de dolari, ceea ce nu e rău pentru segmentul său.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×